ICCJ. Decizia nr. 127/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 127/2010
Dosar nr. 4709/97/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, reţine următoarele:
Reclamanţii P.I. şi S.L. în contradictoriu cu pârâtele Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor de pe lângă Primăria comunei Sântămărie Orlea şi SC H.E. SA Bucureşti au solicitat stabilirea preţului la imobilul-teren ce le-a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor cuvenite pentru acest imobil, precum şi a prejudiciului cauzat prin nefolosinţă pe o durată de 16 ani.
Motivând acţiunea, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii acestui imobil, care a fost preluat de către stat prin SC H.E. SA, încă din anul 1990, pentru realizarea unei investiţii de interes naţional, fără însă să le fie acordate despăgubiri.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 33/1994.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 148 din 10 septembrie 2008 a respins excepţiile de prematuritate şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta SC H.E. SA, a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Guvernamentală de soluţionare a întâmpinărilor constituită prin HG nr. 968/2004 cu sediul în Primăria Sântămărie Orlea, jud. Hunedoara, a admis parţial acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată, a luat act că reclamanţii, în calitate de persoane expropriate, au consimţit ca pentru cauza de utilitate publică declarată prin HG nr. 392/2002 privind realizarea lucrării de interes naţional „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate-Simeria" să fie preluate prin expropriere, de către pârâtă, terenurile în suprafaţă de 34.049,02 mp –arabil, păşune şi fânaţ, pe raza comunei Sântămărie Orlea şi a comunei Bretea Română, astfel cum au fost identificate şi evaluate prin expertiza judiciară executată în cauză de Comisia compusă din experţii judiciari S.M., C.A. şi S.A. din cadrul Biroului de Expertize Judiciare Hunedoara, a fost obligată pârâta SC H.E. SA Bucureşti, pentru statul român, (în calitate de expropriator) să achite reclamantei în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, despăgubiri în sumă de 888.672 lei, reprezentând valoarea terenului expropriat şi în sumă de 149.781 lei pentru prejudiciul cauzat prin lipsa folosului agricol după acesta, pentru perioada 2002-2008, inclusiv, acţiunea fiind respinsă în rest.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii, ca moştenitori ai proprietarilor tabulari au calitate de persoane expropriate în condiţiile art. 22 din Legea nr. 33/1994, aspect necontestat de părţi.
Reclamanţii au declarat că sunt de acord cu transferul proprietăţilor imobiliare către pârâtă, dar nu au acceptat oferta de expropriere, respectiv despăgubirile la preţul impus de 2,04 Euro/mp pentru terenul arabil şi de 1,47 Euro/mp pentru terenul de categorie fânaţ şi păşune.
Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică impune ca despăgubirea echitabilă şi prealabilă în astfel de exproprieri să se facă prin hotărâre judecătorească.
Tribunalul, reţinând că în cauză părţile nu au ajuns la un acord de voinţă cu privire la cuantumul despăgubirilor, a numit o comisie de evaluare în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, concluziile raportului de expertiză judiciară fiind însuşite de părţile din proces, fără obiecţiuni.
Despăgubirile au fost calculate ţinând cont de criteriile impuse de dispoziţiile actului normativ anterior menţionat, în funcţie de valoarea reală a imobilului şi de prejudiciul creat proprietarilor, astfel încât valoarea terenului a fost stabilită conform variantei II a raportului de expertiză la 888.672 lei, iar valoarea producţiei agricole la 149.789 lei pentru perioada celor 6 ani (2002-2008), potrivit calculului 24.963,5 lei producţie medie anuală pe hectar x 6 ani.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat că valoarea stabilită de Comisia de evaluare desemnată în cauză la suma de 8,3 Euro/mp, precum, şi valoarea folosului de tras după acesta, de 8520 lei/an, pentru perioada 2002-2008 inclusiv, reprezintă o despăgubire echitabilă.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu apel de către pârâta SC H.E. SA, care a criticat hotărârea primei instanţe susţinând că aceasta conţine motive contradictorii, instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
Pârâta a argumentat că soluţionarea exproprierii trebuia analizată doar ca urmare a aplicării procedurii prevăzute de Legea specială nr. 33/1994, etapă peste care în mod nepermis s-a sărit.
Expertiza efectuată în cauză nu corespunde valorilor reale, oferta făcută reclamanţilor depăşind cu aproape de 10 ori valoarea imobilului de pe piaţa imobiliară si totodată reclamanţii nu au dovedit calitatea de proprietari ai terenului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 93 A din 6 mai 2009 a admis apelul declarat de SC H.E. SA, a desfiinţat sentinţa atacata si a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare in judecata nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., lipsind obiectul său, respectiv identificarea numărului de carte funciară, al numărului topografic, a localităţii unde se afla imobilele.
Reclamanţii aveau obligaţia de a indica de la cine au fost expropriate terenurile, când şi în ce temei legal, aveau obligaţia de a identifica terenurile cu date de carte funciara şi de a depune la dosar extrase de carte funciară, în original, de a face dovada că sunt moştenitorii persoanelor înscrise în cartea funciară, în ce cote şi în ce temei legal.
Curtea a considerat necesar ca reclamanţii să precizeze pentru ce perioadă solicită despăgubiri, prima instanţă admiţând acţiunea pentru perioada 2002-2008, fără a motiva in niciun mod aceasta soluţie, deşi iniţial reclamanţii au indicat că terenul a le-a ieşit din posesie din anul 1990.
Împotriva deciziei au declarat recurs toate părţile cauzei.
Prin recursul formulat, reclamanţii P.I. şi S.L. au exprimat critic vizând faptul că în mod greşit aceasta a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele dispuse de art. 112 C. proc. civ., atât timp cât au solicitat clar să se constate că suprafaţa reală supusă procedurii de expropriere este de 34049,02 mp, petit precizat ca urmare a constatărilor raportului de expertiză şi să o oblige pe pârâtă la plata valorii reale a imobilului expropriat şi a contravalorii prejudiciului.
Reclamanţii au arătat că nu au putut preciza întinderea corectă a suprafeţei expropriate de la început, întrucât terenul se află din anul 1990 sub ape, dar în dovedirea situaţiei de fapt au depus toate documentele pe care le-au considerat pertinente şi care le-au fost solicitate.
Susţin, în concluzie, că şi-au indicat obiectul cererii de chemare în judecată şi au depus extrasele de C.F. în dovedirea pretenţiilor.
Curtea a apreciat eronat că reclamanţii nu au precizat începând cu ce dată doresc despăgubiri pentru lipsă de folosinţă, prima instanţă a acordat aceste despăgubiri începând cu anul 2002 întrucât în acest an s-a emis HG nr. 392 privind acordarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate şi procedura privind amenajarea Hidroenergetică a râului Strei, pe sectorul Subcetate Simeria.
Reclamanţii mai impută instanţei de apel faptul că pentru prima dată în această etapă procesuală a pus problema lipsei calităţii lor procesuale active, excepţie neinvocată la tribunal şi neîntemeiată.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea soluţiei primei instanţe.
Recursul pârâtei SC H.E. SA Bucureşti, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 8 C. proc. civ. conţine drept critică majoră faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel cu care a fost învestită şi a reiterat criticile formulate în calea de atac anterioară.
Susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat, cu prioritate asupra excepţiilor de procedură şi de fond invocate, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei, a inadmisibilităţii acţiunii.
Pârâta argumentează că neamendarea respingerii de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, a temeiniciei dreptului invocat, a respingerii excepţiei prematurităţii acţiunii, coroborat cu reţinerea spre judecare fără justa motivare de drept, sunt omisiuni ale instanţei de apel, care nu conferă soluţiei pronunţate de aceasta legalitatea impusă de cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti netemeinice.
Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond, iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel s-a rezumat la o motivare formulată în termeni generali şi pe un motiv străin cererii cu care a fost învestită, prin care nu a răspuns în concret criticilor formulate prin apel de către pârâtă.
În drept, apelul este o cale devolutivă de atac care permite examinarea şi judecarea din nou a fondului litigiului, în scopul de a răspunde motivelor de apel cu judecata cărora a fost învestită.
Efectul devolutiv al apelului dă dreptul apelantului să repună în discuţie aspectele de fapt ale pricinii, motiv pentru care, în caz de reformare, instanţa de apel trebuie să arate, în mod explicit, care împrejurări de fapt şi de drept au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, hotărârea trebuind să conţină apărările şi susţinerile părţilor, considerentele de fapt şi de drept pe care se fundamentează, cu arătarea raţiunii care a determinat admiterea sau respingerea căii de atac , aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
În speţa supusă analizei, instanţa de apel nu a analizat starea de fapt sub nici un aspect şi nu a răspuns motivelor de apel cu care a fost învestită prin apelul pârâtei, ceea ce echivalează cu necercetarea cererii de apel.
Soluţionând apelul, instanţa de control devolutiv a cercetat îndeplinirea cerinţelor dispuse de art. 112 C. proc. civ., făcând o analiză străină de criticile aduse sentinţei apelate şi lăsând necercetate, în fond, motivele de apel invocate de către pârâtă.
Astfel, pronunţând Decizia recurată Curtea nu a răspuns criticilor pe aspectul inadmisibilităţii acţiunii, în raport de argumentele pârâtei, în sensul că, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăd că demersul judiciar poate fi iniţiat de expropriator, după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, precum şi a nerespectării procedurii prealabile dispuse de Legea nr. 33/1994, pentru situaţia exproprierilor pentru utilitate publică operate anterior anului 1994.
Nu a analizat temeinicia şi legalitatea soluţiei primei instanţe în ceea ce priveşte excepţiile invocate, privind prematuritatea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a modalităţii de stabilire a despăgubirilor, nereţinând în analiza sa, prin raportare la aceste critici, niciun argument pentru care trebuie invalidată hotărârea tribunalului.
Se poate imputa instanţei de apel că nu a arătat considerentele pe care şi-a întemeiat soluţia, respectiv argumentele pentru care a înlăturat în totalitate probele administrate si analizate de prima instanţă, considerent pentru care se apreciază ca fiind nelegală Decizia atacată, ceea ce justifică totodată interesul pârâtei SC H.E. SA în susţinerea prezentei căi de atac extraordinare.
Înalta Curte, în speţa supusă analizei, apreciind natura contradictorie a considerentelor hotărârii atacate şi faptul că nu a răspuns motivelor de apel invocate de către pârâtă, reţine că exercitarea controlului judiciar nu este posibilă şi, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va analiza şi celorlalte critici formulate prin motivele de recurs de pârâtă, sub formă de apărări şi va avea în vedere apărările de fond susţinute de reclamanţi prin cererea de recurs şi întâmpinarea din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursurile declarate de reclamanţii P.I., S.L. şi pârâta SC H.E. SA împotriva deciziei nr. 93A din 6 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1272/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1245/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
