ICCJ. Decizia nr. 1501/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1501/2010
Dosar nr. 120/35/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 1696/D din 12 decembrie 2008, Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, rejudecând pricina după desfiinţarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 103 din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele N.A. şi B.G., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Satu Mare şi Instituţia Prefectului a Judeţului Satu Mare şi în consecinţă:
A respins notificarea reclamantelor privind restituirea integrală în natură a suprafeţei de 421 mp teren înscris în C.F. 18217 Satu Mare.
A constatat că reclamantele au dobândit prin efectul Legii nr. 18/1991 suprafaţa de 195 mp din terenul în suprafaţă totală de 421 mp preluat abuziv de stat prin Decizia nr. 669/1984, în baza Ordinului de atribuire în proprietate nr. 164/2001 emis de Prefectul Judeţului Satu Mare.
A constatat că pentru diferenţa de 226 mp teren atribuit pentru terţe persoane prin Ordinul nr. 101/2005, emis de Prefectul Judeţului Satu Mare, reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, conform legii speciale.
A obligat pe Primarul Municipiului Satu Mare să emită dispoziţie în sensul celor stabilite prin această hotărâre, să efectueze formalităţile necesare pentru înaintarea documentaţiei la Comisia Centrala Bucureşti.
A respins restul capetelor de cerere solicitate în rejudecare pentru acordarea daunelor morale şi anularea efectelor Ordinului nr. 101/2005.
A dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei conform art. 5 din Protocolul nr. 61475/23 iunie 2005/450/28 iunie 2005 pentru av. P.I. desemnat apărător în cauză în urma admiterii cererii de asistenţă juridică, sens în care un exemplar s-a comunicat la serviciul economic al Tribunalului Satu Mare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, dar este imposibil de restituit în natură terenul ce a fost constituit în beneficiul celorlalţi proprietari ai apartamentului cuprinşi în Ordinul Prefectului 101/2005 la poziţia 7, terenul nefiind liber de construcţii; pe de altă parte, în temeiul unei altei legi, tot de reparaţie, dar cu efecte şi asupra altor titulari de drepturi, suprafaţa de teren aferentă construcţiilor conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 devine proprietatea celor care exercită dreptul de proprietate asupra acestora.
În concluzie, proprietarul imobilului construcţie devine şi proprietarul terenului aferent, or, suprafeţele constituite, respectiv 104 mp+52 mp+70 mp=226 mp/421 mp sunt rezonabile şi nu exced a ceea ce se cuvine proprietarului construcţiei; în aceste condiţii, art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevede despăgubirea fostului proprietar deposedat abuziv în modalităţile prevăzute şi permise de Legea nr. 247/2005 sau în modalitatea directă de acordare a despăgubirilor băneşti, ţinând seama de jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Ordonanţa nr. 81/2007 permite încasarea despăgubirilor băneşti prin transformarea titlurilor de plată în numerar până la suma maximă de 500.000 lei conform art. 3 lit. h) din actul normativ precitat.
Pentru faptul că reclamantele au respins orice altă formă de despăgubire, tribunalul a considerat că, fără a fi încălcat principiul disponibilităţii, reparaţia pentru prejudiciul suferit ca urmare a preluării abuzive a terenului de către Statul Român, a rezultat din aplicarea legii şi, de vreme ce s-a considerat că există o notificare, că reclamantele sunt persoane îndreptăţite în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, acţiunea poate fi admisă în parte.
Câtă vreme suprafaţa de 195 mp din totalul de 421 mp, li s-a atribuit reclamantelor în proprietate, neavând relevanţă titlu juridic, pentru aceasta statul nu le mai datorează nici o formă de despăgubire, rămânând astfel în discuţie diferenţa de teren pentru care urmează a fi despăgubite conform OUG nr. 81/2007.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 45 A din 12 martie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelul declarat de reclamatele N.A. şi B.G. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Satu Mare să plătească reclamantelor 2000 RON daune morale, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea a avut în vedere următoarele:
Imobilul în litigiu, situat în localitatea Satu Mare, înscris în C.F. nr. 18217 Satu Mare, cu nr.top.294/1 a reprezentat casă şi curte în suprafaţă de 421 mp, proprietatea reclamantelor, dobândită în anul 1973 cu titlu de donaţie - foaia B.nr.1-2, teren cu privire la care reclamantele au solicitat Primăriei Municipiului Satu Mare a le fi restituit în natură.
Cu toate că în coala de carte funciară nu erau efectuate menţiune privitor la trecerea acestui teren în proprietatea Statului Român, prin Decizia nr. 669/1984 emisă de Consiliul Popular al Municipiului Satu Mare, s-a aprobat constituirea unei asociaţii de cooperare pentru construirea de locuinţe proprietate personală-clădire P+3 nivele, reclamantele fiind la rândul lor trecute ca beneficiare alături de alte persoane, atribuindu-se în folosinţă comună terenul susmenţionat pe durata existenţei construcţiei, fiecare proprietar de apartamente, cu excepţia reclamantelor urmând să plătească o taxă anuală pentru terenul aferent de 1 leu/mp şi ulterior statul intabulând dreptul cu titlu de preluare-foaia B.nr.3.
Din analiza extrasului de carte funciară, se reţine că apartamentul nr. 2 din casa colectivă edificată pe terenul în litigiu, constituie proprietatea apelantei N.G. - căsătorită B., iar ap. nr. 1, constituie dreptul de proprietate al apelantei N.A., ambele cu titlu de construire şi partaj. Se mai reţine şi că asupra a 97 mp teren aferent casei cu P+3 nivele s-a înscris dreptul de proprietate cu titlul de atribuire apelantei N.A.
Din cele expuse se reţine că, între apelante ca proprietare ale terenului în suprafaţă de 421 mp, autorităţile statului din anul 1984 şi alte două familii (Ş. şi T.) a intervenit o convenţie conform căreia să se construiască o casă P+3 nivele compusă din 5 apartamente, din care 2 să revină apelantelor, iar celelalte 3 altor persoane, terenul intrând astfel în proprietatea statului şi atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, atribuit în folosinţă cu taxă celor ce au construit.
Prin Ordinul Prefectului judeţului Satu Mare nr. 164 din 3 decembrie 2001, în baza art. 36 alin. (2), (3), (6) din Legea nr. 18/1991 s-a intabulat o suprafaţă de 97 mp teren în favoarea lui N.A., 98 mp la N.G., din nr.top.294/1, în litigiu. Ulterior, prin Ordinul nr. 101 din 4 mai 2005 s-a atribuit în baza Legii nr. 18/1991, de către Prefectul judeţului Satu Mare 104 mp din teren lui H.S., M.C., 54 mp lui B.K.I., 70 mp lui P.E. - total 226 mp, din totalul de 421 mp, iar restul de 195 mp s-a atribuit reclamantelor.
Aşadar, Statul Român a preluat în proprietate terenul în litigiu fără a acorda acestora vreo despăgubire bănească, preluare ce contravine dreptului de proprietate şi încalcă implicit alin. (1) din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 480 şi art. 481 C. civ.
Astfel cum s-a arătat mai sus, terenul aferent construcţiei P+3 nivele a trecut în proprietatea statului în vederea construirii, atribuite în folosinţa celor ce urmau să construiască, iar, în baza art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 a fost atribuit prin ordin al prefectului, criticile apelantelor referitoare la suprafeţele aferente apartamentelor fiind nedovedite, aspecte faţă de care, în mod corect instanţa de fond a analizat doar perspectiva acordării unor despăgubiri, restituirea în natură nemaifiind posibilă, corect fiind aplicate dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 10/2001.
Suprafeţele de teren aferente apartamentelor pentru care s-a emis ordin al Prefectului nu s-a dovedit că ar fi excesive.
Întrucât apelantele nu au dorit decât restituirea în natură a diferenţei de teren de 226 mp, cerere ce nu a putut primi o rezolvare favorabilă raportat la considerentele expuse şi nici nu au fost de acord cu evaluarea acestuia pentru a putea instanţa să dispună direct obligarea Statului Român la plata despăgubirilor raportat la practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dispoziţia instanţei de fond în sensul aplicării OUG nr. 81/2007 nu poate fi schimbată, neexistând la dosar aspecte din care să reiasă care este valoarea unui mp de teren în zona în litigiu.
Ceea ce nu a observat instanţa de fond a fost faptul că din anul 2001, respectiv din 14 iunie 2001 apelantele au formulat cereri pentru a le fi restituit terenul în litigiu, cereri ce nu au primit nici un răspuns din partea instituţiilor Statului Român, respectiv, Primăria Municipiului Satu Mare căreia i-au fost adresate. Ori, durata de peste 7 ani a procesului încalcă termenul rezonabil instituit de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi se impune acordarea unei reparaţii morale în acest sens, cu atât mai mult cu cât termenele legale instituite de art. 25 din Legea nr. 10/2001 au fost încălcate, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, conform căruia se pot acorda despăgubiri civile, suma de 2000 RON fiind considerată îndestulătoare.
Nu au fost dovedite cheltuielile de judecată în apel, astfel că nu au fost acordate.
Judecata în recurs
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs atât reclamantele cât şi pârâtul Primarul municipiului Satu Mare.
1. Reclamantele N.A. şi B.G. au invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1.1. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentele prezintă istoricul dobândirii proprietăţii şi susţin că au fost nesocotite prevederile Legii nr. 10/2001, prin care s-a urmărit repararea abuzurilor săvârşite prin preluarea imobilelor de către statul comunist şi nu îmbogăţirea fără temei legal a anumitor persoane în dauna foştilor proprietari.
Această lege prevede ca regulă reconstituirea drepturilor de proprietate în natură, iar imobilul în litigiu nu se încadrează în excepţiile prevăzute în lege şi nici în art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Aceasta, deoarece reclamantele au vândut numai câte un drept de construcţie a câte unui apartament la etajele 2 şi 3, iar, pe de altă parte, au depus cu mult timp înainte cerere valabilă pentru restituirea terenului.
În atare situaţie, proprietarii celorlalte apartamente din imobil ar fi putut să primească doar în folosinţă cel mult o cotă parte din terenul de sub construcţie.
Prin refuzul restituirii în natură a întregului teren, ele au fost deposedate de acesta fără niciun temei legal.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamantele au refuzat evaluarea terenului pentru a se stabili echivalentul despăgubirilor deoarece, deocamdată nu s-a pus în discuţie evaluarea terenurilor atribuite abuziv şi nelegal; într-o atare situaţie, instanţele s-ar fi antepronunţat.
Recurentele solicită anularea ordinului Prefectului nr. 101/2005, cu motivarea că, mai ales că în baza celor expuse în dosar şi a legilor în vigoare, a fost eliberat nelegal.
1.2. Recurentele mai consideră că despăgubirea morală de 2000 RON dispusă de instanţa de apel este mult prea mică faţă de suferinţele psihice şi fizice cauzate lor în zeci de ani.
Solicită admiterea recursului, restituirea integrală în natură a terenului şi despăgubirea morală într-o măsură corespunzătoare.
2. Primarul municipiului Satu Mare a formulat critici de nelegalitate întemeiate tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că:
2.1. Decizia civilă atacată este netemeinică şi nelegală, deoarece reclamantele solicită repunerea în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a cererii înregistrate de acestea la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 17509 din 09 august 2005 şi a celei depuse în temeiul Legii nr. 18/1991 la data de 240 din 08 ianuarie 2002.
În cererile înregistrate la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 787/2001 şi nr. 240/2002, numitele N.A. şi B.G. au solicitat atribuirea în proprietate a terenului înscris în C.F. nr. 18217 Satu Mare cu nr. top 294/1, în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991.
Solicitarea terenului în condiţiile Legii nr. 10/2001 s-a realizat abia prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Satu Mare sub nr. 17509 din 09 august 2005, după apariţia Legii nr. 247/2005.
Mai arată că, prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005, prin care se modifică Legea nr. 10/2001, nu s-a realizat o prorogare a termenului legal prevăzut de art. 22.
Cele două cereri formulate de reclamante în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 au fost soluţionate în mod favorabil, soluţiile nefiind atacate în termenul legal.
2.2. În ceea ce priveşte motivarea de instanţei de apel potrivit căreia reclamantele sunt îndreptăţite la daune morale, întrucât durata de peste 7 ani a procesului încalcă termenul rezonabil instituit de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, recurentul susţine că instanţa s-a aflat într-o eroare, deoarece nu a existat nici un proces pe rolul instanţelor judecătoreşti care să aibă ca obiect imobilul din litigiu.
La cererile reclamantelor s-au formulat răspunsuri în termenul prevăzut de lege, iar aceste răspunsuri nu au fost atacate în instanţă, şi nici nu s-a făcut o procedură prealabilă în condiţiile legii contenciosului administrativ.
Recurentul pârât solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Primarul municipiului Satu Mare, în calitate de intimat, a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamante, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate şi le va respinge pentru următoarele considerente:
1. Recursul declarat de pârât urmează a fi analizat cu prioritate, deoarece priveşte însăşi îndreptăţirea reclamantelor la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
1.1. Prima critică de nelegaliate nu poate fi primită, deoarece vizează în realitate soluţia tribunalului, aceasta fiind instanţa care a l-a obligat pe pârât să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de teren imposibil de restituit în natură.
Or, pârâtul nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinţei, motiv pentru care nu este admisibil să critice omisso medio hotărârea primei instanţe.
Pârâtul nu poate ataca decât dispoziţia din Decizia curţii de apel prin care această instanţă l-a obligat, în plus faţă de tribunal, şi la plata de despăgubiri.
Pe de altă parte, cu privire la faptul că reclamantele au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, se statuase deja prin Decizia civilă nr. 123 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, devenită irevocabilă, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamantele au formulat în termenul impus de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu doar o cerere, ci chiar două înregistrate, sub nr. 240 din 8 ianuarie 2002 şi 9787 din 14 iunie 2001, pentru restituirea imobilului, situaţie în care instanţa de trimitere nu făcut decât să se conformeze deciziei instanţei de control judiciar.
1.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la plata de daune morale, este real că instanţa de apel a reţinut o durată a procesului mai mare decât cea reală, în condiţiile în care litigiul de faţă a fost iniţiat abia în anul 2006.
Dar, este la fel de real că, deşi reclamantele au formulat notificări în anul 2001, până la data introducerii acţiunii, respectiv 29 iunie 2006, entitatea sesizată, adică Primăria municipiului Satu Mare, nu a formulat niciun răspuns, încălcând dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, ceea ce a atras aplicarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 33 din acelaşi act normativ.
Or, cu privire la acest temei de fapt şi de drept reţinut de curtea de apel recurentul pârât nu a formulat nicio critică.
2. În ceea ce priveşte recursul reclamantelor, Înalta Curte constată că, deşi acesta este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu se indică textele de lege pretins nesocotite, invocându-se doar în mod generic încălcarea principiului prevalenţei măsurii reparatorii a restituirii în natură care se degajă din reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001.
Or, în legătură cu aplicabilitatea acestui principiu în speţă, s-a reţinut de către instanţele anterioare că, reclamantelor nu li se poate restitui integral terenul preluat de stat, deoarece nu este liber de construcţii.
O atare situaţie se încadrează în prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, care au fost corect aplicate în cauză.
De asemenea, s-a mai reţinut că o asemenea măsură ar fi aptă să producă efecte şi asupra altor titulari de drepturi cu privire la acelaşi teren.
Aceste drepturi au fost dobândite prin ordinul Prefectului nr. 101/2005 şi, câtă vreme acest ordin nu a fost anulat sau modificat, el conferă beneficiarilor un drept de proprietate cu privire la suprafaţa de teren în litigiu de 226 mp.
Prin acţiunea introductivă, reclamantele au solicitat doar restituirea terenului de 421 mp preluat în baza deciziei nr. 669 din 26 octombrie 1984 a fostului Consiliu Popular.
Printr-o completare ulterioară, reclamantele au solicitat şi plata de despăgubiri de câte 10.000 lei fiecare, precum şi anularea ordinului prefectului, ca fiind abuziv.
Prin alte două cereri ulterioare (aflate la filele 84 şi respectiv 122 ale dosarului de fond), reclamantele au renunţat însă la judecata capătului de cerere privind anularea ordinului Prefectului, formulat în contradictoriu cu instituţia Prefectului, astfel încât reluarea acestei cereri în recursul de faţă este inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
2.2. În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, reclamantele nu formulează nicio critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci invocă doar o chestiune de netemeinicie privitoare la aprecierea insuficientă din partea instanţei de apel a cuantumului acestor despăgubiri.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte urmează să menţină Decizia ca fiind legală şi, în baza art. 312 C. proc. civ., să respingă ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantele N.A. şi B.G. şi de pârâtul Primarul municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 45 din 12 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1503/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1425/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
