ICCJ. Decizia nr. 1313/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1313/2010
Dosar nr. 1913/121/2009
Şedinţa publică de la 26 februarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea ce se va pronunţa, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului C.I. în Italia, deoarece acesta a fost expulzat la data de 19 martie 2009 în baza Decretului Prefecturii Provinciei Roma, dispunându-se măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul Italiei datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în această ţară.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 601 din 9 aprilie 2009 a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că, în speţă, nu s-a făcut dovada că pârâtul a săvârşit vreo faptă care să se încadreze în dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, cele consemnate în decretul emis nefiind fapte concrete care să permită concluzia cerută de lege, de a afecta grav interesele României sau relaţiile bilaterale.
În motivarea sentinţei s-a arătat că aplicarea unei alte sancţiuni de către Statul Român ar conduce la o dublă sancţionare pentru aceleaşi fapte, ceea ce conform dreptului român este nelegal.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 219/A din 1 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că dreptul la libera circulaţie trebuie analizat prin prisma normei comunitare în materie, care prevede în mod limitativ 3 situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a sănătăţii publice sau a siguranţei naţionale.
Prin documentul trimis Comisiei Europene în decembrie, 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile Tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulaţie a persoanelor, precum şi faptul că instanţa naţională are obligaţia să aplice dreptul comunitar şi să-i asigure efectul deplin.
Reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, susţinând faptul că din documentele depuse în susţinerea cauzei pe fond rezultă că pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei deoarece pe timpul şederii a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.
Recurentul-reclamant a mai arătat că prezenţa pârâtului pe teritoriul italian şi activităţile desfăşurate de pârât pe acest teritoriu aduc atingere gravă intereselor României şi relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, motiv pentru care apreciază oportună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie pe teritoriul Italiei.
S-au invocat dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 248/2005, ale art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE şi prevederile art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, arătându-se că potrivit exigenţelor legislaţiei U.E., România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale U.E. ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Pârâtul a fost returnat pe motivul săvârşirii mai multor infracţiuni pe teritoriul Italiei, aşa cum rezultă din Ordinul Prefectului Romei din 10 august 2008 (filele 6-8 din dosarul instanţei de fond). Acesta a fost arestat şi i-a fost interzisă reintrarea în Italia pe o perioadă de trei ani.
În atare situaţie însă, aplicarea unei noi sancţiuni pârâtului pentru aceleaşi fapte ar aduce atingere unui drept fundamental al cetăţeanului, fără o justificare rezonabilă,
Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a Comunităţii Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la U.E., este cetăţean al U.E., orice persoană care are cetăţenia unui stat membru.
Aşa cum s-a apreciat în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie prin instituirea Comunităţii, statele au creat un drept aplicabil resortisanţilor lor şi lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului şi care se impune jurisdicţiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia competenţa generală de a completa cu drepturi şi obligaţii noi, astfel încât, orice persoană, cetăţean al U.E., dobândeşte dreptul de a cere judecătorului naţional să i se aplice dispoziţiile din tratate, regulamente, decizii şi directive comunitare, pentru protecţia unui drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremaţiei sale presupune aplicarea de către judecătorul naţional, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetăţenilor şi neaplicarea oricărei prevederi din dreptul naţional care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulaţii, cetăţenii români vor fi supuşi legislaţiei naţionale - în speţă Legea nr. 248/2005 - numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislaţia comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod direct şi prioritar.
În acest sens, art. 2 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE din 19 aprilie 2004 stabileşte condiţiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, de către cetăţenii U.E., precum şi restrângerile acestui drept, din motive de „ ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor U.E. şi a membrilor de familie, indiferent de cetăţenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranţă publică, cu respectarea principiului proporţionali taţii şi cu condiţia de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a U.E. şi potrivit legislaţiei comunitare menţionate, toţi românii sunt cetăţeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă circulaţie în toate statele membre.
Întrucât reclamantul nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.N.E.P. din cadrul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 219/A din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 129/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1314/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
