ICCJ. Decizia nr. 1379/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1379/2010
Dosar nr. 15132/3/2004
Şedinţa publică din 3 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2004, reclamantul B.I.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.P. P. reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 1121,8 mp teren situat în intravilanul localităţii Moineşti.
In motivarea cererii reclamantul a învederat că în mod greşit i-a fost respinsă prin Decizia nr. 394 din 19 octombrie 2004 notificarea înregistrată sub nr. 232 din 18 august 2001 prin care a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren susmenţionată.
Prin sentinţa nr. 1529 din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantului reţinând, în esenţă, că acesta nu a depus actele doveditoare a dreptului de proprietate pretins asupra terenului revendicat.
Singurul înscris depus în acest sens este sentinţa civilă nr. 1140 din 18 aprilie 2000 pronunţată de Judecătoria Moineşti, din care rezultă că reclamantului i-a fost atribuită suprafaţa de 0,50 ha teren arabil în punctul „La grădini" Moineşti, fără însă a se depune şi alte înscrisuri din care să se poată determina că suprafaţa de teren pretinsă în prezenta cauză face parte din terenul menţionat.
Nici chitanţa de prelungire a contractului încheiată între autorul reclamantului şi Trustul de foraj Moineşti, referitoare la prelungirea contractului pentru suprafaţa de 3638 mp, ocupată de depozite, nu face această dovadă pretinsă de lege.
Întrucât, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat şi nici a preluării abuzive a acestuia, dar şi în raport de împrejurarea că autorul reclamantului (potrivit dovezilor administrate) a deţinut terenuri în extravilanul localităţii [fiind incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001], s-a constatat ca neîntemeiată cererea de chemare dedusă judecăţii.
Apelul declarat de reclamant împotriva susmenţionatei hotărâri a fost admis prin Decizia nr. 833 din 11 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a fost admisă acţiunea reclamantului şi anulată Decizia contestată.
Au fost acordate reclamantului despăgubiri în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 10/2001 pentru terenul în litigiu.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că potrivit înscrisurilor depuse în probaţiune, inclusiv în apel, terenul în litigiu este situat în intravilanul localităţii Moineşti şi este ocupat în prezent de S.P. Moineşti ce aparţine SC P. SA.
Expertiza tehnică administrată în cauză a concluzionat că terenul solicitat nu este înscris în titlul de proprietate eliberat reclamantului în baza Legii nr. 18/1991.
Reţinând ca îndeplinită cerinţa dovedirii dreptului de proprietate asupra terenului solicitat, precum şi aceea a preluării abuzive a bunului, rezultată din înscrisul „chitanţă prelungirea contractului", care confirmă stăpânirea bunului de antecesorii pârâtei, s-a constatat îndeplinirea prescripţiilor legale pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., a învederat ca fiind greşită dispoziţia instanţei de apel, întemeiată pe acte ce nu constituie dovezi ale dreptului de proprietate.
Au învederat că din înscrisurile depuse în probaţiune rezultă că terenul pretins în prezenta procedură nu a constituit proprietatea antecesorului reclamantului, B.I., iar dovezile depuse în acest sens nu confirmă susţinerile reclamantului.
Dimpotrivă, sentinţa civilă pronunţată într-un proces de partaj finalizat prin tranzacţia părţilor consfinţeşte doar dreptul reclamantului asupra unui teren de 0,5 ha teren arabil situat în punctul „La grădini" pe raza localităţii Moineşti, fără ca dispoziţiile acesteia să se coroboreze cu alte înscrisuri.
Din verificările efectuate în evidenţele localităţii Moineşti privind proprietăţile antecesorului reclamantului, a rezultat că în perioada 1942-1951 acesta nu figurează înregistrat cu astfel de bunuri, ceea ce denotă stăpânirea în fapt a terenurilor pentru care nu a plătit impozite legale şi pentru care, de altfel, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi i-a emis titlul de proprietate nr. 8119 din 31 august 1995.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 23.1 din HG nr. 250/2007 de aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din lege], orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, orice act ce emană de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul aparţine persoanei respective) etc.
Deoarece art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptăţite, înseamnă că aceste dispoziţii se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, în această materie, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă în limitele dreptului comun, aşa cum s-a relevat mai sus, ci acceptă admisibilitatea şi a altor mijloace de dovadă (potrivit celor arătate), important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparţinut autorului reclamantului.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate" are, prin urmare, în accepţiunea legii speciale, asemenea celorlalte acte normative cu caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ, în spiritul şi finalitatea acestei legi ceea ce este important de stabilit în accepţiunea legii speciale fiind dacă bunul solicitat s-a aflat în stăpânirea persoanei îndreptăţite.
Or, din înscrisurile şi expertiza administrată în cauză, rezultă că antecesorul reclamantului a deţinut, printre altele, o suprafaţă de 3638 mp situată pe raza localităţii Moineşti pe care a închiriat-o începând cu anul 1956, ulterior prelungit (conform chitanţei de prelungire a contractului) I.F. Moineşti, teren ocupat de depozitele de materiale ale unităţii şi din care a fost indicat ca făcând parte şi terenul pretins în prezenta procedură.
Contestând susţinerile reclamantului privind dreptul pretins asupra acestui bun, pârâta s-a aflat în imposibilitate de a indica actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în detenţia şi ulterior proprietatea sa.
Or, existenţa de faţă a bunului solicitat în detenţia pârâtei, în condiţiile neindicării ori neidentificării actului de preluare sau de stăpânire a bunului, nu exclude îndreptăţirea reclamantului de a beneficia de dispoziţiile legii speciale, corect aplicate şi reţinute în speţă de instanţa de apel.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA împotriva deciziei nr. 833 din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurenta la plata sumei de 160 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant B.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1381/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1357/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
