ICCJ. Decizia nr. 1472/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1472/2010
Dosar nr. 2139/1/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1.Prin sentinţa civilă nr. 1065 din 26 octombrie 2004 Tribunalul Harghita - Miercurea-Ciuc a respins acţiunea formulată de reclamanta P.M. împotriva pârâtelor SC C. SA, C.P. şi Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut următoarele:
În ce priveşte excepţia autorităţii lucrului judecat, invocată de ambele pârâte în cauză, în raport cu sentinţa civilă nr. 761/2002, pronunţată în dosarul nr. 4291/2001 a Tribunalului Harghita, instanţa a constatat că în acest din urmă dosar, pe lângă cele două pârâte din dosarul prezent şi care au această calitate şi în dosarul nr. 4291/2001, mai figurează şi alte pârâte, respectiv Primăria municipiului Odorheiu-Secuiesc şi Comisia Judeţeană Harghita de aplicare a Legii nr. 112/1995.
De asemenea, în ce priveşte obiectul celor două cauze, în dosarul nr. 4291/2001 s-au solicitat: constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 90/1997 încheiat între pârâta SC C. SA şi C.P., prin care s-a vândut imobilul din Odorheiu-Secuiesc, judeţul Harghita, identificat prin C.F. nr. 2129 Odorheiu-Secuiesc, nr.top 388/1/1, compus din casă de locuit cu etaj; restituirea în natură a acestui imobil; anularea Dispoziţiei nr. 247/2001 a Primarului mun. Odorheiu-Secuiesc şi, pe cale de consecinţă, restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu-Secuiesc, identificat prin C.F. nr. 2129 Odorheiu-Secuiesc, nr.top 388/1/1, compus din atelier construit din cărămidă cu 5 încăperi şi terenul aferent. În prezenta cauză se solicită ca pârâtele să fie obligate să lase în deplină posesie şi să dispună întabularea dreptului de proprietate asupra apartamentul nr. 2, compus din 2 camere, o bucătărie, o baie, un antreu, un hol, o cămară, un tampon, precum şi garajul, depozitul de combustibil, scara de acces din imobilul situat în mun. Odorheiu-Secuiesc, identificat prin C.F. 2129 Odorheiu-Secuiesc, la nr.top 388/1/1.
S-a mai constatat că deşi în ambele cauze se invocă prevederile Legii nr. 10/2001, obiectul celor două acţiuni nu este formulat în acelaşi mod.
Prin cererea ce formează obiectul dosarului nr. 4291/2001 reclamanta a solicitat anularea în parte a Dispoziţiei nr. 247/2001 a Primarului mun. Odorheiu-Secuiesc, în ceea ce priveşte atelierul şi terenul aferent imobilului revendicat şi menţinerea ofertei de acordare de despăgubiri băneşti pentru casa de locuit, precum şi restituirea în parte a atelierului separat de imobil, construit din cărămidă, împreună cu terenul aferent în suprafaţă de 1119 mp, înscris în C.F. 2129 Odorheiu-Secuiesc, nr.top 388/1/1/a.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 19 iunie 2002 pronunţată în acest dosar, s-a admis în parte acţiunea reclamantei P.M. împotriva pârâtei Primăria mun. Odorheiu-Secuiesc şi s-a dispus anularea în parte a Dispoziţiei nr. 247/2001 a primarului mun. Odorheiu-Secuiesc, în ceea ce priveşte atelierul şi terenul aferent imobilului situat în mun. Odorheiu-Secuiesc, identificat prin C.F. nr. 2129 Odorheiu-Secuiesc, nr.top 388/1/1/a, în suprafaţă de 1119 mp, conform expertizei efectuate de expertul C.C., menţinând oferta de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit de la aceeaşi adresă.
S-a dispus restituirea în natură conform planului de situaţie întocmit de expertul C.C., a imobilului compus din atelier separat de imobilul casei, compus din: ateliere, cameră, grup sanitar, construit din cărămidă cu planşeu din beton şi teren în suprafaţă de 1119 mp, din care 284,66 mp este ocupat de construcţiile mai sus enumerate, identificat în C.F. 2129 Odorheiu-Secuiesc, sub nr.top 388/1/1/a.
S-a respins capătul de cerere al reclamantei privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta C.P.
Astfel, se poate observa că reclamanta îşi fundamentează prima sa cerere pe prevederile Legii nr. 10/2001, contestând în esenţă dispoziţia emisă de primar, respectând procedura prevăzută de art. 21-24 din lege.
În speţa de faţă, deşi se invocă generic prevederile aceluiaşi act normativ, reclamanta revendică apartamentul nr. 2 din acelaşi imobil, arătând că în opinia sa contractul de vânzare-cumpărare nr. 90/1997 se referă doar la apartamentul nr. 1.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză rezultă că nu există două spaţii locative distincte în imobil, după cum se susţine.
În această situaţie, instanţa a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, deoarece în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 4291/2001 instanţa nu s-a pronunţat şi asupra demisolului clădirii, constând din două camere de serviciu, pivniţă, boxă şi garaj, denumite în prezenta cauză "apartamentul nr. 2" din imobil.
În ce priveşte fondul cauzei, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare a reclamantei nu este admisibilă deoarece nu s-a făcut dovada notificării formulate în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi cu privire la această suprafaţă; cererea sa nu este oricum întemeiată, în imobilul în cauză neexistând două spaţii locative distincte conform raportului de expertiză tehnică, ale cărei concluzii au fost însuşite de altfel şi de reclamantă.
2. Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin Decizia nr. 171/A din 12 aprilie 2005 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinţei civile nr. 1065 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Harghita, reţinând următoarea situaţie de fapt:
3. Prin Decizia civilă nr. 3565 din 3 iunie 2008 s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva de deciziei nr. 171A din 12 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a casat Decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:
Reclamanta P.M. a decedat la 12 martie 2005, conform certificatului de deces nr. 369/2005, succesor fiind J.G.P., potrivit dovezii de moştenire eliberată de Judecătoria de Oficiu Erlangen, Landul Bavaria, înscrisuri apostilate potrivit Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961.
Astfel, la data declarării recursului de către avocat, respectiv 24 mai 2005, reclamanta era decedată.
Succesorul reclamantei şi-a însuşit recursul declarat de avocat, potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor în timp, el putând să exercite de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date.
4. În rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 106A din 18 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.M., însuşit de moştenitorul P.J.G., obligând apelantul la 1000 RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei C.P.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a avut în vedere următoarele motive:
Sub nr. 81 din 13 ianuarie 2004 s-a înregistrat la Tribunalul Harghita acţiunea reclamantei P.M. împotriva pârâtelor SC C. SA Miercurea Ciuc şi C.P., prin care reclamanta a revendicat apartamentul nr. 2, compus din 2 camere, bucătărie, baie, antreu, hol, cămară, tampon şi garaj, depozit de combustibil, scară de acces, toate făcând parte din imobilul situat în Odorheiu Secuiesc, înscris în C.F. 2129 Odorheiu Secuiesc nr.top.388/1/1 cu înscrierea în C.F. a cotei indivize din terenul ce aparţine imobilului astfel restituit şi plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere din partea pârâtelor.
În motivare reclamanta a arătat că a fost proprietara tabulară a imobilului descris în petit până în anul 1997, iar după înstrăinarea apartamentului nr. 1 din imobil către pârâta C.P., aceasta foloseşte abuziv şi spaţiile descrise în petitul acţiunii deşi aparţin de drept reclamantei.
Componenţa imobilului este descrisă în mod diferit în C.F. nr. 2129 Odorheiu Secuiesc nr.top. 388/1/1 (f.6 dosar fond), în situaţia anexă la Decretul nr. 223/1974 (f. 93 dosar fond) şi Anexa nr. 1 la Decizia nr. 348/1985 (f.93 dosar rejudecare).
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 90 din 24 ianuarie 1997 s-a vândut pârâtei C.P. locuinţa din Odorheiu Secuiesc, ap. 1 compusă din două camere de locuit şi dependinţe cu o suprafaţă utilă de 107,87 mp (f.26 dosar fond).
În fişa tehnică de calcul la contractul de vânzare-cumpărare se arată numărul de niveluri ale clădirii - parter, număr de locuinţă în cadrul clădirii -1, nivelul la care se vinde locuinţa - parter, nr. de camere ale locuinţei - 2, suprafaţa utilă a locuinţei - 107,87 mp, fiind enumerate şi suprafeţele mansardei, pivniţei, boxelor de la subsol şi a garajului (f.27 dosar fond).
În fişa de evaluare au fost evaluate atât locuinţa cât şi anexele (f.28).
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. C.M. nu sunt două spaţii locative distincte în imobil, demisolul având camere de serviciu, Wc, centrală termică şi pivniţă. Se pot crea două asemenea spaţii cu investiţii pentru realizarea unei băi, a unei bucătării, cămară la demisol, dar suprafeţele demisolului au fost cuprinse în fişa tehnică de calcul şi vândute împreună cu locuinţa propriu-zisă în 1997 (f.68-75).
Astfel, probele administrate în cauză sunt contradictorii, nu s-au dovedit potrivit art. 1169 C. civ., existenţa unităţii locative din imobilul revendicat.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu sentinţa civilă nr. 761 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 4291/2001, prima instanţă în mod corect a reţinut că nu există tripla identitate cerută de art. 102 C. civ.
5.Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul P.J.G., formulând critici care, în principal, vizează lipsa de rol activ a instanţei în constatarea corectă şi completă a situaţiei imobilului.
În cadrul recursului s-a făcut o prezentare în timp a structurii imobilului de la data preluării acestuia de către stat-cu referire la înscrisurile relevante, care se arată că sunt neanalizate în totalitate.
S-au formulat critici cu privire la raportul de expertiză, care nu ar prezenta complet situaţia structurală a imobilului şi faptul că acesta este folosit în prezent ca având 2 apartamente-C.P. locuind la etaj, iar parterul este închiriat unei firme (făcându-se referire şi la un înscris ce ar dovedi această închiriere). Se susţine de către recurent că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză şi administrarea de probe noi.
Acesta mai arată în recurs că ambele instanţe, fără motivare, au constatat că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1997 îl reprezintă întregul imobil şi că au făcut o greşită interpretare a acestui act, întrucât prin acesta s-a cumpărat numai apartamentul nr. 1.
Conform Legii nr. 112/1995 locatara nici nu putea să cumpere 2 apartamente, iar Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii integrale a imobilelor foştilor proprietari.
Analizând Decizia de apel, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ale cărui critici se încadrează formal în dispoziţiile art. 304 pct. 5, pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.-ceea ce face să nu fie fondată excepţia nulităţii recursului invocată în cauză.
Reclamanta iniţială, P.M., autoarea reclamantului-recurent a declanşat anterior un alt litigiu (nr. 4291/2001 aflat pe rolul Tribunalului Harghita), solicitând:
a. - constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 90 din 24 ianuarie 1997 încheiat între SC C. S.A. şi C.P., prin care s-a vândut imobilul din Odorheiul Secuiesc, judeţul Harghita, identificat prin C.F. nr. 2129, nr.top. 388/1/1 compus din casă de locuit cu etaj.
b. - restituirea în natură a imobilului sus-menţionat.
c. - anularea dispoziţiei nr. 247/2001 emisă de primarul Municipiului Odorheiul Secuiesc în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, pe cale de consecinţă,
d. - restituirea în natură a imobilului situat la aceeaşi adresă, compus din atelier construit din cărămidă, cu cinci încăperi şi terenul aferent.
Prin dispoziţia contestată s-a făcut o ofertă de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat de stat în baza Legii nr. 223/1974 - prin notificare solicitându-se întreg imobilul.
Ulterior, reclamanta a precizat acţiunea, solicitând:
- anularea în parte a dispoziţiei nr. 247/2001, respectiv în ceea ce priveşte atelierul şi terenul aferent imobilului, în suprafaţă de 1119 mp, cu menţiunea ofertei de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit.
În motivarea precizării acţiunii s-a arătat că numita C.P. a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 numai imobilul construcţie, nu şi terenul împreună cu atelierul separat de imobil, compus din atelier, cămară, grup sanitar, construit din cărămidă şi acoperit cu planşee de beton. În temeiul Legii nr. 10/2001 se solicită restituirea acestor imobile, care nu au fost înstrăinate şi care se află în proprietatea statului.
Prin sentinţa civilă nr. 761 din 19 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Harghita s-a admis acţiunea, în parte, anulându-se dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 în limitele indicate prin cererea precizatoare, dispunându-se restituirea în natură.
Această sentinţă nu a fost contestată, iar efectele puterii de lucru judecat a hotărârii asupra litigiului de faţă nu pot fi neglijate.
Prin modul de soluţionare a cauzei s-a anulat în parte Decizia emisă în sensul Legii nr. 10/2001, menţinându-se oferta de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul casă de locuit din Odorheiul Secuiesc - motivată pe faptul că imobilul casă de locuit cu etaj a fost vândut cu respectarea Legii nr. 112/1995.
În acest fel, reclamanta (autoarea recurentului din prezentul dosar) a primit o reparaţie prin echivalent, care nu a fost contestată.
Prin urmare, nu se mai poate invoca faptul că imobilul construcţie, chiar şi parţial, ar fi rămas în proprietatea Statului după vânzarea intervenită în anul 1997 în temeiul Legii nr. 112/1995, decât cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în litigiul anterior.
Dacă, eventual, parte din imobil nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi ar fi rămas astfel în proprietatea Statului, trebuia lămurit până la soluţionarea irevocabilă a litigiului generat de aplicarea Legii nr. 10/2001.
Prin menţinerea în justiţie a dispoziţiei emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul casă de locuit, s-a consolidat modalitatea de reparaţie dispusă în temeiul legii speciale şi anume cea prin echivalent.
Prin urmare, în condiţiile în care pentru imobilul construcţie casă de locuit situat în Odorheiul Secuiesc, a avut loc o restituire prin echivalent, necontestată, nu se mai poate solicita ulterior, chiar şi în parte, restituirea în natură, tot în temeiul dispoziţiilor aceleiaşi legi speciale.
În considerarea acestor argumente, se apreciază că este inutilă analizarea criticilor formulate, urmând ca, făcându-se aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat cu schimbarea motivării soluţiei pronunţate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul P.J.G. împotriva deciziei nr. 106/A din data de 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1502/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1395/2010. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
