ICCJ. Decizia nr. 1637/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.1637/2010
Dosar nr. 4575/117/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. 4575/117/2007, reclamantele A.M. şi K.V. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Agenţia Domeniilor Statului, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se constate că suprafaţa de 480 mp teren ce a format obiectul Decretului de expropriere nr. 422/1977 nu a fost utilizată conform scopului pentru care a fost expropriată, să fie obligaţi pârâţii la retrocedarea acestei suprafeţe de teren, să se dispună înscrierea cotei cuvenite din teren pe numele ambelor reclamante.
În motivarea acţiunii s-a arătat de către reclamante că prin Decretul de expropriere nr. 422/1977 a fost dezmembrat imobilul înscris în C.F. nr. 5243 în nr. top 6019/1 - casă şi teren în suprafaţă de 594 mp ce s-a înscris în aceeaşi carte funciară pe numele vechilor proprietari şi în nr. top 6019/2 - teren în suprafaţă de 480 mp ce a fost transcris în C.F. nr. 48268 Cluj în favoarea Statului Român.
S-a mai susţinut că în anul 1989 în baza certificatului de moştenitor nr. 2225/1989 eliberat de notariatul de Stat Cluj şi a sentinţei civile nr. 4172/1989 a Judecătoriei Cluj-Napoca imobilul identificat prin top 6019/1 casă şi teren în suprafaţă de 594 mp se dezlipeşte din C.F. nr. 5243 Cluj şi se împarte pe apartamente transcriindu-se in C.F. col. nr. 68592 şi în C.F. ind. nr. 68593 pe numele M.S. şi în C.F. ind. nr. 68594 pe numele A.M.
În anul 2006 M.S. a decedat iar potrivit testamentului autentificat sub nr. 650 din 18 iunie 2004 de BNP C.D.D. moştenitoare este reclamanta K.V.
In drept s-au invocat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 restituirea imobilelor nu se poate face decât în condiţiile acestei legi.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauza.
Prin sentinţa civilă nr. 32 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Agenţia Domeniilor Statului Cluj-Napoca, şi respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi.
Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de reclamantele A.M. şi K.V. împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca având ca obiect expropriere.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu poate fi primită în condiţiile în care reclamantele au formulat o acţiune având natura juridică a unei cereri în revendicare pentru imobilul supus exproprierii prin Decretul nr. 422/1977.
Faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru imobilele preluate de stat în perioada de referinţă a legii, măsurile reparatorii sub forma restituirii în natură sau prin echivalent se acordă potrivit procedurii prevăzută de acest act normativ, nu înlătură dreptul reclamantelor de a se adresa pe cale de acţiune instanţei de judecată pentru valorificarea dreptului pretins în calitate de proprietară tabulară şi, respectiv, moştenitoare a proprietarei tabulare.
O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea dreptului de acces la justiţie prevăzut prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, republicată, potrivit cărora „orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."
Instanţa a mai reţinut şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi cele ale art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în conformitate cu care „orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale ... într-un termen rezonabil de către o instanţă ... care va hotărî... asupra contestaţiei sale asupra drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil ...„
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Cluj-Napoca, instanţa a reţinut că este întemeiată pentru că în materia restituirii proprietăţilor, primarului i-au fost acordate atribuţii limitate şi calitate procesuală pasivă în anumite situaţii prevăzute prin art. 21 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, or, în cauză, reclamantele nu şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile acestei legi. Mai mult, prin adresa nr. 1103/452 din 29 noiembrie 2007 emisă de pârât se atestă faptul că, pentru imobilul în litigiu nu există depusă notificare în temeiul legii speciale.
În cazul pârâtei Agenţia Domeniilor Statului, tribunalul a invocat din oficiu la termenul de judecată din data de 24 ianuarie 2008 excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie pe care a admis-o în condiţiile în care această pârâtă nu deţine asupra imobilului din litigiu un drept de proprietate sau un drept de administrare şi nici nu se află în posesia imobilului.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 care dau dreptul persoanelor de la care imobilele au fost preluate prin expropriere de a solicita retrocedarea lor dacă în termen de un an nu au fost începute lucrările în vederea cărora au fost expropriate, în literatura de specialitate şi în practica judiciară interpretându-se aceste dispoziţii ca fiind aplicabile tuturor exproprierilor indiferent de data la care au avut loc iar termenul de un an curge de la data intrării în vigoare a actului normativ.
Totuşi, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că persoanele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prin introducerea unor acţiuni ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
In acest sens este şi Decizia nr. 53 din 04 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii în care s-a apreciat faptul că reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special în raport cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură şi prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilelor preluate în perioada de referinţă a legii.
Ca urmare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, precum şi de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul exproprierii pentru cauză de utilitate publică, are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, se constată că dispoziţiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 care au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal reclamantele, solicitând schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Reclamantele au criticat sentinţa atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, arătând că instanţa nu a analizat cererea lor sub toate aspectele. Astfel, instanţa de fond a reţinut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 pentru restituirea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Instanţa de fond însă în mod greşit nu ţine seama de situaţia persoanelor care, din motive independente de voinţa lor nu au putut uza în termenele legale de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, situaţie în care, au deschisă calea acţiunii pe temeiul Legii nr. 33/1994. Instanţa de fond nu le-a dat posibilitatea de a demonstra că au fost în eroare în ce priveşte situaţia juridică a acestui teren, iar faptul că ele au folosit acest teren, care nu a intrat niciodată în posesia statului, le-a întărit convingerea că nu a fost expropriat.
Prin Decizia civilă nr. 215 A din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat apelul reclamantelor pentru următoarele considerente:
Reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, text de lege în baza căruia au solicitat restituirea suprafeţei de 480 mp teren, ce a fost expropriat în baza Decretului nr. 422/1977.
Prin textul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se prevede că „dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
Această dispoziţie, ca şi cea prevăzută în art. 481 C. civ., nu mai pot servi ca temei în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reglementarea cu caracter special din art. 1 alin. (1) a Legii nr. 10/2001, oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură şi prin măsuri reparatorii în echivalent. In această privinţă, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 mai prevede că „imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate, se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale".
Dispoziţiile din alineatele următoare ale art. 11 din Legea nr. 10/2001, asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire şi, respectiv, a măsurilor reparatorii în echivalent, constituind cadrul juridic special, pentru cererile de retrocedare a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, singurul ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, deoarece interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994 are un caracter general faţă de Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 35 din această lege nu sunt aplicabile acţiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Această interpretare este în concordanţă şi cu dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, potrivit căruia „bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale reparatorii".
În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legi prin Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, prin care s-a apreciat faptul că, reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001 are un caracter special în raport de dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 şi că oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Legea nr. 10/2001, suprimă aşadar, acţiunea dreptului comun al revendicării, dar nu şi accesul la un proces echitabil, întrucât, ca lege nouă, perfecţionează sistemul reparator şi procedural, controlul judecătoresc al reparaţiilor, prin accesul deplin la trei grade de jurisdicţie în condiţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva menţionatei decizi au formulat recurs, în termen legal, reclamantele S.M. şi K.V., critica fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs, s-au reiterate criticile aduse în faza apelului, reclamantele susţinând, în esenţă că Decizia 215/A/2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj este netemeinica si nelegala, datorita faptului ca instanţa nu a analizat cererea sub toate aspectele şi greşit s-a reţinut că după intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 persoanele îndreptăţite la retrocedarea imobilelor nu mai pot uza de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 pentru imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Consideră reclamantele că persoanele care nu au putut din motive independente de voinţa lor în termenele legale sa uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001, au deschisa acţiunea în retrocedarea bunului.
Analizând recursurile formulate, în raport de criticile commune, ce se vor analiza împreună, Înalta Curte, apreciază că sunt nefondate, pentru considerentele considerentele ce succed:
Criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi urmează a fi analizate ca atare.
Prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, s-a statuat, printre altele, cu privire la posibilitatea retrocedării către foştii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică (art. 35).
Prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia juridică a imobilelor preluate de stat în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, inclusiv a celor expropriate şi s-a statuat care sunt condiţiile în care aceste imobile pot fi retrocedate foştilor proprietari sau moştenitorilor lor, ori în cazul imposibilităţii restituirii, care sunt măsurile reparatorii care pot fi acordate (art. 11), precum şi procedura judiciară în cadrul căreia poate fi obţinută restituirea sau despăgubirea.
Cu alte cuvinte, prin Legea nr. 10/2001 s-a reglementat o procedură de reparaţie, de imediată aplicare, în folosul tuturor categoriilor de proprietari care au fost deposedaţi de stat în mod abuziv de bunuri imobile, inclusiv prin expropriere, în perioada de referinţă.
Prin Decizia nr. 53/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a statuat că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că: „aceste dispoziţii nu se aplică acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001."
Dezlegările date problemelor de drept prin deciziile pronunţate în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit dispoziţiilor art. 329 alin. (39 C. proc. civ., sunt obligatorii pentru toate instanţele judecătoreşti şi trebuie aplicate de judecători pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, aplicarea lor neputând fi înlăturată pe cale de interpretare.
În fapt, în speţa dedusă judecăţii, imobilul a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 422/1977 adică anterior datei de 22 decembrie 1989 prevăzută de Legea nr. 10/2001, conform susţinerilor reclamantelor.
Pentru a obţine restituirea în natură a imobilului, care se pretinde că nu ar fi fost folosit în scopul pentru care a fost expropriat, sau, după caz, a unei despăgubiri corespunzătoare, reclamantele aveau deschisă calea procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 11 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Or, reclamantele nu au făcut dovada că ar fi exceptate în vreun mod de la aplicarea Legii nr. 10/2001 sau dovada că din motive independente de voinţa lor nu au putut acţiona în termenele legale în procedura judiciară prevăzută de această lege specială de reparaţie.
Dimpotrivă, invocând caracterul abuziv al exproprierii, reclamantele au formulat, la data de 24 octombrie 2007, o cerere de retrocedare a terenului, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, ignorând reglementarea specială instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
O astfel de cerere nu mai poate fi însă soluţionată în procedura prevăzută de actul normativ invocat, care reglementează cadrul juridic general al exproprierilor pentru utilitate publică, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 53/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Este de observat că soluţia se impune justificat şi de faptul că, referitor la exerciţiul aceluiaşi drept nu se poate accepta existenţa unui tratament juridic discriminatoriu cu privire la aceiaşi categorie de persoane care se adresează justiţiei şi care invocă împrejurări de fapt şi de drept similare, urmând acelaşi scop şi anume retrocedarea unor bunuri.
Astfel, nu este de admis ca în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, anume cea a proprietarilor deposedaţi abuziv de stat de bunuri în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, unii să îşi poată valorifica drepturile numai în cadrul legii de reparaţie, iar alţii, cei deposedaţi prin expropriere în aceeaşi perioadă de timp, să poată acţiona în justiţie (inclusiv în ipoteza insuccesului în folosirea legii de reparaţie sau pasivităţii, cu consecinţa pierderii termenelor legale prevăzute de aceasta) şi pe cale separată, nelimitat şi în acelaşi scop, de a obţine retrocedarea imobilului, fapt care ar fi contrar şi principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
Ca urmare, în speţă, absenţa despăgubirii se datorează culpei reclamantelor care nu au acţionat în justiţie în scopul obţinerii restituirii bunului sau a unei despăgubiri în cadrul procedurilor clare şi coerente instituite prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001
In acest sens, este de reţinut şi faptul că dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O. nu pot fi interpretare în sensul că persoanele pot să se adreseze justiţiei oricând şi în afara procedurilor legale instituite în scopul obţinerii protecţiei juridice pentru dreptul pretins încălcat şi nici în sensul că acestea ar fi de natură să restrângă libertatea statelor contractante de a alege condiţiile în care acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate mai înainte ca ele să ratifice Convenţia.
Mai mult, în aplicarea art. 6 din C.E.D.O., analizarea condiţiilor privind exerciţiul unui anumit drept este subsecventă dreptului de a se adresa unui tribunal, în conformitate cu procedurile legale instituite de stat prin norme de drept, care sub aspectul analizat, sunt explicite, accesibile şi previzibile.
Faţă de cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele A.M. şi K.V. împotriva deciziei civile nr. 215 A din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1663/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
