ICCJ. Decizia nr. 1536/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1536/2010
Dosar nr. 3312/117/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2010
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţiile nr. 1269 şi 1270 din 17 martie 2006, primarul municipiului Dej a respins notificările formulate de M.I., în baza Legii nr. 10/2001 vizând restituirea în natură a imobilelor situate în Dej, judeţul Cluj, cu motivarea că notificatoarea nu a respectat dispoziţiile art. 21 alin. (3) din lege, în sensul de a comunica solicitările prin executorul judecătoresc de pe lângă circumscripţia teritorială unde se află imobilele solicitate.
La 6 aprilie 2006, persoana îndreptăţită a contestat aceste dispoziţii, solicitând instanţei să dispună restituirea în natură a imobilelor în legătură cu care s-a formulat notificarea şi să stabilească dreptul său la acordarea de despăgubiri prin echivalent, pentru apartamentele situate în aceste imobile, ce nu se pot restitui în natură.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 64/D din 29 ianuarie 2009 a admis acţiunea, a anulat cele două decizii atacate şi în consecinţă a dispus restituirea în natură a imobilelor cu nr. top 1119/2, de 36 mp – curte – şi 1119/3, în suprafaţă de 620 mp – grădină – din imobilul situat în str., precum şi parcelele cu nr. top 281/1 de 552 mp, respectiv de 760 mp, apartamentele nr. 1, 2 şi 4 cu nr. top 281/2/2/S/J, 281/2/2/S/II şi 281/2/2/S/IV din imobilul situat în str.
A obligat totodată Primarul Municipiului Dej să emită propunere de despăgubiri pentru imobilele ce au făcut obiectul notificărilor nr. 936/12/2001 şi 937/12/2001 care nu pot fi restituite în natură.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut în esenţă că probele administrate în cauză stabilesc fără echivoc faptul că reclamanta este moştenitoarea lui B.M., decedată la 29 iulie 2003, persoană care este la rândul ei unica descendentă şi moştenitoare a familiei B. şi care a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea pentru restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950.
Împrejurarea că notificările, conchide instanţa fondului, au fost înregistrate direct la registratura Judecătoriei Dej, este lipsită de semnificaţie atâta vreme cât, la acea dată, birourile executorilor judecătoreşti nu erau încă înfiinţate iar executorii îşi desfăşurau activitatea în cadrul judecătoriilor, notificările putând fi trimise pe cale administrativă acestora chiar dacă au fost înregistrate în alt registru.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia nr. 140/A din 4 mai 2009, a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local Dej şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul local Dej, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Dej, precum şi apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Dej, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că imobilele în litigiu fiind deţinute de către Municipiul Dej, ca unitate administrativ teritorială, acestuia şi respectiv primarului, ca emitent al dispoziţiei îi aparţine calitatea procesuală pasivă iar nu Consiliului local, căruia legea specială nu-i conferă nici o atribuţie în soluţionarea notificărilor.
Cât priveşte critica vizând modalitatea de transmitere a notificărilor s-a reţinut că împrejurarea nedirijării acestora, de către registratura Judecătoriei Dej, către Serviciul Executori Judecătoreşti nu poate fi imputabilă reclamantei, exigenţa cu caracter formal fiind instituită de legiuitor ad probationem iar nu ad validitatem, aspect ce transpare cu evidenţă din prevederile art. 22 alin. (4) din lege.
În cauză au declarat recurs în termen legal atât Municipiul Dej, reprezentat prin primar cât şi Primarul Municipiului Dej.
În ambele recursuri întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei interpretări a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care, în mod imperativ, susţin recurenţii instituie cerinţa transmiterii notificării prin executorul judecătoresc.
Tot astfel, se mai arată, – invocându-se prevederile art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr. 288/2002 cu modificările şi completările ulterioare – în bugetul Primăriei Municipiului Dej nu există „prevederi bugetare" având destinaţia de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei, astfel că se solicită exonerarea de plata acestora.
Recursurile se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed.
În adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în baza acestui act normativ, prin care persoana îndreptăţită iniţiază procedura administrativă, se comunică prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului.
Notificarea astfel formulată – care va fi înregistrată de executorul judecătoresc şi comunicată persoanei juridice deţinătoare în termen de 7 zile de la data înregistrării – face dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, a respectării termenului prevăzut la alin. (1) al textului chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul.
Regula comunicării notificării prin executorul judecătoresc, nu are însă un caracter imperativ ci dispozitiv, din nici o prevedere a legii nerezultând că nerespectarea acestei cerinţe de formă a actului ce marchează demararea procedurii administrative, ar atrage nulitatea acestuia, situaţie în care prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii.
Concluzia se impune cu atât mai mult în condiţiile particulare ale cauzei de faţă, întrucât notificările au fost formulate anterior datei de 10 mai 2001, dată de la care, potrivit Legii nr. 188/2000, executorii judecătoreşti au început să-şi desfăşoare activitatea în birouri individuale şi înregistrate la registratura Judecătoriei Dej în cadrul căreia încă mai funcţiona un astfel de birou.
Ca atare, în mod corect au reţinut instanţele că nedirijarea notificărilor, legal înregistrate la instanţa în cadrul căreia încă funcţiona serviciul executorilor judecătoreşti, nu poate fi imputată reclamantei în sensul de a o priva de dreptul la restituire recunoscut de lege.
Nefondată este şi critica vizând greşita obligare a celor doi recurenţi la plata cheltuielilor de judecată, care au fost corect acordate reclamantei, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care pârâţii au căzut în pretenţii.
Aşa fiind, recursurile urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Municipiul Dej şi Primarul Municipiului Dej împotriva deciziei nr. 140/A din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1134/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1132/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
