ICCJ. Decizia nr. 1134/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1134/2010
Dosar nr. 11688/3/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, a emis dispoziţia nr. 6482 din 5 octombrie 2006, prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost dispusă restituirea în natură către petenţii P.S., P.E.I. şi P.D.Ş., a terenului în suprafaţă de 19.631,81 mp, situat în Bucureşti, respectiv parcela S3 = 6122 mp, S4 = 779 mp, S6 = 1007 mp şi S7 = 11.705 mp, care se va identifica potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert L.F.
Contestaţia formulată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al municipiului Bucureşti împotriva dispoziţiei emisă de primarul general al fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 1717/F din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a susţinut că autorizaţia pentru construirea sălii de sport a fost emisă la data de 4 aprilie 2003, ulterior formulării notificării, că terenul s-a aflat doar în administrarea, iar nu în proprietatea contestatorului şi că primarul general s-a conformat sentinţei civile nr. 362/2005 a Tribunalului Bucureşti.
Apelul declarat de contestator împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 285/A din 6 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al municipiului Bucureşti, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că dispoziţia emisă de primarul general este nelegală, deoarece este deţinătorul legal al terenului şi că primăria nu mai deţinea terenul care se afla în administrarea Ministerului de Interne.
Recursul este nefondat.
Contestatorul a susţinut, prin contestaţie că terenul se află în administrarea, iar nu în proprietatea Ministerului de Interne şi că sala de sport a început să fie edificată la data de 4 aprilie 2003, deci ulterior notificării înregistrată sub nr.2217/2001 de către persoanele fizice cărora le-a fost restituit în natură terenul, prin dispoziţia emisă de primarul general al municipiului Bucureşti.
Dispunând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 19.613,81 mp notificatorilor P.S., P.E.I. şi P.D.Ş., Primăria municipiului Bucureşti, reprezentată de primarul general s-a conformat sentinţei nr. 362 din 14 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin această sentinţă a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii P.S., A.D. şi a fost obligat Primarul General al municipiului Bucureşti că completeze dispoziţia nr. 2407 din 9 februarie 2004, prin restituirea în natură către contestatori a suprafeţei de 19.613 mp, situat în Bucureşti, respectiv parcelele S3 = 6122 mp, S4 = 779 mp, S6 = 1007 mp şi S7 = 11.705 mp, teren identificat prin expertiza tehnică efectuată de expert L.F.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii" al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 285/A din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1538/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1536/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|