ICCJ. Decizia nr. 1518/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1518/2010
Dosar nr. 4645/1/200.
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra revizuirii de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de revizuire formulată de revizuienta R.(A.)G.C. s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, dosar nr. 6240/2005 în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. fiind potrivnică Decizia civilă nr. 55 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi.
Revizuienta a susţinut că sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi că deciziile civile nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, şi a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea referindu-se la aspectul ca în cel de al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat, sau dacă a fost ridicată de părţi, instanţa să nu fi discutat excepţia.
Dacă în cel de al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie, pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra excepţiei procesuale respective.
Art. 322 pct. 2 prevede ca motiv de revizuire, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi cauză, între aceleaşi persoane, având acelaşi obiect.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii de lucru judecat. Deci excepţia puterii de lucru judecat are caracter absolut şi deci poate fi invocată şi din oficiu, de către instanţă, uneori este posibil ca în aceeaşi cauză, două instanţe deosebite sau chiar aceeaşi instanţă, în dosare diferite, să pronunţe hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte să se prevaleze de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din această situaţie nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri.
Astfel raportând cele expuse la situaţia celor două hotărâri considerate de revizuentă ca fiind potrivnice, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi s-a respins recursul declarat de A.G.C. şi A.C.N. împotriva deciziei civile nr. 106 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi.
Astfel pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4684 din 20 aprilie 2006 a Judecătoriei Iaşi s-a admis acţiunea reclamantelor A.C.N. şi A.G.C. împotriva pârâţilor M.M. şi M.C. şi s-a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Iaşi, şi s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
Prin Decizia civilă nr. 106 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a schimbat în parte hotărârea instanţei de fond în sensul respingerii acţiunii principale, în evacuare şi al admiterii cererii reconvenţionale, respectiv al constatării dreptului de proprietate al pârâţilor M.M. şi M.C. asupra spaţiului locativ situat în Iaşi, şi s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Apartamentul în litigiu situat în Iaşi, compus din trei camere şi dependinţe a fost dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 29898/1992 de soţii M.A. şi M.M. M.A. a decedat la data de 7 februarie 1999, iar M.M. a decedat la data de 23 aprilie 1999. La data de 22 aprilie 1999 M.M. a instituit, prin testament olograf drept legatari universali pe pârâţii apelanţi M.M. şi M.C.
Investită fiind cu soluţionarea cererilor de anulare a certificatului de moştenitor nr. 40 din 1 martie 2002 şi cu ieşirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă după defuncţii M.A. şi M., Judecătoria Iaşi a pronunţat la data de 28 octombrie 2002 sentinţa civilă nr. 22060 rămasă definitivă şi irevocabilă. Potrivit acesteia după defuncta M.M. au calitatea de moştenitori legali soţul supravieţuitor M.M. şi descendentul de gradul I P.M. În masa succesorală rămasă după decujusul M.M. este cuprinsă şi cota de ½ din apartamentul în litigiu. Apelanţilor M.M. şi M.C. li s-a constatat calitatea de moştenitori testamentari ai decujusului M.M. din a cărui masă succesorală face parte cota indiviză de 5/8 din apartamentul în litigiu. Dispunându-se ieşirea din indiviziune li s-a atribuit apelanţilor apartamentul situat în Iaşi. Totodată, prin aceeaşi sentinţă s-a dispus anularea certificatului de moştenitor nr. 40 din 1 martie 2002 prin care M.I. a fost declarat unic moştenitor al defuncţilor săi părinţi M.M. şi M.M.
La rândul lor, intimaţi A.C.N. şi A.G.C. au încheiat la data de 6 martie 2002 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313. Obiectul convenţiei părţilor l-a constituit apartamentul în litigiu, dreptul de proprietate fiind transmis din patrimoniul vânzătorului M.I.. Calitatea de proprietar al imobilului era conferită la acea dată vânzătorului M.I. de certificatul de moştenitor nr. 40 din 1 martie 2002 ce a făcut obiect al litigiului înregistrat sub nr. 8665/2002 al Judecătoriei Iaşi unit cu contractul de vânzare-cumpărare prin care în patrimoniul defuncţilor săi părinţi s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra apartamentului.
Acţiunea în evacuare de al cărei exerciţiu uzează reclamanţii-intimaţi este acea acţiune ce apără dreptul de creanţă (de aceea este o acţiune personală) corelativ obligaţiei de predare a bunului închiriat. Această acţiune se află doar la îndemâna celui ce a închiriat (a locatorului) şi poate fi folosită când chiriaşul refuză predarea bunului de exemplu în cazul în care locaţiunea a încetat ori se foloseşte bunul contrar destinaţiei pentru care a fost închiriat. Evacuarea presupune întotdeauna existenţa unor raporturi locative decurgând dintr-un contract de închiriere.
Când se dispune evacuarea dintr-un apartament, ceea ce se are în vedere este inexistenţa titlului locativ al celui ce ocupă locuinţa, adică încetarea din diferite cauze, a dreptului de folosinţă locativă, este situaţia aşa numitei evacuări pentru „lipsă de titlu" locativ.
Atunci când în discuţie este însuşi dreptul de proprietate titularul acestuia şi-l poate apăra în cadrul unei acţiuni în revendicare. Revendicarea este acţiunea proprietarului neposesor îndreptată împotriva celui ce îi ocupă imobilul fără drept.
Este adevărat că în situaţia în care locatorul este şi proprietar acesta poate utiliza şi acţiunea în revendicare dar şi acţiunea în evacuare. Însă, în cazul în care între părţi nu s-a încheiat un contract de închiriere, proprietarul are la îndemână doar revendicarea pentru a reintra în stăpânirea bunului deţinut fără drept de o altă persoană. Aceasta este calea pe care trebuie să o utilizeze reclamanţii.
Văzându-şi negat dreptul de proprietate asupra apartamentului aflat în posesia lor încă din anul 1998, pârâţii-apelanţi, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, au deschisă calea acţiunii în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. De altfel, modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii reconvenţionale fiind în favoarea pârâţilor nu constituie motiv al criticii în cadrul căii de atac a apelului pe care au promovat-o doar aceştia.
Pârâţii-reclamanţi M.M. şi M.C.-D. îşi reglementează dreptul lor de proprietate pe transmisiunea succesorală testamentară. Indiferent dacă succesiunea este legală sau testamentară, transmisiunea va avea loc din momentul în care decujus încetează din viaţă, în virtutea legii. Dreptul la moştenire este dobândit de moştenitori inclusiv cei testamentari (cazul în speţă) în chiar momentul morţii lui decujus, fără să fie necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. Teoria rezultă peremptoriu din dispoziţiile art. 651 C. civ. „succesiunea se deschide prin moarte" şi ale art. 644 C. civ. „proprietatea bunurilor se dobândeşte şi se transmite prin succesiune prin legate". Totodată, potrivit art. 688 C. civ. acceptarea produce efecte retroactiv din chiar momentul morţii lui decujus.
Existenţa în patrimoniul apelanţilor a dreptului de proprietate asupra testamentului încă din data de 23 aprilie 1999 (data decesului lui M.M.) dată de efectul declarativ al partajului stabilit prin art. 786 C. civ. Prin împărţeală comoştenitorul nu primeşte nimic de la ceilalţi comoştenitori şi nici nu le transmite nimic. Printr-o ficţiune a legii se consideră că fiecare moştenitor a primit proprietatea bunurilor direct de la defunct din chiar ziua deschiderii succesiunii. Împărţeala nu face decât să declare care sunt bunurile care au aparţinut întotdeauna copărtaşului.
Atribuirea în lotul apelanţilor, prin sentinţa civilă nr. 22060 din 28 octombrie 2002 pronunţată de Judecătoria Iaşi, a apartamentului în litigiu face ca aceştia să fi dobândit dreptul de proprietate la data deschiderii succesiunii decujusului M.M., astfel că intimaţii A.C.N. şi A.G.C. au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 313 din 6 martie 2002 cu un neproprietar.
Mai mult decât atât titlul de proprietate al reclamanţilor intimaţi are data certă (6 martie 2004) ulterioară posesiei pe care o exercită încă din anul 1998 pârâţii – apelanţi asupra apartamentului în litigiu.
Decizia civilă nr. 1704 din 5 noiembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi nu se impune instanţei în soluţionarea prezentului litigiu având în vedere limitele în care instanţa a stabilit situaţia de fapt şi de drept, limite determinate de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare nr. 313/2002. Analiza instanţei s-a circumscris contextului în care vânzarea lucrului aparţinând altei persoane este sancţionată cu nulitatea absolută.
Nu în ultimul rând tribunalul are în vedere că dreptul de proprietate a fost dobândit de către apelanţi, de plin drept fără o prealabilă intabulare în cartea funciară. În acest sens dispune art. 26 din Legea nr. 7/1996 republicată Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi fără înscrierea în cartea funciară când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită şi uzucapiune.
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu poate fi primită, sentinţa civilă nr. 4354 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei nu se impune judecata prezentului litigiu întrucât ordonanţa preşedenţială nu are putere de lucru judecat faţă de procesul de fond, fie că acesta este în curs de judecată fie că a fost angajat ulterior între părţi.
Această hotărâre a fost astfel menţinută prin Decizia civilă nr. 4456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, prin respingerea recursului declarat de reclamantele A.G.C. şi A.C.
Instanţa de recurs a reţinut că referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, procesul ce a avut loc anterior între părţi, finalizat prin Decizia civilă nr. 5 din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi a avut alt obiect şi altă cauză decât prezentul litigiu, nefiind deci întrunite condiţiile prevăzute de art. 120 C. civ.
Astfel, reţine instanţa de recurs, în cauza respectivă, reclamanţii M.M. şi M.C. au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 313 din 16 martie 2002 încheiat între pârâţii A.C.N. şi A.G.C., şi vânzătorul M.I., motivat de faptul că pârâţii sunt de rea credinţă întrucât au cunoscut că apartamentul ce făcea obiectul vânzării era proprietatea reclamanţilor.
Instanţa de recurs a reţinut că litigiul actual dintre părţi are însă ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâţilor reclamanţi M.M. şi C., în calitate de moştenitori, asupra apartamentului ce a aparţinut autorului lor M.I., titularul de drept, fiind dispoziţiunile art. 111 C. proc. civ.
Existenţa autorităţii de lucru judecat, reţine astfel instanţa de recurs, presupune în conformitate cu dispoziţiile art. 1201 C. civ. tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Or, reţine instanţa de recurs, obiectul primului proces l-a constituit constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de A.C.N. şi G.C. şi nu constatarea dreptului de proprietate al vreuneia dintre părţi asupra imobilului din litigiu.
Se mai reţine în Decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi că nici cauza celor două pricini nu este aceeaşi.
Dacă în primul proces pretenţia reclamanţilor se întemeiat pe reaua credinţă a cumpărătorilor la încheierea convenţiei şi pe fraudarea intereselor adevăratelor proprietari, în cel de faţă, cererea reconvenţională se fundamentează pe calitatea pârâţilor-reclamanţi de moştenitori ai defunctului M.I.
Pentru aceste aspecte, instanţa de recurs a respins critica recurenţilor privind ignorarea existenţei autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel, ca fiind nefondată.
Astfel din Decizia civilă nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, rezultă fără posibilitate de echivoc, că instanţa a analizat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins-o, situaţie în care părţile nu mai pot reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi puterea de lucru judecat asupra excepţiei procesuale respective.
Dacă s-ar admite cererea de revizuire aşa cum solicită revizuienţii A.C. şi R.(A.)G.C., ar însemna ca instanţa în revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă decizii, ci să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei puterii de lucru judecat cu alte cuvinte, să se exercite un control judiciar care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
Astfel prin prisma celor expuse, nefiind întrunite cerinţele cumulative ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta R.(A.)G.C. împotriva deciziei nr. 456 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1129/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1128/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
