ICCJ. Decizia nr. 1635/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1635/2010
Dosar nr. 1384/99/200.
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prefectura judeţului Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj, s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind lăsarea în deplină proprietate şi posesie a cotei de 1115/3732; s-a respins excepţia inadmisibilităţii ca urmare a lipsei notificării şi a incidenţei prevederilor legii fondului funciar; s-a respins excepţia inadmisibilităţii motivată de obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile; s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta R.M. în contradictoriu cu pârâţii SC T. SA şi Universitatea Babeş Bolyai; s-a respins cererea reclamanţilor privind mărirea câtimii obiectului cererii; s-a constatat preluarea abuzivă, fără titlu, a cotei de 1115/7332 aparţinând defunctului B.F. din imobilul teren în suprafaţă de 4 iugh şi 932 stj.p.; s-a dispus obligarea pârâţilor SC T. SA şi Universitatea Babeş Bolyai să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil deţinută în favoarea reclamantei R.M.; s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii F.B. şi Z.B. ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă; s-a respins acţiunea formulată de reclamanta R.M. împotriva pârâţilor Prefectura Judeţului Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi Municipiul Cluj-Napoca, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins capătul de cerere formulat de reclamanta R.M. împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Universitatea Babeş Bolyai, K.V., N.C.E.I., N.C.J. şi N.M.E. privind revendicarea cotei de 1115/7332 din imobilul litigios ca fiind inadmisibil, precum şi cererea de restituire în natură a cotei menţionate şi cererea de constatare a nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 140 din 17 mai 1980 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Cluj, cât şi cererea de constatare a dreptului de proprietate, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Tribunalul Iaşi a reţinut următoarele:
În baza art. 137 C. proc. civ. a analizat mai întâi excepţiile invocate de către pârâţi şi instanţă din oficiu.
Astfel, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor F.B. şi Z.B., tribunalul a admis-o în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece aceste persoane nu au formulat notificare, care are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii menţionate anterior, reclamanta a formulat într-adevăr cererea şi în numele acestora, dar nu a depus vreo procură în acest sens, pentru a justifica calitatea de reprezentantă.
Drept urmare, tribunalul a considerat că reclamanta a solicitat restituirea în natură a întregii suprafeţe şi nu numai a cotei care i-ar reveni de pe urma antecesorului său B.F., în virtutea caracterului indiviz, unitar al actului de opţiune succesorală realizat prin formularea notificării.
Tribunalul a admis, de asemenea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Prefectura Judeţului Cluj şi Consiliul Judeţean Cluj, neexistând o identitate între persoanele cărora le incumbă obligaţiile raportului juridic dedus judecăţii şi persoanele chemate în judecată, nici sub aspectul incidenţei Legii nr. 10/2001, care stabileşte atribuţii în sarcina prefecturilor doar în cazul restituirii prin echivalent bănesc al imobilelor – art. 36 alin. (2), ceea ce nu este cazul în speţă şi nici sub aspectul cercetării valabilităţii titlului de preluare de către stat a imobilului litigios, legitimare procesuală pasivă având Statul Român, motiv pentru care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Pentru aceleaşi considerente, a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, în procedura prealabilă administrativă având atribuţii doar primarul.
Aceeaşi soluţie de admitere se impune şi în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii privind lăsarea în deplină posesie şi proprietate a cotei de teren, întrucât este evident că o cotă ideală nu poate face obiectul unei revendicări.
Nu poate fi reţinută excepţia inadmisibilităţii generată de lipsa notificării, invocată de pârâta Universitatea Babeş Bolyai, în condiţiile în care Primarul Municipiului Cluj-Napoca nu şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revine în temeiul art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de a comunica că nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat şi datele de identificare ale unităţii deţinătoare.
Neîndeplinirea obligaţiei primarului nu a fost cauzată de nedepunerea actelor solicitate reclamanţilor întrucât identificarea persoanei deţinătoare se putea realiza pe baza actelor depuse aferente notificării, aşa cum s-a realizat în final ca urmare a solicitării instanţei pe baza aceloraşi acte.
Doar prin întâmpinarea formulată de pârâta Universitatea Babeş Bolyai şi însoţită de o serie de acte comunicate reclamanţilor în şedinţa publică din 12 noiembrie 2002, aceasta recunoaşte că deţine o parte din imobil.
Tribunalul a apreciat că reclamanta s-a încadrat în termenul de depunere al notificării, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care curge în acest caz de la data primirii întâmpinării, notificarea fiind adresată pârâtei Universitatea Babeş Bolyai în 9 mai 2003.
Situaţia este asemănătoare şi în cazul pârâtei SC T. SA, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca recunoscând în interogatoriul luat şi comunicat reclamanţilor la termenul de judecată din 22 aprilie 2003 că deţinătorul actual al terenului este societatea pârâtă care a realizat o serie de investiţii pe teren.
În consecinţă, notificarea trimisă de reclamanţi în aceeaşi dată, 9 mai 2003 este formulată în termen.
În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora nu sunt aplicabile dispoziţiile acestei legi în condiţiile în care terenul în discuţie este reglementat de Legea nr. 18/2991 şi de Legea nr. 1/2000 şi a fost solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991 şi al Legii nr. 169/1997, deoarece nu putea face obiectul acestei reglementări, mai exact a art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi art. 34 din Legea nr. 1/2000, fiind un teren construit şi preluat fără titlu valabil, conform argumentaţiei ce a fost expusă.
Pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile administrative respectiv pârâtele Universitatea Babeş Bolyai şi SC T. SA nu au soluţionat notificarea în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1), iar imposibilitatea instanţei de a soluţiona notificarea presupune încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care statuează că procesele vor fi soluţionate în termen rezonabil.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat, în baza art. 2 alin. (1) lit. h) coroborat cu lit. g) din Legea nr. 10/2001, preluarea abuzivă, fără titlu a cotei de 1115/7332 aparţinând defunctului B.F. din imobilul litigios înscris în C.F. 6383 Cluj cu nr. top. 21432/10, teren în suprafaţă de 4 iugh şi 932 stj.p., întrucât nu s-au respectat dispoziţiile Decretului nr. 115/1959.
La această concluzie a ajuns instanţa ca urmare a răspunsurilor date de către pârâţii Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, Universitatea Babeş Bolyai şi SC T. SA solicitărilor tribunalului, care au arătat că nu deţin alte acte în afara celor comunicate, la care s-a făcut referire anterior.
Cu toate că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură, deoarece asupra terenului au fost ridicate o serie de construcţii cu destinaţie sportivă, pe teren fiind amplasat parcul sportiv Babeş, parţial şi P.R., bază de sport şi agrement, conform planurilor de urbanism, aspecte necontestate de către reclamantă, fiind incidente sub acest aspect prevederile art. 10 alin. (2) şi (8) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora restituirea se va face prin echivalent, sub forma acordării de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, cu acordul persoanelor îndreptăţite.
Nu sunt aplicabile prevederile art. 20 din Lege deoarece vizează situaţia imobilelor care pot fi restituite în natură, ori în cauză nu se poate realiza asemenea restituire, aşa cum s-a arătat anterior prin considerentele expuse.
Nu au putut fi reţinute nici prevederile art. 27 din lege întrucât imobilul nu este preluat cu titlu valabil, astfel încât notificarea nu cade în competenţa de soluţionare a A.P.A.P.S., care presupune o procedură specială raportat la dispoziţiile generale – art. 23-24 din lege.
În consecinţă, în baza art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a considerat că sunt unităţi deţinătoare atât pârâta Universitatea Babeş Bolyai cât şi pârâta SC T. SA, le-a obligat să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil pe care o deţin în favoarea reclamantei, prin raportare la prevederile art. 25 alin. (1) conform cărora dispoziţiile art. 23 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile solicitate, aceasta urmând a emite decizie motivată de retrocedare doar pentru partea din imobil pe care o deţine.
Având în vedere soluţia admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor F.B. şi Z.B., tribunalul a respins acţiunea formulată de aceste persoane, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă şi cea de admitere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Prefectura judeţului Cluj, Consiliul Judeţean Cluj şi Municipiul Cluj – Napoca, a respins acţiunea reclamantei faţă de aceste persoane ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei a declarat apel Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi criticând modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.
Precizează apelantul că, datorită nedovedirii împrejurării că imobilul în litigiu face parte din domeniul public de interes naţional, statul român nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Apelantul invocă în drept atât prevederile Legii nr. 247/2005, care stabilesc alte instituţii competente în acordarea de despăgubiri, cât şi dispoziţiile art. 33 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Ministerul Finanţelor Publice este cel ce avizează stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent.
Articolul 31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauză Ministerul Economiei şi Finanţelor, dacă persoana îndreptăţită optează, prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. În speţă, reclamanţii solicită restituirea în natură a imobilului deţinut în proprietate de instituţia pârâtă.
Mai mult decât atât, începând cu luna iulie 2005 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente care în Titlul VII prevede regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Conform acestor dispoziţii legale, respectiv art. 16 din acelaşi act normativ mai sus citate, „deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, cererile de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale investite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces – verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare – primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor".
Dreptul de administrare a patrimoniului unităţilor administrativ – teritoriale revine autorităţilor administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală, ele asigurând şi reprezentarea în relaţiile cu terţii. Pentru aceste considerente, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin Primar are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Aceleaşi critici au fost aduse sentinţei instanţei de fond şi prin apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor care, invocând şi prevederile înscrise în Legea nr. 213/1998, a apreciat în plus faptul că în cazul imobilelor incluse în domeniul public de interes local sau judeţean reprezentarea statului român în instanţă se realizează de către Consiliile locale sau judeţene, după caz.
Pârâta SC T.P.R. SA, a formulat de asemenea apel împotriva sentinţei civile nr. 344 din 3 martie2008 a Tribunalului Iaşi, criticând soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Cluj, admiterea în parte a acţiunii şi obligarea sa la plata de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil pe care o deţine.
Arată apelanta că nu are calitatea de unitate deţinătoare, neputând astfel dobândi drepturile şi obligaţiile aferente acestei calităţi.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit, în contextul în care Universitatea Babeş Bolyai a recunoscut că este deţinătoarea unei părţi din imobil, că pârâta – apelantă se află într-o situaţie asemănătoare, ignorând în totalitate apărările sale făcute în proces.
Susţine apelanta că nu are cuprins în patrimoniul său terenul în litigiu pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, P.R. regăsindu-se în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca.
În prezent T. SA deţine bunul în calitate de detentor precar, fiind proprietar doar al construcţiilor şi amenajărilor edificate pe teren.
Precizează apelanta că în acest sens s-a pronunţat şi Decizia civilă nr. 1096 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a menţinut sentinţa civilă nr. 379 din dosarul nr. 735/2005.
Pentru aceleaşi considerente apelanta apreciază că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Cluj-Napoca a fost soluţionată greşit întrucât acest intimat are calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Împotriva aceleiaşi hotărâri au formulat apel şi R.M., F.B. şi Z.B. prin mandatar R.M.
Apelanţii – reclamanţi au criticat soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor F.B. şi Z.B., susţinând că notificarea nr. 47780/2001 a fost formulată de R.M. atât în nume propriu, cât şi în numele celor doi reclamanţi.
Lipsa procurii nu reprezintă, în opinia apelanţilor intimaţi, o cauză de nulitate şi în plus, a fost complinită prin confirmarea mandatului de către F.B. şi Z.B. şi prin depunerea ulterioară a procurilor.
Totodată, apelanţii – intimaţi au criticat soluţia respingerii cererii de mărire a câtimii obiectului, apreciind că le sunt aplicabile prevederile art. 132 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea nu se socoteşte modificată dacă se măreşte câtimea obiectului cererii.
Deşi iniţial au solicitat prin notificare doar suprafaţa de 4114 mp, precizează apelanţii – intimaţi că ulterior au aflat faptul că B.F. a mai cumpărat două parcele de teren, care însă nu au fost intabulate pe numele său, şi pe care le-au solicitat în faţa instanţei, fără a modifica cererea.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a terenului, aceasta a fost respinsă în mod greşit în opinia apelanţilor, întrucât potrivit Legii nr. 10/2001 restituirea în natură este prima măsură ce trebuie dispusă, în cauză fiind incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Susţin reclamanţii că terenul în litigiu este liber, cu excepţia unor vestiare suprafaţa respectivă fiind ocupată de terenuri de sport. Aceste amenajări sportive au fost realizate şi folosite de SC T. SA şi Universitatea Babeş Bolyai.
Reclamanţii-apelanţi invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/1998 prin care s-a statuat că simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea în natură a acestuia.
Fără a contesta faptul că terenul se află în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, apelanţii susţin în continuare că sunt aplicabile prevederile deciziei arătate mai sus, în care se arată că restituirea în natură a unor asemenea bunuri ar urma să fie asimilată, pentru bunurile ce aparţin domeniului public al statului, cu o prealabilă trecere a bunului respectiv în domeniul privat.
Pe de altă parte, consideră apelanţii – intimaţi că, fiind prevăzută în planul urbanistic general posibilitatea realizării de construcţii pe terenul în litigiu, acest teren numai este de utilitate publică, putând fi restituit în natură fără nici un impediment.
Alăturat cererii, apelanţii - intimaţi au depus la dosar înscrisuri.
Apelanta - intimată R.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat de SC T. P.R. SA, motivat de faptul că apelanta are calitatea de unitate deţinătoare, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca nr. 4991/2007 fiind aprobată asocierea în participaţiune între Consiliul Local şi SC T. SA în vederea construirii unei baze sportive.
Întrucât societatea apelantă a efectuat amenajări şi investiţii pe acest teren, pe care îl deţine din anul 1984, recunoscând acest fapt la interogatoriul din 22 aprilie 2003, reclamanta apreciază că aceasta are calitate procesuală pasivă şi în cauză.
Consiliul Judeţean Cluj a formulat de asemenea întâmpinare la apelul declarat de apelanta SC T. P.R. SA, susţinând că imobilul care face obiectul litigiului nu s-a aflat în proprietatea judeţului Cluj.
Prin întâmpinarea formulată de Universitatea Babeş Bolyai, intimata a solicitat respingerea apelului declarat de reclamanţii R.M., F.B. şi Z.B. susţinând, în esenţă, faptul că reclamanţii F.B. şi Z.B. nu au notificat persoana juridică deţinătoare în termenul legal şi că cererea de mărire a obiectului plângerii este o cerere modificatoare, pentru care nu s-a urmat procedura prealabilă a notificării.
În ceea ce priveşte restituirea în natură, aceasta nu este posibilă, în opinia intimatei, terenul revendicat fiind afectat de amenajări de utilitate publică – parc sportiv.
Prin Decizia civilă nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, s-au admis apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentate de D.G.F.P. Iaşi, şi respectiv de D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei nr. 344 din 3 martie 2008 a Tribunalului Iaşi, pe care a schimbat-o în parte. S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanţii R.M., F.B. şi Z.B., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor. S-a admis apelul declarat de apelanţi împotriva aceleiaşi sentinţe. S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor F.B. şi Z.B.. S-a trimis cauza la Tribunalul Iaşi spre rejudecarea în fond a acţiunii reclamanţilor F.B. şi Z.B., precum şi pentru judecata cererii având ca obiect mărirea câtimii terenului solicitat. S-au păstrat restul dispoziţiilor sentinţei. S-a respins apelul declarat de SC T. P.R. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 7932 din 9 octombrie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de cei trei reclamanţi, a casat cele două hotărâri pronunţate de instanţele de fond şi de apel şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă a reţinut că pârâtul G.L. este decedat de la data de 4 noiembrie 1971, iar procesul s-a purtat, la cele două instanţe, cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.
Cu ocazia soluţionării recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a introdus în cauză moştenitorii pârâtului decedat.
Curtea constată că, procedând la rejudecarea pricinii, Tribunalul Iaşi a reţinut greşit că Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor ar avea legitimare procesuală pasivă în cauză.
Astfel, pentru ca o persoană fizică sau juridică să aibă calitate procesuală pasivă într-o cauză este necesar ca acea persoană să fie titularul obligaţiei din raportul juridic dedus judecăţii.
Potrivit dispoziţiei înscrise în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de această lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel, iar, conform art. 12 alin. (5), în litigiile privitoare la dreptul de administrare şi la dreptul de proprietate asupra bunurilor ce aparţin domeniului public, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor.
De asemenea, art. 6 alin. (2) statuează că bunurile preluate de stat fără nici un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
În prezenta cauză, reclamanţii – apelanţi au declarat în mod constant că îşi întemeiază pretenţiile pe prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Acest act normativ constituie legea cadru în materia restituirii bunurilor preluate abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi derogă de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 213/2008, instituind o procedură specială de retrocedare a acestor bunuri preluate abuziv de către stat, indiferent dacă ele aparţin domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale.
Capitolul I art. 1 lit. f) din HG nr. 250/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 stabileşte că prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi, în cazul în care acestea din urmă conţin alte măsuri, prevederile acestui act normativ se aplică cu prioritate în raport de respectivele măsuri. Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia.
Curtea mai reţine că, în conformitate cu prevederile art. 9 din legea specială, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcină.
Art. 9.1 din normele metodologice prevede că sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificaţia, pe de o parte, că incidenţa legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deţinătorului (minister, primărie, instituţie publică, societate comercială cu capital de stat, organizaţie cooperatistă şi alte asemenea) şi, pe de altă parte, are semnificaţia stabilirii momentului în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv cel care deţinea imobilul la data intrării în vigoare a legii.
De asemenea, potrivit art. 28 alin. (3) din lege, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent.
Raportat la aceste prevederi legale, Curtea reţine că regula în materie de restituire a imobilelor preluate abuziv constituie adresarea notificării unităţii deţinătoare.
Situaţia de excepţie o constituie imposibilitatea identificării unităţii deţinătoare, caz în care persoana îndreptăţită poate chema în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În prezenta cauză, unităţile deţinătoare ale imobilului solicitat de reclamanţi sunt cunoscute, astfel că aceştia nu se pot îndrepta împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ci împotriva unităţilor deţinătoare care au şi fost chemate în judecată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către pârâta SC T. P.R.
În acest sens, se reţine că, potrivit Capitolului II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său.
Tot astfel, unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii.
În speţă, probele administrate fac dovada, fără putinţă de tăgadă, că imobilul solicitat de reclamanţi se afla, la apariţia legii speciale şi se află şi în prezent în patrimoniile Universităţii „Babeş Bolyai" şi a SC T. P.R. " S.A.
Curtea reţine că prin adresa nr. 12.702/IV din 27 august 1984, Consiliul Popular al Municipiului Cluj-Napoca a înştiinţat întreprinderea T. că, în şedinţa comitetului executiv din 14 august 1984, s-a avizat preluarea spre patronare şi administrare a bazei de sport şi agrement P.R., iar din lista mijloacelor fixe din baza sportivă P.R. sunt enumerate bunurile aflate în administrarea acestei întreprinderi (fila 160 dosar nr. 9468/2003), respectiv patru terenuri de tenis, un teren de fotbal, un teren de volei, un teren antrenament cu zid, vestiare, tribună, instalaţii jocuri copii, instalaţie de aducţiune apă la loc, împrejmuire parc şi porţi, etc.
Prin hotărârea nr. 270 din 15 iulie 1997, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a evocat hotărârea nr. 270/1997 şi a aprobat participarea consiliului local la licitaţia publică cu negociere directă pentru achiziţionarea mijloacelor fixe deţinute de SC T. SA în P.R.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul aferent bazei sportive şi de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA.
Prin hotărârea nr. 287 din 13 aprilie 2000, Consiliul Local al Municipiului Cluj – Napoca a revocat hotărârea nr. 270/1997 şi a aprobat participarea consiliului local la licitaţia publică cu negociere directă pentru achiziţionarea mijloacelor fixe deţinute de S.C. T. SA în P.R.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei cu ocazia rejudecării apelului atestă că terenul aferent bazei sportive şi de agrement P.R. a rămas în administrarea S.C. T. SA până la divizarea acestei societăţi.
Ca urmare a divizării S.C. T. SA, baza sportivă de agrement P.R. a revenit SC T.P.R. SA Cluj.
Prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca (f. 56 dosar apel) s-a dispus modificarea HCL nr. 499/2007 privind asocierea Consiliului Local al Municipiului Cluj – Napoca cu S.C. T. SA în sensul schimbării denumirii asociatului din S.C. T. S.A. în SC T.P.R. SA.
Raportat la cele expuse, Curtea nu poate reţine că apelanta SC T.P.R. SA este un simplu detentor precare al terenului în litigiu, câtă vreme, de la preluarea acestuia de către stat, societatea din care ea s-a desprins l-a avut în administrare, în folosinţă ca urmare a concesionării, iar în prezent terenul formează obiectul contractului de asociere în participaţiune dintre apelată şi Consiliul local.
Prin urmare, SC T.P.R. SA are calitatea de unitate deţinătoare în sensul prevederilor din normele metodologice mai sus menţionate.
Apelul declarat de F.B. şi Z.B. este întemeiat în ceea ce priveşte legitimarea lor procesuală activă în cauză.
Astfel, Curtea reţine că cei doi apelanţi sunt moştenitori ai defunctului B.F. în calitate de nepoţi de fiu, alături de R.M., care are calitatea de fiică a aceluiaşi defunct.
Notificarea nr. 683 din 13 august 2001 (fila 8 dosar fond) a fost înaintată de R.M., care a şi semnat-o, însă în cuprinsul ei, notificatoarea a precizat că restituirea în natură a imobilului este cerută atât de ea, cât şi de F.B. şi Z.B.
Pe tot parcursul soluţionării cauzei, inclusiv prin întâmpinarea formulată cu ocazia rejudecării apelului (fila 19), cei trei reclamanţi au precizat că, împreună, au solicitat retrocedarea imobilului.
În aceste condiţii, Curtea apreciază că cei doi reclamanţi-apelanţi şi-au legitimat calitatea procesuală activă în cauză alături de R.M.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a imobilului ce a fost preluat abuziv de stat de la autorul reclamanţilor-apelanţi, Curtea reţine că aceasta nu este posibilă, deoarece, încă din anul 1984, pe teren s-a constituit o bază sportivă şi de agrement care face ca bunul imobil să constituie o amenajare de utilitate publică.
Potrivit art. 10.3 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sintagma „amenajări de utilitate publică a localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Este adevărat că simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu este de natură să justifice neretrocedarea acestuia în natură. Însă, în speţă, aşa cum s-a precizat, imposibilitatea restituirii în natură a terenului nu decurge din apartenenţa sa la domeniul public al Municipiului Cluj Napoca, ci din edificiile aflate pe acesta şi care face din el o amenajare de utilitate publică.
Curtea reţine că, potrivit art. 1 lit. a) Cap. I din HG nr. 250/2007, în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Textul instituie două cazuri de nerestituire în natură, respectiv când această măsură este posibilă în mod obiectiv şi când este înlăturată de la aplicare în mod expres.
În speţă, Curtea reţine aplicabilitatea celei de-a doua ipoteze, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Mai mult, Curtea reţine că reclamanţii au solicitat restituirea unei cote părţi ideale din terenul înscris în cartea funciară nr. 6383 A + 2 nr. top. 21432/10, în prezent, în C.F. sub 103.
Or, în situaţia proprietăţii comune pe cote părţi bunul aparţine concomitent mai multor proprietari, nefiind fracţionat în materialitatea sa. Ceea ce este fracţionat este doar dreptul de proprietate asupra bunului.
În acest sens sunt şi prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilesc că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote – părţi ideale, potrivit dreptului comun.
Conform art. 4.1 din normele metodologice, în cazul în care numai o parte din foştii proprietari a solicitat restituirea pe calea legii, Decizia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 296 C. proc. civ., s-au admis apelurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi şi D.G.F.P. Cluj şi de reclamanţii F.B. şi Z.B. şi s-a schimbat în parte sentinţa tribunalului.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi s-a respins acţiunea promovată de cei trei reclamanţi în raport cu acest pârât.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor F.B. şi Z.B. şi având în vedere că nu s-a judecat fondul litigiului în ceea ce îi priveşte pe aceştia – pentru a nu-i prejudicia de beneficiul unui grad de jurisdicţie s-a respins cauza spre rejudecare, în limitele expuse, la Tribunalul Iaşi.
Având în vedere că tribunalul nu a motivat respingerea cererii de mărire a câtimii terenului revendicat, iar această împrejurare determină imposibilitatea exercitării controlului judiciar pe calea apelului, Curtea a admis şi apelul declarat de R.M. şi s-a dispus trimiterea cauzei tribunalului pentru rejudecarea cererii modificatoare a câtimii terenului solicitat de toţi cei trei reclamanţi.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta R.M. în nume propriu şi în calitate de mandatară a lui F.B. şi Z.B. şi pârâta SC T. P.R. SA.
Recurenta-reclamantă R.M., în nume propriu şi ca mandatară a numiţilor F.B. şi Z.B. a învederat următoarele motive de nelegalitate a deciziei atacate:
Decizia este „netemeinică" deoarece greşit s-a dispus restituirea terenului prin echivalent, refuzul de restituire în natură fiind justificat de faptul că terenul ar reprezenta o amenajare de utilitate publică.
Atâta timp cât terenul revendicat de ea există în materialitatea sa, iar situaţia de fapt nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute la art. 18 din Legea nr. 10/2001 pentru care este prevăzută exclusiv posibilitatea acordării de despăgubiri, s-ar impune restituirea în natură a terenurilor revendicate.
În privinţa amenajărilor, se consideră că amenajările sportive au fost realizate şi folosite în mod evident de unităţile deţinătoare, SC T. SA, respectiv Universitatea Babeş-Bolyai.
Se mai susţine că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora beneficiarul îşi păstrează calitatea de proprietar la data preluării, precum şi art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Se mai consideră că dispoziţia din art. 20 alin. (3) din Legea nr. 24/2007 a reglementat înstrăinarea şi atribuirea terenurilor ca spaţii verzi, cu păstrarea destinaţiei terenului, are în vedere spaţii verzi de pe terenurile aflate în proprietate privată şi care nu sunt utilizate în interes public, astfel că măsura de restituire în natură este nelegală.
SC T. P.R. a invocat următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
În primul rând, este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece societatea T. nu are calitatea de persoană deţinătoare, ea are calitatea de detentor precar, neavând nici un drept asupra terenului în litigiu, această calitate revenind, în opinia recurentei, Municipiului Cluj-Napoca, reprezentat prin Consiliul Local al municipiului Cluj, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 şi Legii nr. 213/1998.
Se mai susţine că, prin sentinţa civilă nr. 344 din 3 martie 2008 Tribunalul Iaşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca, dar în Decizia civilă nr. 35/2009, Curtea de Apel Iaşi a omis a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Cluj, fiind invocat art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Se mai consideră că, în mod eronat Curtea de Apel a admis apelul declarat de F.B. şi Z.B. în cele ce priveşte legitimarea lor activă în cauză, prima instanţă reţinând corect că, în temeiul art. 4 alin. (3) teza a II – a din Legea nr. 10/2001 şi art. 4 alin. (4) din aceeaşi lege, aceste persoane nu au formulat notificare care are valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se cere, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 teza a II – a C. proc. civ.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le va respinge ca nefondate pentru considerentele ce preced:
Susţinerile recurenţilor – reclamanţi privind posibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu nu pot fi primite. În mod just au fost interpretate dispoziţiile art. 2, art. 9 şi art. 18 din Legea nr. 10/2001, despre care recurenţii – reclamanţi susţin că nu au fost aplicate în mod corespunzător, considerând că pe terenul ce face obiectul cauzei deduse judecăţii se află construită o bază sportivă şi de agrement, ceea ce determină caracterul de „amenajare de utilitate publică" bunului respectiv.
Conform dispoziţiilor art. 10.3 din Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, noţiunea de „amenajare de utilitate publică a localităţilor" are în vedere acele suprafeţe de teren afectate utilităţii publice, motiv pentru care în mod corect Curtea de Apel a făcut aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Criticile recurentei SC T. P.R. nu conduc la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a art. 4 din Legea nr. 10/2001, deoarece bunul aflat în coproprietatea (pe cote părţi) reclamanţilor aparţine concomitent proprietarilor, nefiind fracţionat în materialitatea sa, nefiind deci incident motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Nici critica privind incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, instanţa de apel s-a pronunţat asupra calităţii de persoană deţinătoare a imobilului în ceea ce priveşte pe SC T.P.R., susţinând în mod just că, potrivit dispoziţiilor legale, entitatea investită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său. Unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau poartă cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea cu personalitate juridică ce are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul respectiv.
Curtea de Apel a considerat în mod corect că imobilul solicitat se afla, la data apariţiei legii speciale şi se află şi în prezent în patrimoniul SC T. P.R. SA şi Universităţii Babeş – Bolyai, şi că acest teren formează obiectul contractelor de asociere în participaţiune dintre SC T. şi Consiliul Local, justificându-şi calitatea sa de unitate deţinătoare în sensul dispoziţiilor legale.
Nici motivul de recurs privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Cluj-Napoca nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, această excepţie a fost invocată în faţa instanţei de judecată, instanţa s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 344 din 3 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, dar nu a mai fost invocată în calea procesuală a apelului.
Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile împotriva deciziei civile, în baza art. 312 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii deciziei ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii R.M. în nume propriu şi în calitate de mandatară a lui F.B. şi Z.B. şi de pârâta SC T. P.R. S.A. împotriva deciziei nr. 35 din 13 februarie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1638/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1631/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
