ICCJ. Decizia nr. 1598/2010. Civil. Asigurări sociale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1598/2010
Dosar nr. 887/33/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 174/R din 28 ianuarie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, a respins recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva sentinţei nr. 1109 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureş.
Prin contestaţia înregistrată la data de 19 mai 2009, reclamantul D.A. a cerut anularea deciziei menţionate, invocând incidenţa art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1640/R din 23 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, a respins contestaţia ca fiind tardiv formulată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, criticând ca fiind nelegală soluţia de respingere, ca tardiv formulată, a contestaţiei în anulare dedusă judecăţii.
La termenul de judecată din 10 martie 2010, Înalta Curte a invocat, din oficiu, şi a rămas în pronunţare cu privire la admisibilitatea căii de atac dedusă judecăţi.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată cu contestaţie.
Aşa fiind, cum Decizia nr. 174/R din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., este irevocabilă, rezultă că şi Decizia civilă nr. 1640/R din 23 iunie 2009 a aceleaşi instanţe, este tot irevocabilă, nefiind supusă recursului.
Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu poate primi calea de atac exercitată de reclamant, intitulată recurs, întrucât nu este prevăzută de lege, caz în care nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.A. împotriva deciziei nr. 1640/R din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1605/2010. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1594/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|