ICCJ. Decizia nr. 1781/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1781/2010
Dosar nr. 1646/62/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 84/S/2007 Tribunalul Braşov a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta R.M. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Braşov, prin Primar, Instituţia Prefectului judeţului Braşov şi Clubul Sportiv Şcolar Braşov.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 150/Ap din 30 octombrie 2007 a admis în parte apelul declarat de reclamanta R.M. împotriva sentinţei sus-arătate, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Braşov doar asupra petitului privind valabilitatea titlului statului, păstrând restul dispoziţiilor sentinţei apelate. S-au respins celelalte pretenţii din apel, pentru considerentele ce urmează.
Primul motiv de apel al reclamantei a vizat, argumentul instanţei în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii şi nu un motiv de critică a hotărârii. Faptul că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ. nu a înlăturat dreptul instanţei de a-şi argumenta hotărârea şi pe alte prevederi legale pe care le consideră incidente.
Nici cea de-a doua critică nu a putut fi primită, întrucât dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 sunt interpretate trunchiat. Conform textului, persoanele al căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire. Prin urmare este necesar de parcurs procedura reglementată de legea specială în materie, respectiv Legea nr. 10/2001 pentru obţinerea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire în natură a imobilului şi nu ocolirea ei prin formularea acţiunii în revendicare pe calea dreptului comun.
Textul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are şi semnificaţia dovezii calităţii de proprietar întrucât Decizia ori dispoziţia de restituire în natură sau hotărârea judecătorească constituie titlul care face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat, conform art. 25 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Simpla prevalare a calităţii de proprietar în baza art. 2, alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu este suficientă dacă nu a fost urmată procedura reglementată de acest act normativ cu caracter de drept comun „pentru imobilele preluate abuziv de stat, dar special" pentru revendicarea imobilelor.
Mai mult, în lipsa dovezii calităţii de proprietar, acţiunea în revendicare nu putea fi admisă, prevalând dreptul de proprietate al ultimei persoane înscrisă în cartea funciară şi care se prezumă că are calitatea de proprietar conform art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Din acest punct de vedere acţiunea în revendicare pe drept comun apare nu atât ca inadmisibilă, ci ca nefondată, fiind greu de imaginat, în sistemul de publicitate al cărţilor funciare, reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938 şi care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, că se poate promova acţiunea în revendicare cât timp nu se face dovada titlului de proprietate asupra imobilului.
In legătură cu acest motiv se află şi criticile de la punctul patru, cinci şi şase din apel şi care nu pot fi primite pentru considerentele arătate. Nimeni nu poate fi deposedat de proprietatea sa fără o justă despăgubire prealabilă, însă textul nu este incident în cauză. Nu instanţa o obligă pe reclamantă să urmeze o procedură specială, ci legea aplicabilă în materie.
Dacă reclamanta s-a prevalat în susţinerea calităţii sale de proprietar de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, atunci trebuie acceptat că nerespectarea procedurii, prin formularea notificării, atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură ori echivalent, conform art. 22 alin. (5) din acest act normativ.
Susţinerea că acţiunea în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. este imprescriptibilă nu are relevanţă în cauză. Ar însemna, în opinia reclamantei, că acţiunea în revendicare pe drept comun poate fi formulată deşi există o lege specială, ceea ce nu poate fi acceptat, întrucât s-ar ajunge la situaţia ca legea specială să nu aibă finalitate, deşi nu a fost respectată.
Fondat este motivul trei de apel, întrucât prima instanţă nu a analizat petitul privitor la caracterul titlului statului. Cum instanţa este competentă să analizeze valabilitatea titlului statului conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 iar pentru acest capăt nu s-a intrat în cercetarea fondului, Curtea a dispus în consecinţă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta R.M. cât şi pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Braşov şi Municipiul Braşov, prin Primar.
1. Reclamanta R.M., critică Decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a aplicat greşit legea, pronunţând o hotărâre nelegală.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel au stabilit incorect că acţiunea în revendicare a reclamantei, care a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. nu este admisibilă, câtă vreme nu a urmat procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Instanţele trebuiau să constate că Legea nr. 10/2001 reglementează situaţia imobilelor preluate în orice mod în proprietate statului, ori imobilul în litigiu nu s-a aflat niciodată în proprietatea sau posesia statului care a exercitat doar o detenţie precară.
2. Intimatul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Braşov a criticat Decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Ministerul Finanţelor nu are calitatea de reprezentant al Statului român pe de o parte, iar pe de altă parte nici Statul român nu are calitate procesuală pasivă, legitimitate procesuală având doar municipiul Braşov.
Totodată acţiunea este inadmisibilă în considerarea Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a acesteia nemaiputându-se formula acţiuni având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi revendicarea imobilelor preluate de stat. Instanţa de judecată, dat fiind procedura specială intervenită nu mai poate analiza valabilitatea titlului statului.
3. Intimatul-pârât municipiul Braşov, prin primar critică Decizia din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând că s-au interpretat greşit de către instanţă prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Această lege stabileşte că bunurile pot fi revendicate numai în măsura în care nu fac obiectul unei legi speciale.
Legea nr. 10/2001, în art. 22 pct. 5 instituie sancţiunea pierderii dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau echivalent.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed:
Cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia în interesul Legii nr. 33/2008, dispoziţii obligatorii pentru instanţe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Astfel, s-a statuat că în cazul concursului dintre legea generală şi legea specială, are prioritate legea specială, deoarece nu este de primit punctul de vedere conform căruia persoanele care nu au de urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 sau care nu au declanşat în termenul legal o atare procedură ori care, deşi au urmat-o, nu au obţinut restituirea în natură, au deschisă calea acţiunii în revendicare, întemeiat pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiţii se pot restitui aceste imobile persoanelor îndreptăţite, nu se poate susţine că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât şi la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), aşa cum de altfel se pretinde de către reclamant.
Referitor la imobilele preluate de stat fără titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că „pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparaţie".
Or, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii pentru imobiele preluate fără titlu valabil, astfel că, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situaţie.
De altfel, C.E.D.O. a decis, în jurisprudenţa sa că statele contractante sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanţă cu interesul general, adoptat, în acest sens, legile necesare.
Drept urmare, criticile reclamantei sub aspectul greşitei soluţionări a acţiunii în revendicare sunt nefondate.
Atât municipiul Braşov cât şi Statul român invocă inadmisibilitatea acţiunii în revendicare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, critici fără substanţă câtă vreme acţiunea a fost respinsă aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a cursului procesului.
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii au obligaţia să hotărască asupra obiectului cauzei.
Instanţa de apel, analizând conţinutul cererii de chemare în judecată, a constatat că prima instanţă s-a pronunţat exclusiv asupra acţiunii în revendicare, omiţând a se pronunţa asupra valabilităţii titlului statului.
Drept urmare, dispoziţia de trimitere a cauzei la prima instanţă de fond este corectă în raport de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării urmează a fi analizate excepţiile invocate în recurs şi anume, a calităţii procesuale pasive a Statului român precum şi a lipsei calităţii de reprezentant al statului a Ministerul Finanţelor Publice, după stabilirea cadrului procesual funcţie de menţiunile din cartea funciară şi a regimului juridic al bunului pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va respinge recursurile ca nefondate în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta R.M. şi de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Braşov şi Municipiul Braşov prin Primar împotriva deciziei nr. 150/Ap din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1784/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1776/2010. Civil → |
|---|
