ICCJ. Decizia nr. 1663/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1663/2010
Dosar nr. 217/211/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 8 ianuarie 2007, reclamanţii C.G. şi C.K. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, C.A. şi C.M.L., solicitând să se constate că:
- statul le-a preluat fără titlu valabil imobilul situat în Cluj-Napoca;
- actul de vânzare-cumpărare nr. 40332 din 19 ianuarie 2001, încheiat între primul pârât şi ultimii 2 pârâţi, este lovit de nulitate absolută.
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 1, art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), art. 21 alin. (5) şi art. 45 din Legea nr. 10/2001 şi art. III din Legea nr. 246/2005, reclamanţii au susţinut că.
- sunt proprietari tabulari ai imobilului menţionat, pe care l-au dobândit în anul 1983, conform prevederilor Legii nr. 4/1973;
- în anul 1989, acest imobil a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, o cotă de ½ fără plată, iar cealaltă cotă de ½ cu plata unei despăgubiri derizorii, de numai 14.000 lei;
- ulterior preluării, în cartea funciară au rămas în continuare înscrişi ca proprietari tabulari;
- prin Dispoziţia nr. 3538 din 7 octombrie 2004, Primarul Municipiului Cluj-Napoca le-a respins notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001;
- au atacat această dispoziţie şi în cursul procesului, respectiv la 7 decembrie 2006, au aflat, din întâmpinarea depusă de partea adversă, despre existenţa contractului de vânzare-cumpărare contestat (încheiat conform prevederilor Legii nr. 112/1995), care nu este înscris în cartea funciară.
- potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, republicată, Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui titlu valabil de preluare a unui imobil;
- înstrăinarea imobilului către chiriaşi este aşadar contrară Legii nr. 112/1995 [care, potrivit alin. (4) al art. 1 din HG nr. 20/1996, introdus prin HG nr. 11/1997, nu se aplică locuinţelor preluate de stat fără titlu] şi a avut loc ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001;
- în raport de datele înscrise în cartea funciară, pârâţii subdobânditori au fost de rea credinţă deoarece şi-au asumat riscul cumpărării de la un neproprietar.
Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa civilă nr. 2807 din 2 aprilie 2007, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Cluj, pe considerentul că, faţă de temeiul juridic invocat de reclamanţi, în speţă sunt operante normele de competenţă prevăzute de legea specială, respectiv art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005.
Tribunalul Cluj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 578 din 30 octombrie 2008, a respins excepţiile referitoare la necompetenţa materială şi prescripţia dreptului la acţiune.
Totodată, tribunalul a admis în parte acţiunea, a constatat că apartamentul nr. 7 din imobilul situat în Cluj-Napoca, a fost preluat abuziv de către Statul Român, a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului menţionat şi i-a obligat pe reclamanţi să le plătească pârâţilor C.A. şi C.M.L. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, încheiat la 19 ianuarie 2001, Statul Român (prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca) a înstrăinat pârâţilor C.A. şi C.M.L. apartamentul în discuţie, proprietate tabulară a reclamanţilor, preluat de vânzător în baza Decretului nr. 223/1974.
- potrivit clauzei prevăzute la art. 18, acest contract urma să-şi producă efectele cu începere de la 30 mai 2001;
- deoarece termenul suspensiv menţionat s-a împlinit ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. III din Legea nr. 245/2005, care atribuie tribunalului competenţa soluţionării cererilor de anulare a unor asemenea contracte în primă instanţă;
- acţiunea dedusă judecăţii a fost introdusă în termenul special de prescripţie de un an prevăzut de textul amintit, care a început să curgă la 7 decembrie 2006, când, pe parcursul soluţionării unui alt dosar, reclamanţii au aflat despre existenţa contractului de vânzare-cumpărare contestat;
- în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 223/1974 nu constituie titlu valabil pentru preluarea imobilelor cu destinaţie de locuinţe;
- drept consecinţă, la data încheierii contractului contestat nu erau îndeplinite cerinţele prevăzute de Legea nr. 112/1995;
- pe de altă parte, cu minime diligenţe, pârâţii cumpărători ar fi putut constata că în cartea funciară imobilul este înscris pe numele reclamanţilor.
- din probele administrate în cauză rezultă însă că pârâţii cumpărători au fost de bună credinţă, conduita reclamanţilor, în sensul că nu vor emite pretenţii cu privire la imobil, creându-le convingerea fermă că încheie contractul cu adevăratul proprietar.
- pasivitatea reclamanţilor, care nu au formulat o cerere de retrocedare în temeiul Legii nr. 112/1995, nu poate fi interpretată în sensul că imobilul nu ar fi intrat sub incidenţa acestui act normativ, ci a întărit convingerea pârâţilor cumpărători cu privire la dezinteresul proprietarilor tabulari de a-şi revendica apartamentul.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi de familie, prin Decizia nr. 168 din 19 mai 2009, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi pârâţi, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Cluj-Napoca.
S-a reţinut că:
- potrivit art. 1022 C. civ., termenul suspensiv nu afectează existenţa obligaţiilor contractuale, ci vizează exclusiv exigibilitatea lor, astfel că data încheierii unui contract nu trebuie confundată cu data la care părţile au stabilit că acest acord va începe să-şi producă efectele.
- faţă de conţinutul art. 18 al contractului contestat, data de „30 mai 2000" are semnificaţia juridică a unui termen suspensiv.
- nu s-a făcut dovada că data de „19 ianuarie 2001" a fost trecută în mod mincinos şi că încheierea contractului ar fi avut loc ulterior datei de referinţă prevăzută de art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2001, respectiv 14 februarie 2001;
- în atare situaţie, contractul contestat intră sub incidenţa art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/200, astfel că instanţa competentă trebuie să fie determinată conform dispoziţiilor generale în materie (art. 1-2 C. proc. civ.).
- deoarece, potrivit susţinerilor părţilor, la data pornirii procesului valoarea de circulaţie a imobilului era sub 500.000 lei (Ron), competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă revenea judecătoriei, şi nu tribunalului;
- aşadar, în cauză au fost încălcate normele imperative de competenţă prevăzute de art. 159 pct. 2 C. proc. civ., iar, potrivit art. 105 alin. (1) din acelaşi cod, o asemenea încălcare atrage nulitatea absolută a hotărârii apelate.
Reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ultimei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii au susţinut că:
- instanţa de apel a eludat art. 1182 C. civ., potrivit căruia data încheierii unui înscris sub semnătură privată nu poate fi opusă terţilor decât din momentul când actul a obţinut „dată certă" prin vreuna din modalităţile expres enumerate de acelaşi text;
- în partea finală a contractului contestat se face menţiunea că acest act a fost semnat de pârâţii cumpărători la 30 mai 2001;
- prin urmare, anterior date de 30 mai 2001, contractul în discuţie nu putea obţine „dată certă" deoarece nu era semnat de cumpărători;
- mai mult, conform ultimelor reglementări, contractele perfectate în baza Legii nr. 112/1995 sunt considerate înscrisuri autentice, astfel că exprimarea consimţământului cumpărătorilor nu se poate face decât prin semnarea efectivă, în faţa funcţionarului public;
- pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare contestat nu este nici în prezent înscris în registrele de publicitate imobiliară, aşa cum prevede art. 1295 alin. (2) C. civ. pentru opozabilitate faţă de terţi.
- în concluzie, contractul contestat a fost încheiat la 30 mai 2001 şi, ca atare, intră sub incidenţa art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2001, ceea ce înseamnă că pricina a fost corect soluţionată în primă instanţă de tribunal, iar Curtea de Apel a admis în mod eronat excepţia de necompetenţă.
Aceste critici sunt nefondate deoarece:
- prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a unui contract de înstrăinare bazat pe art. 9 din Legea nr. 112/1995;
- potrivit art. 45 din Legea nr. 10/2001 şi art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, competenţa soluţionării unor asemenea cereri în primă instanţă se stabileşte diferit, în funcţie de momentul încheierii actului juridic de înstrăinare raportat la data de 14 februarie 2001.
- textele invocate de recurenţi se referă la opozabilitate, deci la efectele contractului de înstrăinare contestat în raporturile cu persoane care nu au calitatea de părţi contractante;
- aşadar, aceste texte nu au legătură cu momentul încheierii contractului menţionat, element esenţial pentru determinarea normelor de competenţă aplicabile în cauză.
- pe de altă parte, în lipsa unei prevederi legale exprese, contractele de înstrăinare întemeiate pe Legea nr. 112/1995 sunt consensuale, şi nu solemne, ceea ce înseamnă că se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor;
- din cuprinsul contractului contestat rezultă că părţile contractante şi-au exprimat acordul de voinţă la 19 ianuarie 2001, deci anterior datei de referinţă care ar face operante prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005;
- data de „30 mai 2001" care apare în partea finală a contractului, este consemnată sub semnăturile cumpărătorilor şi se referă la momentul când 3 exemplare originale ale acestui înscris au fost remise pârâtului intimat C.A.;
- în consecinţă, Curtea de Apel a stabilit corect că, faţă de data încheierii contractului contestat şi valoarea obiectului cererii principale, competenţa soluţionării pricinii în primă instanţă revine judecătoriei, şi nu tribunalului.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.G. şi C.K. împotriva deciziei nr. 168/A din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1667/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1637/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
