ICCJ. Decizia nr. 1784/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1784/2010
Dosar nr. 5394/118/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de fată reţine următoarele:
La 27 decembrie 2006 reclamanta R.G.M. a chemat în judecată pârâţii Oraşul Eforie şi Consiliul Local al Oraşului Eforie solicitând instanţei anularea dispoziţiei nr. 501 din 25 octombrie 2006 şi obligarea pârâţilor la emiterea unei noi dispoziţii prin care să se acorde măsurile reparatorii cuvenite.
Prin sentinţa civilă nr. 1225 din 4 noiembrie 2008 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantei R.G.M., a anulat dispoziţia nr. 501/2006 emisă de Primarul Oraşului Eforie, a obligat pârâtul Oraşul Eforie să acorde reclamantei în compensare alte bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 600 mp, lot 884 parcelarea Tuzla-Techirghiol şi a respins acţiunea formulată împotriva Consiliului Local al Oraşului Eforie pentru lipsa personalităţii juridice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Oraşul Eforie prin Primar, apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 190C din 2 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru motivele ce urmează.
Reclamanta a dovedit dreptul de proprietate al autorului său, R.T., printr-un act translativ de proprietate, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 10358/1925 la Grefa Tribunalului Constanţa, act transcris pentru opozabilitate faţă de terţi în Registrul de transcripţiuni al Tribunalului Constanţa sub nr. 1427 din 15 aprilie 1925. Pârâtul nu a contestat acest înscris, limitându-se să afirme doar că autorul reclamantei nu figura în registrul fiscal ca plătitor de impozite pentru teren, conform datelor furnizate de pârât la matricola fiscală nr. 1258/1940 fiind înscrisă cu lotul 884 în litigiu d-na P.C., iar nu autorul reclamantei.
Probele administrate în cauză, au valoare probatorie egală cu proba depusă de pârâţi, ambele emanând de la autorităţi dar purtând date diferite, demonstrează că terenul în litigiu s-a aflat în posesia cumpărătorului R.T. chiar şi în aprilie 1961, fiind concludente în privinţa calităţii de proprietar a autorului reclamantei pentru lotul nr. 884 din Eforie Sud, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond că s-a făcut dovada potrivit legii a calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică referitoare la greşita apreciere a instanţei că a fost dovedită preluarea imobilului abuziv, Curtea a constatat că posesia de către unitatea deţinătoare a imobilului reprezintă, în lipsa unui act normativ de preluare la stat a bunului, o dovadă a preluării abuzive de către stat a acelui bun.
Aşadar, în mod corect prima instanţă a considerat că, în lipsa oricărui act normativ sau administrativ de preluare şi în condiţiile în care bunul nu se afla în posesia fostului proprietar, ci în posesia unităţii deţinătoare, care a transmis ulterior folosinţa terenului societăţii comerciale deţinătoare a construcţiei edificate pe teren, s-a instituit o prezumţie legală de preluare abuzivă a imobilului, prezumţie care nu a fost răsturnată de către pârât.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Oraşul Eforie prin primar şi Consiliul Local al oraşului Eforie, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează.
Pentru a se solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, cel care a formulat notificarea trebuie să facă dovada atât a preluării imobilului abuziv cât şi calitatea de proprietar la data preluării.
Cum în cauză nu s-au făcut dovezi concludente în acest sens, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că bunul nu a ieşit din patrimoniul autorului.
Se mai arată că s-au ignorat de către instanţă prevederile art. 23.1 lit. d) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, apreciind greşit asupra modului în care a fost preluat imobilul de către stat.
Prezentarea actului de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamantei a cumpărat de la ing. C.M. terenul de 600 mp, nu apare înscris în evidenţele fiscale ale primăriei pentru a putea conduce la faptul că preluarea s-a făcut abuzivă.
Analizând Decizia din perspectiva criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed:
Prin dispoziţia nr. 501 din 25 octombrie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de primarul oraşului Eforie notificarea formulată de R.S.E. şi R.G.M. a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada calităţii de proprietar a bunului notificat situat în Eforie Sud, lotul nr. 884 în suprafaţă de 600 mp, parcelarea Movilă Techirghiol.
Dreptul de proprietate al autorului reclamantei, R.T., asupra imobilului notificat rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 10358 din 9 aprilie 1925 - Secţia notarială a Tribunalului Ilfov, transcris la 15 aprilie 1925 sub nr. 1427 în registrul de transcripţiuni al Tribunalului Constanţa, conform căruia bunul a fost cumpărat de la ing. C.M. Vânzătorul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de la C.P. în temeiul contractului autentic de vânzare-cumpărare autentificat la 8 februarie 1922 sub nr. 1926 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat.
Niciunul dintre cele două acte autentice de vânzare-cumpărare nu a fost înscris în evidenţele fiscale ale unităţii administrativ fiscale, aşa încât în aceste evidenţe, conform adresei nr. 418 din 7 iunie 2007, proprietar al lotului nr. 884 figurează P.C., cu toate că dreptul de proprietate fusese transferat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data înstrăinării.
Potrivit aceleaşi adrese terenul figurează în proprietate oraşului Eforie, pe el fiind edificat restaurantul Măgura, fără date suplimentare privind proprietarul din 1958 ori modalităţile preluării.
Simpla împrejurare că în evidenţele fiscale nu s-a operat transferul dreptului de proprietate nu înlătură efectele translative de proprietate ale contractului de vânzare-cumpărare.
Conform Cap. I, pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în situaţia în care nu se poate face dovada formei preluării de către stat, iar imobilul se găseşte în proprietate acestuia, soluţionarea notificării se va face şi în funcţie de acest element, faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituind o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
Prezumţia legală relativă, neînfrântă de recurentă prin depunerea actului ce atestă modalitatea în care bunul a intrat în patrimoniul său, a fost corect aplicată de cea de-a doua instanţă de fond.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii Oraşul Eforie prin Primar şi Consiliul Local al Oraşului Eforie împotriva deciziei nr. 190/C din 2 septembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1787/2010. Civil. Rectificare carte funciară.... | ICCJ. Decizia nr. 1781/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
