ICCJ. Decizia nr. 1782/2010. Civil. Legea 112/1995. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1782/2010
Dosar nr. 2726/111/2006
Şedinţa publică din 16 martie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 80/ C din 6 martie 2008 Tribunalul Bihor a respins ca nefondată acţiunea completată, precizată şi extinsă formulată de reclamanţii H.B.M. şi H.M.B. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Oradea, Primarul Municipiul Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar faţă de pârâtele Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 112/1995, ca fiind făcută faţă de persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că la data de 12 iunie 1996 reclamantul H.B.M. a formulat o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru imobilele situate în Oradea, str. Ady Endre şi str. Făcliei, cerere ce a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 34/1997 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care s-au acordat despăgubiri pentru imobilul situat pe str. Făcliei apartamentele 1 şi 3 şi pentru apartamentele 4 şi 8 din imobilul situat pe strada Ady Endre, nefiind acordate despăgubiri pentru apartamentele 1, 2 şi 3 din acest din urmă imobil, întrucât s-a apreciat că la data naţionalizării acestea aveau altă destinaţie decât cea de locuinţă.
S-a reţinut, de asemenea, că această hotărâre nu a fost contestată de către reclamant în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 112/1995 şi nici nu s-a formulat ulterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 10/2001, notificare. Astfel, întrucât reclamanţii nu au uzat de nici una din procedurile reglementate de legile speciale reparatorii, instanţa de fond a apreciat acţiunea formulată ca fiind nefondată. Totodată, constatând că ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 Comisiile locală şi judeţeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi-au încetat activitatea, acţiunea a fost respinsă faţă de acestea pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat apel reclamanţii, solicitând schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii, susţinând că din actele depuse la dosar rezultă că imobilele au avut în întregime destinaţia de apartamente, că Legea nr. 10/2001 nu abrogă Legea nr. 112/1995, iar cele două comisii nu şi-au încetat activitatea.
Curtea de Apel Oradea a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bihor. Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că din analiza procesului-verbal din 26 februarie 1998 întocmit de Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că pentru imobilul situat în Oradea, Strada Ady Endre s-au făcut evaluări pentru 5 apartamente, primele 3 nefiind evaluate întrucât la data naţionalizării aveau altă destinaţie decât cea de locuinţă. Cu toate acestea, prin Hotărârea nr. 36/1998 a Comisiei Judeţene Bihor de aplicare a Legii nr. 112/1995 s-au stabilit despăgubiri totale de 214.231.729 lei, fără a se indica decât că sunt aferente imobilului şi fără a se menţiona că pentru apartamentele 1-3 nu se acordă despăgubiri. În exercitarea rolului său activ, instanţa de apel a solicitat dovezile de comunicare către reclamanţi a Hotărârii nr. 36/1998 în condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, pentru a stabili dacă reclamanţii au avut posibilitatea legală de contestare în termenul de 30 de zile, însă aceste dovezi nu au putut fi produse de emitentul actului. Pe cale de consecinţă, a concluzionat că nu poate fi reţinut argumentul instanţei de fond referitor la încetarea activităţii comisiilor constituite în baza Legii nr. 112/1995 în absenţa unei prevederi legale şi că ar fi excesiv în situaţia de faţă să se impună persoanei îndreptăţite să uzeze de alte proceduri prevăzute doar ca opţiune de Legea nr. 10/2001. Faţă de faptul că în primă instanţă nu a fost analizat fondul cauzei, a dispus în condiţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care instanţa de fond va analiza incidenţa Legii nr. 112/1995, calitatea procesuală pasivă a părţilor chemate în judecată şi practica CEDO în materia încălcării dreptului de proprietate garantat prin Protocolul adiţional nr. 1.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând modificarea deciziei recurate, respingerea apelului reclamanţilor şi respingerea pe fond a acţiunii, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca motiv de desfiinţare a sentinţei faptul că nu a fost analizat fondul cauzei, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deşi din observarea sentinţei primei instanţe rezultă că o asemenea cercetare a avut loc. De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare eronată a dispoziţiilor 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care se referă tocmai la situaţiile în care cererile formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 nu au fost soluţionate şi că nu se poate reţine că reclamanţii ar avea o situaţie privilegiată care le-ar permite să ignore o lege în vigoare.
Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise formal doar dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:
Înalta Curte observă că prin motivele de recurs formulate în cauză de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost invocat şi motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fără a indica la care din cele două ipoteze consacrate de text se referă. Analizând decizia recurată în funcţie de argumentele expuse în dezvoltarea criticilor, instanţa apreciază că nu se poate reţine nici nemotivarea hotărârii, dar nici existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii, astfel încât dispoziţiile legale invocate nu pot fi incidente în cauză.
Critica de nelegalitate referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a admiterii apelului, în sensul că s-ar fi analizat fondul cauzei de către tribunal, nu poate fi primită.
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor faţă de pârâtele Comisia Locală Oradea de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 112/2005 ca fiind introdusă faţă de persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă, cu motivarea că acestea şi-au încetat activitatea odată cu apariţia Legii nr. 10/2001. Aşadar, cererea reclamanţilor nu a fost cercetată pe fond faţă de aceste două pârâte, în condiţiile în care prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat în principal obligarea primei pârâte la emiterea unei decizii de despăgubiri, iar temeiul juridic invocat a fost Legea nr. 112/1995, fără nici o referire la Legea nr. 10/2001. Cele două precizări ulterioare ale cererii, formulate în faţa instanţei de fond, nu au adus nici o modificare a temeiului juridic.
Or, pretinsa cercetare a fondului cauzei invocată prin motivele de recurs, a vizat doar constatarea că în baza Legii nr. 112/995 s-a emis o hotărâre ce nu a fost contestată de reclamanţi, precum şi concluzia aplicabilităţii dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, fără a se face în vreun fel analiza modului de comunicare a Hotărârii nr. 34/1997 a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 Bihor în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi nici incidenţa legii la imobilul în litigiu.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de apel, desfiinţând sentinţa atacată, a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Nici critica de nelegalitate, vizând greşita interpretare a dispoziţiilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 de către instanţa de apel, nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor legale în discuţie „Persoanele îndreptăţite care nu au formulat cereri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, precum şi cele ale căror cereri au fost respinse ori nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au dreptul de a formula o asemenea cerere în condiţiile prezentei legi.”
Raţiunea acestui text de lege a fost aceea de a se înlătura posibilitatea creării unei discriminări în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri în echivalent, între persoanele îndreptăţite care au urmat procedura Legii nr. 112/1995 şi cele care nu au utilizat-o. În acelaşi timp însă, din economia prevederilor alin. (4) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, rezultă în mod cert posibilitatea, iar nu şi obligaţia persoanei îndreptăţite de a uza de procedura nou instituită, fără a o elimina însă pe cea prevăzută de Legea nr. 112/1995. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, cererea reclamanţilor a fost soluţionată de Comisia Judeţeană Bihor de aplicare a Legii nr. 112/2005, fără respectarea obligaţiei legale de a comunica această hotărâre, pentru a le da posibilitatea contestării în termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 18 alin. (1).
Pentru toate aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală a deciziei instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva deciziei nr. 75/ A din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1774/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1785/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
