ICCJ. Decizia nr. 1825/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1825/2010
Dosar nr. 6948/306/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1043 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamantul D.P., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
S-a luat act de renunţarea la judecata petitului privind anularea adresei nr. 2531 din 7 noiembrie 2006 emisă de Instituţia Prefectului judeţului Gorj.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul D.P. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren menţionate în acţiune, în baza Legii nr. 247/2005 adresată Comisiilor locale Fărcăşeşti şi Ciuperceni, judeţul Gorj (f. 18 şi 20 dosarul Judecătoriei Sibiu).
Potrivit relaţiilor şi documentaţiei comunicate de cele două comisii depuse la f. 54 – 64 şi la f. 71 – 75, procedura de reconstituire a dreptului de proprietate a fost în curs de finalizare, iar suprafeţele de teren neacordate până în prezent s-au regăsit fizic şi au putut fi acordate în natură.
Mai mult, Comisia locală Ciuperceni a arătat că, reconstituirea dreptului de proprietate a fost validată încă în baza Legii nr. 18/91 asupra unei suprafeţe de 6,12 ha teren agricol prin hotărârea Comisiei judeţene Gorj nr. 77/1991, pentru 0,38 ha teren cu vegetaţie forestieră prin hotărârea nr. 1606/1995 şi pentru 3,18 ha teren cu vegetaţie forestieră prin hotărârea nr. 3119/2002 a aceleiaşi comisii.
Din aceste relaţii s-a conturat că reclamantul avea dreptul la reconstituire pe suprafeţele de teren invocate în acţiune, care i-au fost preluate abuziv de Statul Român sau în CAP.
Reţinând însă că procedura de reconstituire era în faza finală, s-a găsit prematură cererea de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanţe la plata de despăgubiri pentru privarea de libertate, în cazul de faţă neintervenind nici un impediment la punerea în posesie asupra terenurilor respective şi la eliberarea titlului de proprietate.
Dimpotrivă, în speţă s-a confirmat că restituirea în natură a proprietăţilor a fost posibilă pe vechile amplasamente, reclamantul urmând a fi repus în toate drepturile.
După cum s-a putut observa, situaţia nu era comparabilă cu cea avută în vedere prin hotărârile judecătoreşti, la care reclamantul a făcut frecvent referire, respectiv sentinţa civilă nr. 8663/2005 a Judecătoriei Sibiu şi Decizia civilă nr. 494/2006 a Tribunalului Sibiu (f. 40 – 41). Soluţiile pronunţate în acea cauză, s-au întemeiat pe faptul că deşi deţinea o hotărâre irevocabilă (sentinţa civilă nr. 7739/2001 a Judecătoriei Târgu Jiu) prin care i s-a recunoscut dreptul la restituirea suprafeţei de 17,44 teren agricol şi se obligau comisiile de fond funciar să-l înscrie în anexa cu persoanele fizice pentru care nu existau suprafeţe disponibile şi cărora li se vor achita despăgubiri, s-a constatat că reclamantului nu i-au fost acordate despăgubirile cuvenite pentru acel teren, deşi restituirea în natură s-a dovedit imposibilă.
Raportat la o atare stare de fapt, s-a reţinut că pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanţe, avea calitate procesuală pasivă.
În cauza de faţă însă, dezinteresul reclamantului pentru restituirea efectivă a proprietăţilor, dat fiind că erau amplasate la 300 km de actualul său domiciliu, nu constituie un motiv justificat pentru obligarea Statului Român la despăgubiri, la valoarea de circulaţie a terenurilor pe piaţa liberă. Nu s-a putut reţine nici o prejudiciere a reclamantului odată ce s-a dovedit că s-a procedat la restituirea lor în natură. Predarea în posesie a fost întârziată în cazul terenurilor situate în comuna Ciuperceni, tocmai din cauza reclamantului care, în ciuda solicitărilor organelor abilitate în acest sens, nu s-a prezentat pentru întocmirea actelor, aşa cum a rezultat din adresele comisiei locale aflate la dosar. În cazul celor situate în comuna Fărcăşeşti, întocmirea proiectului parcelar şi a proceselor verbale de punere în posesie era în stadiu de finalizare.
Iată că în speţă s-a tins tocmai la respectarea dreptului de proprietate şi până nu se va dovedi contrariul, Statul Român nu poate fi obligat la despăgubiri.
Văzând deopotrivă că în acelaşi sens au fost şi dispoziţiile din legile speciale de reparaţie, s-a respins în consecinţă acţiunea formulată şi precizată.
În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind anularea adresei nr. 2531/2006 a Instituţiei Prefectului judeţul Gorj.
Pârâtul nu a solicitat, justificat, cheltuieli de judecată în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 48 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus respingerea apelului formulat de reclamantul D.P. împotriva sentinţei civile nr. 1043 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Din cererea introductivă şi din precizările depuse ulterior acţiunii reclamantului s-a conturat ca fiind una în pretenţii, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru neîndeplinirea obligaţiilor derivând din aplicarea legilor fondului funciar cu privire la mai multe suprafeţe solicitate. În concluziile scrise depuse în faţa instanţei de apel reclamantul arată că normele legale aplicabile speţei ar fi cele din domeniul răspunderii civile delictuale cât şi dispoziţiile art. 1 din Primul protocol adiţional la CEDO şi ale art. 480 C. civ.
Totodată, în cuprinsul acestor concluzii scrise reclamantul subliniază că despăgubirile solicitate nu au ca temei legile fondului funciar ci dispoziţii ale dreptului comun.
În raport de toate acestea, ţinând cont de necesitatea respectării principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, de valoarea obiectivului acţiunii dar având în vedere şi faptul că în speţă nu au fost atacate acte de natura celor care au atras competenţa de soluţionare a judecătoriei în primă instanţă conform art. 53 din Legea nr. 18/1991, Curtea constată că tribunalul în mod corect a judecat în fond cererea de chemare în judecată promovată de reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Greşelile sale de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului, nu au fost soluţionate în termenele legale prevăzute de lege, de către Statul Român, iar de la data adoptării legii fondului funciar şi până în prezent, în mod culpabil organele Statului Român au stat în pasivitate prejudiciindu-l pe reclamant, bunurile proprietatea sa fiind exploatate de către autorităţile locale, ori lăsate în paragină.
Solicită admiterea pretenţiilor sale.
Statul Român prin organele sale au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, deoarece, reintrarea recurentului în posesia bunului se datorează culpei reclamantului, iar ca temei al dezdăunării nu poate fi invocată distanţa mare de la domiciliul recurentului până la teren atâta vreme cât reconstituirea dreptului s-a făcut pe vechiul amplasament.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, privind taxele judiciare de timbru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti cu excepţiile prevăzute de lege se timbrează în raport cu criteriile stabilite de art. 2 şi art. 3.
Art. 11 din aceeaşi lege statuează criteriile de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru cererile prin care se exercită căile ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Conform art. 20 din Legea privind taxele judiciare de timbru prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.
Aşa fiind şi întrucât recurentului i s-a pus în vedere să indice suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru precum şi obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru dar nu s-a conformat acestei obligaţii, recursul declarat urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamantul D.P. împotriva deciziei nr. 48 A din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1829/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1733/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
