ICCJ. Decizia nr. 1832/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1832/2010
Dosar nr. 1681/91/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 585 din 18 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanţii OGI. şi G. (fostă O.)G.A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Focşani şi G.N.N., ca neîntemeiată.
S-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea a tardivităţii, invocată de pârâta G.N.N.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanţii au depus două notificări conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilele deţinute de autorii lor.
Dispoziţia nr. 11896 din 31 martie 2008 prin care li s-a restituit în natură suprafaţa de 366 mp compusă din două loturi: 144 mp situat în Focşani, şi suprafaţa de 222 mp pentru diferenţa de 734 mp şi casa de locuit propunându-se despăgubiri;
Dispoziţia nr. 11897 din 31 martie 2008 prin care s-a restituit pe fostul amplasament 96 mp, pentru diferenţa de teren de 64 mp şi casa de locuit, propunându-se despăgubiri.
Aceste dispoziţii au fost contestate de reclamanţi în cursul judecăţii dosarului nr. 1829/91/2007 a Tribunalului Vrancea, în care reclamanţii au arătat că în mod greşit nu li s-a restituit întregul teren şi că o parte din fostele lor proprietăţi a făcut obiectul unor acte de concesiune.
Prin sentinţa civilă nr. 363 din 8 mai 2008, Tribunalul Vrancea le-a respins acţiunea, reţinând că din probe nu a rezultat că este liber, întreg terenul. Sentinţa a fost apelată şi prin Decizia civilă nr. 158 din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel a respins apelul, sentinţa rămânând astfel definitivă, fără a fi încă irevocabilă, situaţia în care nu operează autoritatea de lucru judecat.
Acţiunea petentei a fost respinsă ca neîntemeiată, deoarece din probe rezultă că nu se pot restitui în natură pe fostul amplasament şi diferenţa de teren, dat fiind faptul că această restituire ar duce la limitarea excesivă a terenului aferent blocurilor. Această retrocedare nu se confundă cu o extindere de apartament prin concesionarea unei suprafeţe de teren.
Nefiind posibilă restituie în natură a întregului fost apartament, restituire care formează principalul capăt de cerere al prezentei acţiuni s-a dispus respingerea acestuia ca neîntemeiat, situaţie în care celelalte capete de cerere vizând constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune şi a autorizaţiei de construcţie precum şi cel referitor la daune, au fost respinse.
Excepţia tardivităţii promovării capetelor de cerere privind nulitatea absolută a contractului de concesiune şi a autorizaţiei de înstrăinare, au fost respinse ca neîntemeiate, deoarece, termenul prevăzut de art. 46 din Legea nr. 10/2001 devenit art. 50, se referă la actele de înstrăinare ori în cauză, actul este de concesiune.
Prin Decizia civilă nr. 35 din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamanţii OGI. şi G.(fostă O.)G.A., împotriva sentinţei civile nr. 1585 din 18 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Vrancea, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunţa astfel s-a dispus următoarele:
În temeiul Legii nr. 10/2001 reclamanţii au adresat părţii două notificări, soluţionate prin restituirea în natură a suprafeţelor de 366 mp şi 96 mp, pentru diferenţele de 734 mp şi respectiv 64 mp, propunând şi despăgubiri.
S-a motivat de către pârâtă că terenul este imposibil de restituit şi revendicat de reclamantă se află în imediata apropiere a unor blocuri de locuinţe, şi în şedinţa din data de 8 iunie 2001, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a stabilit că în cadrul revendicării unor astfel de terenuri trebuie să se respecte o distanţă minimă de 6 m. faţă de blocul de locuinţe.
Reclamanţii nu au contestat în mod special această hotărâre ci au făcut referire la faptul că la cererea numitei G.N.N., acesteia i-a fost concesionat suprafaţa de 23 mp în vederea extinderii apartamentului pe care îl are în proprietate la parterul blocului.
Aşa cum din adresa nr. 16 din 19 februarie 2007 emisă de Prefect, concesionarea s-a aprobat fără a se verifica dacă bunul este revendicat, însă instanţa a reţinut că restituirea în natură nu s-ar fi putut face, chiar dacă nu ar fi fost contractul de concesiune, deoarece terenul revendicat este mult mai mare faţă de terenul cunoscut, iar conform hotărârii din data de 8 iunie 2001, restituirea nu se poate face la o distanţă mai mică de 6 m. de peretele blocului.
Concesionarea suprafeţei de 23,37 mp teren s-a făcut pentru extinderea unui apartament aflat la parterul blocului, caz în care hotărârea din 8 iunie 2001 nu este opozabilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Au solicitat chemarea în judecată a instituţiei Prefectului Vrancea, şi noi probe, cereri neluate în seamă de către instanţe.
Concesionarea este ilegală şi încalcă art. 20 din Legea nr. 247/2005.
Netemeinic se reţine în sentinţa primei instanţe împrejurarea că s-a verificat regimul juridic al terenului, ca şi extinderea şi recunoaşterea drepturilor concesionarului în detrimentul proprietarului.
La termenul din 28 octombrie 2009 instanţa a acordat termen pentru ca recurenţii să semneze cererea de recurs.
La termenul din 17 martie 2010, instanţa de recurs din oficiu a pus în discuţia părţilor excepţia privitoare la nerealizarea condiţiei semnăturii părţii, prevăzută de art. 3021 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii.
Astfel, conform dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în apel (art. 287 C. proc. civ.) se aplică şi în recurs în măsura în care sunt comptabile cu regulile privitoare la recurs, împrejurare faţă de care, nesemnarea recursului este sancţionată cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 3021 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanţii O.I. şi G.G.A. împotriva deciziei nr. 35 A din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Obligă recurenţii să plătească pârâtei G.N.N. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1859/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1833/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
