ICCJ. Decizia nr. 1860/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1860/2010
Dosar nr. 30694/3/2008
Şedinţa publică din 17 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 13 august 2008 sub nr. 30694/3/2008, reclamanţii D.V. şi D.G. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei prin Primarul General, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de: 470.730 RON reprezentând despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată din proprietatea lor, situată în Bucureşti, sector 1; 15.000 RON contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului expropriat; 100.000 RON cu titlu de daune interese pentru imposibilitatea de a dispune liber de terenul proprietatea lor, de la data exproprierii şi până în prezent. Se mai solicită de asemenea obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu suportarea taxelor şi impozitelor aferente tranzacţiei, aşa cum s-a obligat prin Decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 1534, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis în parte cererea, a fost obligată pârâta să-şi respecte obligaţia asumată prin Decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007 emisă de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor conform Legii nr. 33/1994 în sensul de a achita reclamanţilor suma de 450.730 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat. S-a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel toate părţile din proces aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea de şedinţă pronunţată în şedinţa publică din 19 mai 2009, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata cererilor de apel împotriva sentinţei civile nr. 1534 din 3 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 30694/3/2008 până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. 26080/3/2008.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în speţă este vorba de două acţiuni, una fundamentată pe legea specială, iar cealaltă pe dreptul comun, ce decurge însă din măsura exproprierii imobilului în litigiu, ce nu a fost soluţionată în mod irevocabil şi că în consecinţă legea specială derogă de la dispoziţiile de drept comun, cel puţin în ceea ce priveşte soluţionarea litigiului dintre părţi pentru terenul de 197 mp, supus măsurii exproprierii. În raport de soluţia dată primei cereri de chemare în judecată de a cărei soluţionare depinde cauza pendinte, reclamanţii sunt îndreptăţiţi să continue acţiunea de faţă pe aspectul capetelor de cerere ce rămân nesoluţionate.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Pentru aplicabilitatea dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: soluţia dintr-un proces să depindă de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce se judecă într-un alt dosar şi a doua condiţie – procesul care are ca obiect chestiunea prejudicială să fie în curs de judecată.
- În speţă recurenţii au primit prin poştă notificarea emisă de Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizare Circulaţie, prin care li s-a adus la cunoştinţă măsura exproprierii cu propunerea de despăgubiri aferente. La această notificare recurenţii au formulat întâmpinare în termen legal care a fost admisă prin Decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007 şi s-a stabilit acordarea cu titlu de despăgubire de 450.730 RON, urmând a se încheia în termen de şapte zile contractul de vânzare-cumpărare între recurenţi şi expropriat.
- Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) coroborat cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cererea Primăriei Municipiului Bucureşti – Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei prin Primarul General din dosarul nr. 26080/3/2008 este neîntemeiată şi nu poate conduce la influenţarea în nici un sens a soluţiei pronunţate în dosarul nr. 30694/3/2008, astfel că nu se impunea suspendarea judecării acestui dosar.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Suspendarea legală facultativă este acea formă a suspendării care permite judecătorului ca în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunităţii sistării temporare a judecăţii.
Cazurile de suspendare a judecăţii prevăzute de art. 244 C. proc. civ. au caracter limitativ şi, drept urmare, ele nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii similare.
Instituţia suspendării legale facultative este deosebit de utilă pentru realizarea unei optime administrări a justiţiei.
Suspendarea cauzei în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ. este de natură să preîntâmpine şi pronunţarea unei hotărâri greşite, în raport cu alte constatări făcute pe cale judecătorească sau a unor hotărâri contradictorii.
În acelaşi timp, instanţa trebuie să manifeste precauţia necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecăţii.
Potrivit art. 244 pct. 1 C. proc. civ. instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii depinde, în total sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul altei judecăţi.
Textul reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative şi se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiţie.
Pentru ca textul să aibă aplicare este însă necesar ca chestiunea de a cărei dezlegare depinde soluţia din proces „să aibă obiectul unei alte judecăţi", adică să fie pendinte.
În speţa supusă analizei şi care face obiectul dosarului nr. 30694/3/2008, recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri băneşti care au fost stabilite de părţile din proces de comun acord, încheindu-se în acest sens Decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007.
În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 26080/3/2008, în raport de care s-a dispus suspendarea, nu se contestă Decizia nr. 101 din 12 decembrie 2007 prin care s-au stabilit despăgubirile solicitate de recurenţii-reclamanţi în dosarul nr. 30694/3/2008.
Aşadar, instituţia suspendării prevăzute de art. 244 pct. 1 C. proc. civ. nu operează în acest caz, întrucât nu vizează o chestiune prejudicială care trebuie soluţionată în dosarul nr. 26080/3/2008 şi de care ar putea depinde soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 30694/3/2008, care a fost suspendat prin încheierea de şedinţă pronunţată la 19 mai 2009, pentru că pretenţiile reclamate sunt recunoscute de intimaţi în petitul doi al acţiunii formulate de aceştia din urmă.
În concluzie, încheierea recurată este nelegală şi, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica încheierea şi pe fond va respinge cererea de suspendare a judecării cererilor de apel. Trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii D.V. şi D.G. împotriva încheierii din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Trimite cauza pentru continuarea judecăţii la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1858/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
