ICCJ. Decizia nr. 1869/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1869/2010
Dosar nr. 12783/3/2008
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 1 iunie 2008, reclamantul T.V. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. pentru a fi obligată să soluţioneze notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 13 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a reţinut că notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 este tardivă şi a respins-o, în consecinţă.
Prin Decizia civilă nr. 918 din 5 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul T.V., pentru următoarele considerente:
Excepţia tardivităţii notificării a fost invocată de instanţă în prezenţa avocatului reclamantului (fila 123 dosar fond), iar părţile au cerut judecarea cauzei în absenţă, ceea ce lipseşte de temei legal critica privind încălcarea dreptului la apărare în raport de excepţia invocată.
În fapt, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost declanşată prin depunerea notificării nr. 301 din 13 august 2001 şi apoi a notificării nr. 68/2005 - aceasta din urmă fiind respinsă, ca tardivă, prin dispoziţia nr. 2326 din 13 decembrie 2005 a Primarului municipiului Piatra Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 190/2006, Tribunalul Neamţ a admis contestaţia formulată de reclamantul T.V. împotriva dispoziţiei nr. 2326 din 13 decembrie 2005 şi a reţinut existenţa notificării nr. 301 din 13 august 2001 depusă în termen. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a obligat pe pârât să răspundă la notificarea nr. 68/2005, cu motivarea că aceasta din urmă reprezintă o revenire la cea dintâi.
Ulterior, reclamantul a formulat o nouă notificare către A.V.A.S., în anul 2007 şi apoi prezenta cerere. El a solicitat în mod expres judecarea de către instanţă, în mod direct, pe fond, a notificării nr. 11 din 8 februarie 2007.
În mod legal, instanţa de fond a constatat că notificarea din 8 februarie 2007 este tardivă.
Procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este în curs în cazul imobilului solicitat de reclamant, iar, conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a fost identificată de Primarul municipiului Piatra Neamţ, ca fiind SC T.M. SA, căreia i-a fost trimisă notificarea (fila 109 dosar fond). Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 această societate comercială este obligată să răspundă notificării reclamantului, însă notificării formulată în termenul prevăzut de lege şi nu notificărilor formulate peste termen.
Formularea unor notificări succesive nu conduce la soluţionarea urgentă a cererii reclamantului, ci, dimpotrivă, are ca efect tergiversarea cauzei. Reclamantul a depus în termen notificarea nr. 301 din 13 august 2001 şi are dreptul să ceară instanţei în mod direct ori persoanelor juridice competente soluţionarea acestei notificări, şi nu a celor depuse ulterior care sunt în mod evident tardive, astfel cum este notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007, care formează obiectul prezentului proces.
Instanţa de apel a mai reţinut, că susţinerea reclamantului în sensul că notificarea din 2007 este o revenire la prima notificare este nefondată, deoarece procedura administrativă este în curs de soluţionare în baza unei notificări formulate în termen, iar procedura adoptată de reclamant, în sensul formulării succesive a unor notificări (la 8 februarie 2007 şi la 15 septembrie 2005), este o procedură ce conduce în mod evident la amânarea inutilă a realizării dreptului său.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.V., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a dat o interpretare proprie Legii nr. 10/2001; că unitatea care deţinea imobilul la data notificării era integral privatizată, astfel că greşit s-a apreciat că SC T.M., potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este obligată să răspundă la notificarea nr. 301/2001; că, nefiind o unitate deţinătoare în sensul legii, SC T.M. SA, societate cu capital privat, nu are nicio obligaţie legală faţă de reclamant; că, în aceste condiţii, în urma nenumăratelor eforturi de soluţionare a notificării formulate în 2001, s-a adresat A.V.A.S. în anul 2007, deoarece nu poate asista pasiv la modul în care nu este „soluţionată legal notificarea"; că, în ceea ce priveşte încadrarea în termenul de 18 luni prevăzut de Legea nr. 10/2001, pentru formularea notificărilor, instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a concluzionat, că notificarea adresată A.V.A.S. este „doar o revenire la prima şi trebuia considerată în termen".
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat pentru următoarele considerente :
Cauza a fost soluţionată în fond şi apel, pe excepţia tardivităţii notificării formulată de reclamant la 8 februarie 2007 şi adresată pârâtei A.V.A.S., astfel că numai criticile formulate de recurentul-reclamant privind greşita soluţionare a pricinii pe excepţia tardivităţii vor face obiectul controlului judiciar, pe calea prezentului recurs.
Astfel, prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, păstrată prin Decizia recurată, a reţinut că notificarea A.V.A.S., formulată de reclamant, în anul 2007, este tardivă, întrucât reclamantul nu a respectat termenul legal prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, pentru formularea notificării, iar potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel sunt legale, întrucât notificarea nr. 11 din 8 februarie 2007 formulată de recurentul-reclamant, prin care a solicitat pârâtei A.V.A.S. „să emită o dispoziţie prin care să dispună constatarea dreptului său de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 350 mp teren situat în intravilanul Municipiului Piatra Neamţ, judeţul Neamţ", este tardivă.
Obligaţia persoanei îndreptăţite de a notifica persoana juridică deţinătoare, termenul în care aceasta poate fi sesizată şi momentul de la care se calculează acest termen, sunt stabilite de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Potrivit acestui text, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoană juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin OUG nr. 109/2001 şi nr. 145/2001.
Legea nr. 247/2005, prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, nu conţine dispoziţii care să poată fi interpretate ca o repunere în termenul de formulare a notificării.
Prin urmare, termenul pentru înregistrarea notificării este de 12 luni şi se calculează de la data de 14 februarie 2001, când legea a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002, astfel că notificarea formulată de recurentul-reclamant la 8 februarie 2007 este tardivă.
Prin cererea de apel şi recurs, recurentul-reclamant susţine că notificarea din 8 februarie 2007 este o revenire la notificarea formulată în termen, la 13 august 2001, însă prin cererea introductivă de instanţă, cât şi prin notificarea formulată la 8 februarie 2007, recurentul-reclamant nu a susţinut că ar fi vorba de o revenire la notificarea formulată în termenul legal, la 13 august 2001, şi adresată Prefecturii judeţului Neamţ.
Prin urmare, recurentul a notificat A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost prelungit ulterior prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, la 8 februarie 2007, astfel că, legal, instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii notificării.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul T.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.V. împotriva deciziei nr. 918 din 5 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1873/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
