ICCJ. Decizia nr. 1871/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1871/2010
Dosar nr. 78/43/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1818 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată la data de 11 decembrie 2007 de reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâţii Primăria municipiului Târgu Mureş, H.B., K.S., M.E.F. şi Prefectura judeţului Mureş; s-a modificat în parte dispoziţia nr. 807 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş în sensul că:
- art. 2 din dispoziţia atacată va avea următorul conţinut: „se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului, în condiţiile Legii nr. 10/2001, nemodificată, art. 19 alin. (2), constând în despăgubiri băneşti în valoare de 3679,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei judeţene Mureş pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, modificată prin sentinţa civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 a Judecătoriei Târgu Mureş şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, iar diferenţa până la 220.926 lei, valoare de circulaţie actualizată a apartamentului din imobilul situat în municipiul Târgu Mureş, stabilită prin expertiza tehnică de specialitate, se va acoperi prin titlul de valoarea nominală şi acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital"
- art. 3 din dispoziţia atacată va fi modificată, în sensul că înaintarea dispoziţiei modificată se va face şi către Prefectura judeţului Mureş, dar şi către M.E.F.
- s-au menţinut prevederile art. 1 din dispoziţia atacată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că este întemeiată cererea formulată de reclamant, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii respective, în termen legal, au declarat apel pârâţii Primarul municipiului Târgu Mureş şi D.G.F.P. Mureş în numele M.F.P., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică şi solicitând desfiinţarea hotărârii respective şi, rejudecând cauza pe fond, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 247/2005, act normativ aflat în vigoare la momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond şi stabilirea competenţei C.C.S.D. de acordare a acestor măsuri.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureş a susţinut în primul rând faptul că este inadmisibilă precizarea de acţiune formulată de reclamant, în raport de prevederile art. 136 C. proc. civ., în condiţiile în care prin înscrisurile depuse pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2007 şi respectiv 22 ianuarie 2007, acesta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, câtă vreme prin acţiunea introductivă a cerut doar anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Târgu Mureş cu nr. 867/2002 şi restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureş.
În al doilea rând, s-a susţinut că, în cauză, este aplicabilă Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) care nu prevede posibilitatea acordării despăgubirilor băneşti, ci a titlurilor de despăgubire, chiar dacă Decizia contestată este emisă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pârâtul M.E.F., prin motivele de apel, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive motivat de faptul că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 48 din HG nr. 386 din 25 aprilie 2007, acest minister reprezintă statul ca subiect de drept şi obligaţii în faţa instanţelor, precum şi în orice situaţie în care acesta participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Apelantul a invocat, de asemenea, excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş şi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prin Decizia civilă nr. 88/ A din 16 iulie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Primarul Municipiului Târgu Mureş şi M.E.F. prin D.G.F.P. Mureş a Judeţului Mureş, cu obligaţia plăţii sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, în solidar, către reclamantul A.E.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în primul rând faptul că, sunt neîntemeiate excepţiile invocate de către pârâtul-apelant M.E.F. privind autoritatea de lucru judecat şi lipsa calităţii procesuale pasive a acestui minister.
În acest sens, s-a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1201 C. civ., în cauză nefiind autoritate de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, în condiţiile în care acţiunea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 691 din 2 februarie 2009 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş a avut un alt obiect şi s-a întemeiat pe o altă cauză, respectiv Legea nr. 112/1995, iar prezentul litigiu este întemeiat pe prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001.
S-a reţinut că este neîntemeiată şi excepţia având ca obiect calitatea procesuală pasivă a M.E.F., întrucât legitimarea procesuală pasivă a acestuia rezultă din prevederile Cap. V, art. 36-40 din Legea nr. 10/2001, din centralizatoarele privind notificările şi ofertele de acordare a despăgubirilor băneşti care trebuie transmise către acest minister.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că sunt nefondate motivele de apel formulate de pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureş, în condiţiile în care, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005, întrucât legea civilă nu retroactivează, iar dispoziţia contestată a fost emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş la data de 28 iunie 2002.
S-a avut în vedere şi Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEşi publicată în M.O. nr. 140 din 22 februarie 2008, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei respective, în termen legal, pe data de 13 august 2009 şi respectiv 5 august 2009, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Târgu Mureş şi M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 1818 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Mureş şi, rejudecând cauza pe fond, să se dispună acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în condiţiile Legii nr. 247/2005, act normativ aflat în vigoare la momentul pronunţării hotărârii instanţei de fond, precum şi stabilirea competenţei C.C.S.D. de acordare a acestor măsuri reparatorii.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeaşi dată, pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, a susţinut, în primul rând faptul că Decizia recurată este nelegală, în condiţiile în care, raportat la prevederile art. 136 C. proc. civ., precizarea de acţiune formulată de reclamant în cursul anului 2007 trebuia respinsă ca inadmisibilă, chiar dacă a fost formulată după repunerea cauzei pe rol.
Sub acest aspect s-a susţinut că, prin înscrisurile depuse de către reclamant pentru termenele de judecată din data de 11 decembrie 2007 şi respectiv 22 ianuarie 2007, acesta şi-a precizat acţiunea, solicitând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile în care prin cererea introductivă a solicitat anularea Dispoziţiei Primarului Municipiului Târgu Mureş nr. 867/2002 şi doar restituirea în natură a apartamentului situat în imobilul din municipiul Târgu Mureş.
Raportat la momentul introducerii acţiunii (anul 2002); la faptul că această cauză, chiar dacă a suferit două suspendări, a avut totuşi mai multe termene de judecată (16 octombrie 2002, 18 noiembrie 2002 şi 16 noiembrie 2006) la care părţile au fost legal citate, precizarea de acţiune formulată de reclamant în cursul anului 2007 a fost depusă după prima zi de înfăţişare, iar drept consecinţă trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Al doilea motiv de recurs a vizat încălcarea de către instanţa de apel a principiului neretroactivităţii legii civile, Curtea de Apel Târgu Mureş menţinând în acest sens hotărârea primei instanţe, în condiţiile în care s-a dispus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit Legii nr. 10/2001, nemodificată.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că nu este aplicabilă Decizia nr. 52/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, întrucât, prin Decizia respectivă, s-a statuat că instanţa are plenitudinea de competenţă privind verificarea legalităţii dispoziţiei atacate, a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, a dreptului de proprietate şi a întinderii cestuia, cât şi asupra cuantumului măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite, nicidecum asupra modalităţii prin care se vor acorda aceste despăgubiri, modalitatea fiind stabilită de legea specială, prin dispoziţii imperative, sub o singură formă, aceea a titlurilor de despăgubire.
S-a concluzionat, sub acest aspect, că prevederile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost interpretate în mod greşit, în sensul că pentru deciziile emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile prin echivalent se acordă după legea veche, respectiv prin acordarea de despăgubiri băneşti - întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile - iar Legea nr. 247/2005 este de imediată aplicare şi în situaţia în care cererile au fost soluţionate sub imperiul Legii nr. 10/2001, nemodificată (prin acordarea de despăgubiri băneşti şi titluri de valoare nominală) în ceea ce priveşte modalitatea în care pot fi acordate despăgubiri prin echivalent, şi anume doar sub forma titlurilor de despăgubire.
S-a criticat Decizia recurată şi sub aspectul soluţionării capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, susţinându-se că în mod greşit a fost obligat, în solidar, cu celălalt pârât la plata acestora, în condiţiile în care i-a fost recunoscută reclamantului-intimat calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, în modalitatea prevăzută de Legea specială nr. 247/2005, adică sub forma titlurilor de despăgubiri.
Un ultim motiv de recurs a vizat modificarea eronată a prevederilor art. 3 din dispoziţia contestată, în sensul că s-a dispus comunicarea acesteia către instituţia Prefectului şi către M.E.F., o asemenea precizare expresă nefiind posibilă, prin raportare la prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât dispoziţiile emise se comunică doar C.C.S.D., singura autoritate abilitată de lege să acorde măsurile reparatorii prin echivalent.
Recurentul M.F.P., prin motivele de recurs formulate odată cu cererea, a criticat Decizia recurată sub aspectul soluţionării greşite a celor două excepţii invocate în faţa instanţei de apel, respectiv excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea a lipsei calităţii sale procesual pasive.
Astfel, s-a susţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat - fiind întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ. - întrucât prin sentinţa civilă nr. 691 din 2 februarie 1999 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş, în Dosarul nr. 11323/1997 şi modificată în parte prin Decizia civilă nr. 1396 din 20 septembrie 1999 a Tribunalului Mureş, pronunţată în Dosarul nr. 4050/1999, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/R din 25 februarie 200 a Curţii de Apel Târgu Mureş pronunţată în Dosar nr. 146/2001, s-a dispus modificarea art. 1 din Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei judeţene Mureş de aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că s-au acordat despăgubiri reclamantului A.E. în cuantum de 42.,425.632 lei (ROL) din care va fi scăzută suma de 5.635.242 lei (ROL) reprezentând valoarea actualizată a creditului nerambursat la CEC, cuantumul despăgubirilor fiind actualizate la data plăţii, luându-se ca bază salariul mediu pe economie din ultima lună a trimestrului expirat - astfel încât obiectul acţiunii anterior menţionată, viza efectiv acordarea despăgubirilor, respectiv modificarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 2007 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 112/1995 - şi dat fiind faptul că prin acţiunea pendinte reclamantul a înţeles să solicite acordarea de despăgubiri pentru acelaşi imobil.
S-a mai arătat sub acest aspect că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor a îmbrăcat forma unei cereri de repunere în termenul prevăzut de art. 13 alin. (4) din Legea nr. 112/1995, cerere inadmisibilă raportat la momentul în care a devenit irevocabilă sentinţa prin care i-au fost acordate reclamantului despăgubiri băneşti în temeiul acestui act normativ, iar, pe de altă parte, cererea era prescriptibilă în termenul general de trei ani prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 168/1958, privind prescripţia extinctivă, iar o nouă solicitare a reclamantului de acordare a acestor despăgubiri, materializată în dosarul de fond, a fost promovată doar la data de 21 ianuarie 2008, cu mult peste termenul general de prescripţie menţionat anterior.
Referitor la excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, s-a susţinut că a fost soluţionată greşit de către cele două instanţe, întrucât în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, M.F.P. are calitate procesuală pasivă doar în situaţia prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în situaţia în care unitatea deţinătoare a imobilului solicitat nu a fost identificată.
S-a invocat, sub acest aspect, prevederile art. 3 alin. (1) pct. 48 din HG nr. 386/2007 (actuala reglementare fiind art. 3 alin. (1) pct., 81 din HG nr. 34/2009) potrivit cărora în realizarea funcţiilor sale M.F.P. reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ; precum şi prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora M.F.P. poate reprezenta Statul Român în litigiile în care acesta este parte, sub condiţia ca, prin legi speciale, reprezentarea Statului român să nu fie atribuită altor organe.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivul de casare invocat, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate de către pârâţi şi se vor respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma.
Astfel, recursul declarat de pârâtul Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, este nefondat, ţinându-se cont de următoarele considerente :
În primul rând este neîntemeiat motivul de ordin procedural, referitor la faptul că precizarea de acţiune formulată de reclamant abia în anul 2007, realizată după repunerea pe rol a cauzei, trebuia respinsă, ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 132 C. proc. civ.
Potrivit acestei dispoziţii legale, la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea acţiunii.
Din interpretarea corectă a acestei dispoziţii, cât şi a prevederilor art. 129, art. 130 C. proc. civ., rezultă, într-adevăr, că modificarea unei acţiuni nu se poate face decât la prima zi de înfăţişare sau în cadrul termenului acordat de instanţă în acest scop, în formele prescrise de lege. Cu toate acestea, dispoziţiile referitoare la modificarea acţiunii nu au un caracter imperativ.
Prin urmare, în caz de neopunere a părţii adverse, acţiunea poate fi modificată chiar şi după primul termen de judecată, fără ca instanţa să poată invoca excepţia de tardivitate.
În consecinţă, faţă de caracterul dispozitiv al normei legale sus enunţate, obiecţiunile în legătură cu neregularitatea sa, nu pot fi invocate direct în căile de atac, întrucât aceasta nu constituie un motiv de ordine publică.
Pe de altă parte, în cauză, contestaţia formulată de reclamant a fost suspendată prin încheierea din 16 noiembrie 2006 de către Tribunalul Mureş, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea acţiunii disjunse, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 prin care pârâţii H.B. şi K.S. au dobândit apartamentele aflate în litigiu.
În urma soluţionării irevocabile a acestei acţiuni prin Decizia civilă nr. 68/R din 21 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, prin care s-a respins cererea în constatare nulitate act, cauza a fost repusă pe rol, pe data de 5 noiembrie 2007, iar la data de 11 decembrie 2007, reclamantul a fost nevoit să-şi precizeze contestaţia, solicitând măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile în care restituirea în natură cerută prin cererea introductivă nu mai era posibilă.
În acelaşi timp, fiind vorba de o procedură specială instituită de o lege cu caracter reparatoriu, respectiv Legea nr. 10/2001 care priveşte repararea prejudiciilor suferite de foştii proprietari sau moştenitorii acestora ca urmare a preluării abuzive a imobilelor de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prin restituirea în natură, în principal, a imobilelor sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă – rezultă că precizarea de acţiune a reclamantului, în sensul că solicită măsuri reparatorii în echivalent, întrucât imobilele solicitate au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 - este pe deplin admisibilă, în cursul judecăţii, nefiind vorba de o încălcare a prevederilor art. 132 C. proc. civ.
În acest sens, prevăd dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stipulează faptul că: „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii opri să propună acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferent imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Este nefondat şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de pârât, întrucât instanţele au procedat la reanalizarea, în cadrul etapei judiciare, atât a îndreptăţirii reclamantului de a beneficia de măsurile prevăzute de legea de reparaţie, cât şi a categoriei de măsuri reparatorii cuvenite, în acord cu prevederile legii speciale, dar şi cu dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. şi art. 21 din Constituţie, procedând şi la evaluarea despăgubirilor cuvenite, atribuţie ce ţine de sfera lor de competenţă.
Prin urmare, evaluarea despăgubirilor în această etapă a procedurii este nu numai admisibilă, dar se şi impune în scopul soluţionării legale şi temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, etapă finală a procedurii reglementate de capitolul III din Legea nr. 10/2001, să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora, cu motivarea că această abilitare o are exclusiv Comisia prevăzută de art. 16 din Legea nr. 247/2005, titlul nr. VII.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEa statuat prin Decizia în interesul Legii nr. 52 din 4 iunie 2007 că „prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".
De aceea, deciziile/dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost atacate ulterior pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului C.C.S.D., ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atâta timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24-26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
În cauză, fiind vorba de o dispoziţie emisă în anul 2002 de către Primarul Municipiului Târgu Mureş nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci de prevederile Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, întrucât legea civilă nu retroactivează.
Prin urmare, instanţa de apel i-a acordat reclamantului măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute de legea în vigoare la data emiterii actului atacat, respectiv numai despăgubiri băneşti ori combinate cu despăgubiri sub forma titlurilor cu valoare nominală.
În această privinţă îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora - „în cazul în care persoana îndreptăţită a optat pentru despăgubiri şi imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii.
Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei şi valoarea corespunzătoare a imobilului, care se acoperă prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea persoanei fizice sau juridice îndreptăţite. Dacă persoanei îndreptăţite i s-a stabilit despăgubirea potrivit prevederilor legii nr. 112/1995 şi nu a încasat-o, valoarea astfel stabilită i se va acorda în despăgubiri băneşti, iar diferenţa până la valoarea corespunzătoare a imobilului se va acoperi prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau prin acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în funcţie de opţiunea acesteia".
În acelaşi timp, modificarea adusă de către instanţe articolului trei al deciziei contestate îşi găseşte justificarea în prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora „după centralizarea notificărilor şi a ofertelor de acordare a despăgubirilor băneşti prefecturile vor transmite centralizatoarele, împreună cu materialele primite, M.F.P.
Este neîntemeiat şi motivul de recurs având ca obiect aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât în mod corect pârâtul-recurent a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată câtă vreme a căzut în pretenţii, fiind admisă contestaţia formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş.
Aceasta întrucât, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare, din acest punct de vedere fiind irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul.
Recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş a Judeţului Mureş, prin care s-au reiterat excepţiile privind lipsa calităţii sale procesuale pasive şi a autorităţii de lucru judecat, este, de asemenea, nefondat.
Astfel, legitimarea procesuală pasivă în cauză a pârâtului M.F.P. se întemeiază pe dispoziţiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nemodificată, potrivit cărora "dacă persoana îndreptăţită optează prin cerere pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, va fi citat în cauză şi M.F.P.".
Cum în cauză, prin precizarea de acţiune formulată pe data de 21 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat chemarea în judecată, în calitate de pârât, şi a M.F.P., iar instanţa de fond i-a acordat acestuia până la concurenţa sumei de 220.026 lei, titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în mod corect s-a reţinut că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Şi excepţia autorităţii de lucru judecat a fost soluţionată corespunzător de către instanţa de apel, în cauză nefiind întrunite dispoziţiile art. 1201 C. civ., prin raportare la sentinţa civilă nr. 691 din 2 februarie 2009, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Astfel, nu este îndeplinită tripla identitate de parţi, obiect şi cauză, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, întrucât cererea soluţionată irevocabil prin Decizia civilă nr. 195/ R din 25 februarie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş a avut drept obiect contestaţia formulată de reclamantul A.E. împotriva Hotărârii nr. 507 din 14 iulie 1997 emisă de Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, din cadrul Consiliului judeţean Mureş, prin care reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru apartamentul situat în Târgu Mureş, înscris în C.F. Târgu-Mureş, nr. top 3848/29, iar prezenta cauză, purtată în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Târgu Mureş, prin Primar, M.F.P. - Instituţia Prefectului judeţului Mureş, SC L. SA, H.B. şi K.S. are drept obiect contestaţia formulată de acelaşi reclamant împotriva dispoziţiei nr. 807/2002 emisă de Primarul Municipiului Târgu Mureş, în procedura specială a Legii nr. 10/2001.
În acelaşi timp, nu poate fi vorba de repararea unui prejudiciu de două ori în favoarea reclamantului, ţinând cont de faptul că acesta a obţinut măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil, atât în bata Legii nr. 112/1995, cât şi în baza Legii nr. 10/2001.
Aceasta întrucât despăgubirile băneşti stabilite în procedura specială a Legii nr. 112/1995 nu au fost încasate de către reclamant iar, pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea ca şi persoanele îndreptăţite care au beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute în Legea nr. 112/1995 să aibă acces în anumite condiţii şi la prevederile acestui act normativ.
Pe de altă parte, prin dispozitivul hotărârii primei instanţe, reclamantului i s-au acordat măsurile reparatorii în echivalent, constatând în despăgubirile băneşti în valoare de 3.678,039 lei care au fost stabilite prin Hotărârea nr. 507 din 14 iulie 1997 a Comisiei judeţene Mureş pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 şi numai diferenţa până la suma de 220.926 lei, reprezentând valoarea actuală de circulaţie a apartamentului în litigiu, i-a fost acordată în condiţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nemodificată.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de casare invocat de pârâţi, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâţii Municipiul Târgu Mureş, prin Primar şi M.F.P. prin D.G.F.P. Mureş, se privesc ca fiind nefondate şi se vor respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursuriledeclarate de pârâţii Municipiul Târgu Mureş, prin Primar şi de M.F.P., prin D.G.F.P. Mureş împotriva Deciziei nr. 88/ A din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauzele privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2154/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1666/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
