ICCJ. Decizia nr. 2080/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2080/2010

Dosar nr. 134/117/2007

Şedinţa publică din 25 martie 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08 ianuarie 2007, reclamantele M.V.D. şi P.A.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca anularea dispoziţiei nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de pârât şi obligarea acestuia să le restituie cotele părţi ce li se cuvin din terenurile situate în Cluj-Napoca.

În motivarea acţiunii reclamantele au învederat că, în calitate de moştenitoare a defuncţilor M.A. zisă D. şi M.M., respectiv G.F.E., au formulat notificare cu privire la terenurile solicitate, preluate de stat prin Decretul nr. 585/1955.

Prin dispoziţia atacată s-a dispus restituirea terenurilor menţionate dar în favoarea cumnatei, respectiv mătuşii reclamanţilor M.E.

Consideră astfel că dispoziţia atacată este nelegală, sens în care au evocat şi împrejurarea că la data renunţării reclamantei M.V.D. şi a sorei sale G.F.E. la succesiunea mamei lor M.M., convenţia între părţi a fost alta. Au arătat că niciodată nu au renunţat în mod efectiv la succesiune şi că fratele lor M.T.P. s-a ocupat de vânzarea terenului, iar banii au fost împărţiţi în mod egal între fraţi. Această susţinere este confirmată şi de faptul că în anul 1990 au acceptat succesiunea defunctei M.M. (aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 361/1990).

Reclamanta P.A.P. a învederat că, în situaţia în care s-ar aprecia ca validă renunţarea la succesiune a coreclamantei M.V.D., chemarea sa la succesiunea decujusului, moment la care avea vârsta de 7 ani, a operat în temeiul calităţii sale de nepoată de fiică, aspect obligatoriu a fi menţionat în dispoziţia primarului care trebuia să ţină seama şi de cererea sa depusă în temeiul Legii nr. 247/2005.

Prin acţiunea înregistrată la aceeaşi dată sub nr. 137/117/2007, reclamanta F.M., prin mandatar F.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, M.E., M.P., M.V.D. şi P.A.P., anularea dispoziţiei nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că a solicitat Primăriei municipiului Cluj-Napoca, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, restituirea terenurilor situate în Cluj-Napoca, în calitate de nepoată a defunctei M.A., sora tatălui său, M.H. Deşi au trecut 16 luni de la data depunerii cererii, primăria nu a soluţionat cererea sa în nici un fel, însă a emis dispoziţie contestată numai pe numele pârâtei M.E., cu nesocotirea drepturilor sale proprii la succesiunea autorului comun, M.A. zisă D.

În această situaţie, apreciază că terenurile trebuiau restituite numai în favoarea sa, în calitate de nepoată de frate, lui M.V.D., în calitate de nepoată de soră, lui P.A., în calitate de moştenitoare testamentară a nepoatei de soră a defunctei, precum şi lui M.P., în calitate de nepot de soră, cu excluderea pârâtei M.E., căreia trebuia să-i fie respinsă notificarea, pe considerentul că nu are vocaţie succesorală la moştenirea rămasă de pe urma autorului comun.

Prin acţiunea înregistrată la data de 19 ianuarie 2007 sub nr. 368/117/2007 reclamanta M.E. a solicitat anularea parţială a aceleiaşi decizii şi admiterea în totalitate a cererii sale de restituire în natură a imobilelor situate în Cluj-Napoca. În subsidiar a solicitat atribuirea în natură a unei suprafeţe de 500 mp teren, de aceeaşi calitate şi valoare cu ale terenului pentru care s-a refuzat restituirea în natură.

Reclamanta a învederat că prin dispoziţia atacată a fost admisă parţial cererea sa de restituire în natură a terenurilor menţionate, pentru diferenţa imposibil de restituit, ocupată de lucrări de sistematizare, propunându-se acordarea de despăgubiri, fără a se evidenţia faptul că pentru terenurile pretinse au fost emise în mod abuziv şi nelegal titluri de proprietate pentru alte persoane şi că s-a aprobat constituirea de garaje şi alte construcţii, care nu justifică soluţia de refuz de restituire a bunului.

În şedinţa publică din 30 martie 2007, constatând îndeplinite cerinţele art. 164 C. proc. civ., prima instanţă a dispus conexarea celor trei cauze, între care există o strânsă legătură.

Prin sentinţa civilă nr. 812 din 14 decembrie 2007, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantele M.V.D. şi P.A.P.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta F.M. prin mandatar F.V., ca şi acţiunea formulată de reclamanta M.E.

Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că singurele persoane ce au formulat notificare în termen legal privind restituirea imobilelor în litigiu sunt reclamantele M.E. şi M.V.D.

În raport de dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 (prin care termenul de 6 luni de formulare a notificării a fost prelungit succesiv cu încă 6 luni), s-a reţinut că notificările formulate de reclamantele M.V.D. şi P.A.P. şi de defuncta G.F.E. la data de 19 mai 2005, de reclamanta F.M. la data de 30 iunie 2003 şi 16 septembrie 2005, precum şi de defuncta G.F.E. la data de 26 iunie 2003, au fost înregistrate după expirarea termenului legal menţionat, cu consecinţa pierderii dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii pentru imobilele în litigiu.

S-a reţinut totodată că reclamanta M.V.D. nu are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, întrucât dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind repunerea în termenul de acceptare a succesiunii sunt aplicabile doar moştenitorilor care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., nu şi celor care au renunţat la moştenire, nu este cazul acestei reclamante.

Eliberarea unui nou certificat de moştenitor – nr. 361/1990 emis de notariatul de Stat Cluj – privind succesiunea defunctei M.M. şi în care s-a consemnat că au calitate de moştenitori ai acestei defuncte printre alţii şi reclamanta M.V.D., în calitate de descendentă, nu este de natură a înlătura aplicabilitatea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 40/1953 privind procedura succesorală notarială relativ la deplina valabilitate a certificatului emis în această procedură până la anularea lui pe care judiciară.

Pretenţiile reclamantei M.E., singura îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii în temeiul legii speciale, nu au fost primite de instanţă în raport de constatările expertizelor judiciare administrate în cauză, dar şi de prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, corect aplicate de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.

Apelurile declarate de reclamante împotriva menţionatei hotărâri au fost soluţionate prin Decizia nr. 159 A din 9 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.

A fost admis în parte apelul declarat de reclamantele M.V.D. şi P.A.P., sentinţa primei instanţe fiind schimbată în parte în sensul că a fost admisă în parte acţiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.

A fost anulată în parte dispoziţia nr. 41.227 din 15 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.

S-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din terenul în suprafaţă de 543 mp din parcela cu nr. top 14.966 şi terenul în suprafaţă de 451 mp din parcela cu nr. top 14.968, înscrise iniţial în C.F. nr. 12438, precum şi terenul în suprafaţă de 560 mp din parcela cu nr. top 14.967, înscrisă iniţial în C.F. nr. 12189, toate parcelele transcrise apoi în C.F. nr. 128.228 Cluj, situate în municipiul Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei M.V.D.

Pentru restul terenului revendicat situat la adresele poştale sus menţionate s-a stabilit acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv – Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu reţinerea despăgubirilor primite la expropriere, în cotă de ½ parte, în favoarea aceleiaşi reclamante.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor deciziei atacate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantele F.M. prin mandatar F.R., precum şi cel declarat de reclamanta M.E. împotriva aceleiaşi hotărâri.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în raport de împrejurarea că certificatul de moştenitor nr. 5279/1961 eliberat de Notariatul de stat, Biroul regional Oltenia privind succesiunea defunctei M.A., decedată la data de 30 ianuarie 1961, a fost anulat pe cale judecătorească, prin sentinţa civilă nr. 18.361 din 12 decembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin Decizia civilă nr. 204/2008 a Tribunalului Dolj şi de faptul că reclamanta M.V.D. a formulat în termen legal notificare prin care a solicitat restituirea imobilelor aflate în patrimoniul acestei defuncte, aceasta are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 [art. 4 alin. (3) şi (4) din lege] prin acceptarea succesiunii succesive (prin retransmitere).

Reclamanta a fost considerată ca persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii în baza aceloraşi temeiuri legale şi pentru imobilul care a aparţinut defunctei sale mame, M.M., în raport de menţiunile din certificatul de moştenitor nr. 361 din 07 martie 1990 eliberat de Notariatul de Stat Judeţean Dolj, care a constatat calitatea reclamantei de succesoare a defunctei în calitate de descendent.

Nu au fost primite criticile aceloraşi reclamante privind lipsa de vocaţie a reclamantei M.E. la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, întrucât aceasta are vocaţie la succesiunea autorului comun în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului M.T.P. (fiul defunctei M.M., sora defunctei M.A.), fiind astfel moştenitoare prin retransmitere a succesiunii lăsate de defuncta M.A. defunctei M.M. căreia i-a succedat autorul reclamantei.

Nu au fost primite de asemenea criticile reclamantei F.M., constând în incidenţa Legii nr. 18/1991 raportului juridic litigios, critica invocată pentru prima dată în apel, inadmisibilă în conformitate cu prescripţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar şi justificat de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care sancţionează formularea notificării după împlinirea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din lege, cu decăderea din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în justiţie.

Recurenta face confuzie, cât priveşte calitatea reclamantei M.E. de persoană îndreptăţită la restituire reţinută în cauză, între reprezentarea succesorală şi moştenirea prin retransmitere (moştenire succesivă) considerată ca modalitate de transmitere/acceptare a succesiunii celor două defuncte.

De asemenea, nu au fost primite nici criticile reclamantei M.E., cu referire la care s-a reţinut ca nedovedită existenţa unui excedent de teren în patrimoniul pârâtului ce ar putea fi atribuit în compensare, dar şi în raport de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 astfel cum a fost modificat şi completat prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, care recunoaşte dreptul reclamantei în a obţine o indemnizaţie bănească constând în despăgubiri ce reprezintă valoarea de creanţă a bunurilor ce nu pot fi restituite în natură, normă de natură să asigure efectivitatea despăgubirii în conformitate cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au învederat următoarele:

1. Reclamantele M.V.D. şi P.A.P. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au criticat greşita reţinere în persoana reclamantei M.E. a calităţii de succesoare în drepturi după autorii comuni prin constatarea incidenţei unei operaţiuni de transmisiune succesorală (retransmitere/moştenire succesivă) ce nu-şi găseşte reglementare legală.

Nu există nici un înscris care să confirme/susţină argumentul instanţei, probele administrate fiind contrare celor reţinute de instanţă, caz în care apelul lor ar fi trebuit admis integral cu consecinţa constatării că această reclamantă nu are calitate de persoană îndreptăţită la restituire în accepţiunea legii speciale.

Cumulând calitatea de moştenitor legal cu cea de moştenitor testamentar, instanţele ar fi trebuit să reţină şi în persoana reclamantei P.A.P., urmare a cererii depuse în baza Legii nr. 247/2005 şi Legii nr. 18/1991, calitatea de persoană îndreptăţită în temeiul legii speciale cu privire la bunurile pretinse în prezenta procedură.

2. Întemeindu-şi calea de atac pe acelaşi motiv de recurs, reclamanta F.M. prin mandatar F.V. a susţinut că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o gravă confuzie cât priveşte calificarea cererii sale, indicat a fi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 18/1991 în temeiul căreia a arătat că este repusă în dreptul de a solicita restituirea terenurilor.

Reclamanta M.E., soţia supravieţuitoare a defunctului M.T.P., nu poate veni la succesiunea soţului său, prin reprezentarea soţului predecedat întrucât la data decesului acesteia (M.A.) nu era căsătorită cu defunctul soţ, dar şi pentru faptul că Legea nr. 319/1944 nu-i conferă decât vocaţie la succesiunea soţului său.

La data deschiderii succesiunii defunctei menţionate, sora acesteia, defuncta M.M., nu a declarat toate persoanele cu vocaţie succesorală, respectiv reclamanta-recurentă în calitate de nepoată de frate şi pe M.I., în calitate de soră, care, prin efectul legilor reparatorii sunt repuse în drepturile cuvenite la succesiunea autoarei comune.

3. Reclamanta M.E., care şi-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. a susţinut următoarele:

- greşit s-a reţinut ineficienţa certificatului de moştenitor nr. S-279 din 14 octombrie 1961, întrucât apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe care a constatat nevalabilitatea sa, nu s-a pronunţat pe fondul litigiului, ci pe excepţia netimbrării căii de atac, deşi taxa de timbru a fost legal achitată şi trimisă instanţei în termen legal, ceea ce face ca hotărârea astfel pronunţată să nu fie irevocabilă şi deci să nu-şi producă efectele specifice.

În mod corect a reţinut prima instanţă că repunerea în termenul de acceptare a succesiunii în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 operează doar în favoarea moştenitorilor care nu au acceptat moştenirea în termenul legal prevăzut de art. 700 C. civ., nu şi în cazul renunţătorilor la succesiune, cum este cazul reclamantei M.V.D., sens în care au fost invocate şi dispoziţiile Deciziei nr. XI din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

- Deşi reclamantele F.M., M.V.D. şi P.A.P. au solicitat doar anularea parţială a dispoziţiei emisă în etapa administrativă a procedurii şi obligarea la despăgubiri, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

- Soluţia este nelegală şi sub aspectul naturii măsurilor reparatorii prin echivalent acordate, deşi în raport de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi HG nr. 890/2005 era posibilă atribuirea de teren în compensare, echivalent al terenului ce nu poate fi restituit în natură.

Măsurile reparatorii prin echivalent constând în titluri de despăgubire, contestate prin cererea dedusă în justiţie, în contextul legislativ actual şi al nefuncţionării Fondului Proprietatea, nu constituie o reparaţie efectivă în sens convenţional, motiv pentru care unica modalitate de reparaţie considerată ca justă şi efectivă în sensul jurisprudenţei C.E.D.O. este aceea solicitată în cauză, respectiv achitarea sumei constând în valoarea reală a imobilelor preluate abuziv şi nerestituite şi care greşit nu a fost acordată de cele două instanţe.

Recursurile nu sunt fondate.

Motivul comun de nelegalitate încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din recursurile declarate de M.V.D., P.A.P. şi F.M., vizând greşita reţinere a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul legii speciale a reclamantei M.E., se vădeşte a nu fi fondat, determinat de corecta aplicare şi interpretare a normelor legale stipulate în „Titlul I al Codului civil – Despre succesiune".

Se reţine astfel că în raport de situaţia de fapt din speţă, necontestată de părţi, autorului comun, M.A. zisă D., decedată la data de 30 ianuarie 1961, i-a urmat decesul antecesoarei reclamantelor, M.M. (decedată la data de 05 octombrie 1964), pentru ca, acesteia din urmă să-i urmeze decesul lui M.T.P., decedat la data de 12 august 1996.

Ca urmare, cu temei s-a reţinut inaplicabilitatea normelor art. 664, art. 665 C. civ. invocate de recurentele-reclamante, întrucât autorul reclamantei M.E., soţul său, nu era predecedat la data deschiderii succesiunii antecesoarelor sale pentru a se putea susţine că reclamanta s-ar fi putut/nu s-ar fi putut prevala de instituţia reprezentării succesorale.

Dimpotrivă, în cauză, succesiunea s-a deschis pe măsura decesului persoanelor menţionate, caz în care sunt aplicabile normele prevăzute la art. 651 şi urm. C. civ. privind deschiderea succesiunilor şi atribuirea/transmiterea acestora potrivit regulilor comune de la art. 659 şi urm. C. civ.

De asemenea, legal nu a fost primită critica reclamantei P.A.P. privind reţinerea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire pe temeiul Legii nr. 10/2001, indicată ca temei al cererii dedusă în justiţie, justificat de depăşirea termenului de formulare a notificării, ca act de declanşare a procedurii prevăzute de legea specială, caz în care cu temei s-a făcut aplicabilitatea sancţiunii prevăzute de art. 22 alin. (5) din legea specială (decădere din dreptul de a solicita măsuri reparatorii în justiţie).

Împrejurarea că în apel această reclamantă a învederat că cererea sa s-ar constitui într-una ce se întemeiază pe dispoziţiile legii fondului funciar astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, legal nu a fost primită de instanţa de apel atât în raport de momentul/etapa procesuală în care a fost formulată, ceea ce atrage inadmisibilitatea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., dar şi în raport de principiul disponibilităţii procesuale respectat de judecătorul fondului care a analizat petiţia reclamantei prin raportare la limitele şi obiectul învestirii, în conformitate cu prescripţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aspect corect reţinut de instanţa de apel.

Nu pot fi primite nici criticile reclamantei M.E. cât priveşte greşita reţinere a nevalabilităţii certificatului de moştenitor nr. S-279/1961, întrucât astfel cum rezultă din exemplarul hotărârii judecătoreşti ce a constatat ineficienţa acestuia depus în recurs (fila 64 dosar) rezultă că autoritatea de lucru judecat relativă legal reţinută de instanţa de apel, s-a consolidat prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia civilă nr. 190 din 15 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, hotărârea unei instanţe dobândind astfel putere de lucru judecat, bucurându-se astfel de prezumţia de conformitate cu adevărul res judicata pro veritate habetur, astfel încât orice referire la chestiunea litigioasă irevocabil soluţionată jurisdicţional este nu numai nefondată, dar şi superfluă.

Aserţiunea privind legalitatea hotărârii fondului sub aspectul reţinerii neîndeplinirii cerinţei calităţii de persoană îndreptăţită la restituire în accepţiunea legii speciale în persoana renunţătorilor, nu se constituie într-o critică a hotărârii curţii de apel, ci eventual o modalitate indirectă de reformare a hotărârii pronunţate în apel prin contrapunerea sa celei pronunţate de prima instanţă, apreciată a fi legală.

Deşi neindicată expres, critica poate fi încadrată în textul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. însă se priveşte a nu fi fondată, întrucât fiind desfiinţat actul de transmisiune succesorală în favoarea antecesorului reclamantei M.E., în favoarea reclamantei M.V.D. operează aceleaşi reguli succesorale sus amintite care-i conferă prin efectul notificării prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în temeiul acestei legi, corect reţinută de instanţa de apel.

Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. pentru ipoteza de plus petita consacrată de textul legal enunţat este de asemenea nefondat, întrucât instanţa s-a pronunţat cu respectarea principiului disponibilităţii procesuale, în limitele şi în raport de obiectul învestirii instanţei, recurenta neindicând de altfel în concret care este cazul de plus petita formulat de instanţa de apel (cu referire concretă la ce anume s-a acordat suplimentar pretenţiilor părţii).

Sunt legale dispoziţiunile aceleiaşi instanţe de apel privind modalitatea de despăgubire reţinută în cauză, conformă dispoziţiilor legii speciale pe ale cărei norme a înţeles să-şi întemeieze cererea dedusă judecăţii şi care consacră prin modificările aduse Legii nr. 247/2005 cât priveşte titlurile de despăgubire o modalitate mixtă de despăgubire (sume de bani şi titluri de despăgubire) de care urmează să beneficieze şi reclamanţii şi care asigură astfel efectivitatea reparaţiei pretinsă de norma convenţională invocată de recurentă.

Inexistenţa unui bun care să poată fi atribuit/acordat în compensarea celui imposibil de restituit în natură, determină astfel cum legal a reţinut instanţa de apel în raport de ordinea stipulată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire corect aplicate de instanţa de apel.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii F.M., M.V.D. şi P.A.P. şi pârâta M.E. împotriva deciziei nr. 159 A din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2080/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs