ICCJ. Decizia nr. 2049/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2049/2010
Dosar nr. 30860/3/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă, sub nr. 30860/3/2007 M.F. şi M.S. au formulat contestaţie la titlu în contradictoriu cu intimata creditoare S.A.C.G., prin care au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 915 din 19 februarie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă şi irevocabilă, lămurire care să privească datele de identificare ale imobilului.
S-a arătat că s-a recurs la formularea acestei cereri deoarece prin hotărârea menţionată s-a dispus obligarea pârâţilor să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 852 mp şi construcţie, astfel: corp A – subsol, pivniţă, cameră centrală termică, patru încăperi, WC serviciu; parter – un apartament format din patru camere, baie, bucătărie, două cămări, hol, terasă închisă, WC serviciu; etajul 1 compus din apartament cu două camere, terasă, baie, bucătărie, cameră, o garsonieră (vestibul, baie, cameră); etaj 2 (mansardă, spălătorie, două camere servitori, o cameră, încăperi cu destinaţia de pod şi depozit); corpul B – clădire veche.
Prin aceeaşi cerere, contestatorii au solicitat să se dispună suspendarea executării silite cu termen la 18 septembrie 2007, deoarece în dosarul de executare nr. 137/2007 s-a emis de către BEJ R.G. somaţia nr. 137 din 12 septembrie 2007 şi totodată, să se dispună anularea formelor de executare emise în dosarul de executare menţionat.
În motivarea contestaţiei la titlu, se arată că în dispozitivul sentinţei învestită cu formulă executorie, având formularea anterior redată, nu este menţionată adresa la care contestatorii locuiesc şi care, potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, apartament compus din două camere, hol, bucătărie, cămară, baie, WC, culoar, vestibul, balcon, terasă şi două pivniţe, astfel încât, imobilul proprietatea lor nu poate fi identificat în conţinutul titlului executoriu anterior menţionat.
De asemenea, un alt aspect în care dispozitivul sentinţei titlu executoriu se impune a fi lămurit, este acela că s-a respins capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâţilor, ceea ce echivalează în opinia contestatorilor că, sub aspectul existenţei dreptului de proprietate, convieţuiesc atât contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997 care a rămas un titlu valabil, cât şi titlul de proprietate opus de intimata S.C.A.
Pe de altă parte, contestatorii solicită instanţei să fie lămurită şi împrejurarea că în motivarea sentinţei civile nr. 915 aceasta apare ca fiind pronunţată la 10 septembrie 2000, pe când din dispozitiv rezultă că aceeaşi hotărâre a fost pronunţată la 19 septembrie 2000.
În consecinţă, contestatorii solicită instanţei să se constate că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ., astfel că se impune suspendarea executării până la soluţionarea contestaţiei la titlu formulate.
Prin sentinţa civilă nr. 1445 din 9 noiembrie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia la titlu cu care a fost învestit, luându-se act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut cu privire la pretinsa lipsă de identitate a imobilului afirmată de contestatori în conţinutul motivării contestaţiei la titlu, că aceasta constituia o apărare ce putea fi invocată la soluţionarea litigiului dintre părţi pe fondul lui, aşa cum judicios a susţinut şi intimata în conţinutul întâmpinării.
S-a mai constatat că în contractul de vânzare-cumpărare al contestatorilor nr. N 02532 din 10 februarie 1997 nu se precizează corpul de clădire în care este situat apartamentul fostă proprietatea lor, corpurile de clădire nefiind precizate nici în cartea de imobil, astfel încât, s-au înlăturat susţinerile contestatorilor în sensul că apartamentul pe care îl ocupă este situat în corpul A; singura menţiune din acest punct de vedere, rezultă din vechiul contract de închiriere al acestora, înscris în care se menţionează însă despre corpul 1 de clădire, iar nu corpul A; s-a constatat, pe de altă parte, că în cauză contestatorii nu au administrat probe din care să rezulte că vechiul corp 1 al clădirii, la nivelul anului 1982, este în prezent corpul A.
Totodată, Tribunalul a mai apreciat că şi în ipoteza în care s-ar fi făcut această dovadă, din cuprinsul titlului executoriu rezultă că pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie, atât corpul A cât şi corpul B, astfel că, indiferent în care corp de clădire s-ar afla apartamentul pe care îl ocupă contestatorii, hotărârea le este opozabilă şi le revine obligaţia de a restitui intimatei partea din imobil pe care au ocupat-o în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997.
S-a reţinut că susţinerea potrivit căreia motivarea sentinţei civile nr. 915 din 10 septembrie 2000 poartă o dată diferită decât cea din însăşi sentinţa, nu relevă decât o eroare materială ce poate fi îndreptată pe calea procedurii specifice prevăzute de lege pentru aceasta şi nu poate constitui un motiv de analiză în cadrul prezentei contestaţii la titlu.
Aşadar, ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinţei civile prin care s-a admis acţiunea în revendicare promovată de intimata S.C.A., contestatorilor le revine obligaţia legală de a-i preda acesteia imobilul pe care l-au deţinut în proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că acest act juridic a fost salvat de la nulitatea absolută, câtă vreme procedându-se la compararea celor două titluri de proprietate exhibate de părţi, instanţele au dat preferinţă titlului intimatei creditoare, astfel încât, actul juridic de care se prevalează contestatorii a fost lipsit de efecte, devenind caduc.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, contestatorii au formulat apel criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, contestatorii au preluat întreaga motivare a contestaţiei la titlu cu care au investit prima instanţă, arătând că tribunalul a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică având în vedere că nu există identitate între imobilul descris în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000 şi imobilul ce se află în proprietatea lor, solicitând instanţei de apel să constate că asupra imobilului a cărui eliberare s-a solicitat prin somaţia emisă în dosarul de executare nr. 137/2007, apelanţii contestatori deţin un titlu valabil.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de apel, prin care a solicitat menţinerea soluţiei primei instanţe şi în consecinţă, respingerea apelului ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 155 A din 24 iunie 2008 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-contestatori M.F. şi M.S., împotriva sentinţei civile nr. 1445 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a civilă. Apelanţii au fost obligaţi la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Obiectul cererii deduse judecăţii în dosarul primei instanţe, a vizat exclusiv contestaţia la titlu reprezentat de sentinţa civilă nr. 915 din 19 septembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precizare ce se impune deoarece în petitul acestei cereri, apelanţii contestatori au solicitat mai întâi anularea formelor de executare, după care au indicat aspectele sub care se impunea, în opinia lor, a fi lămurit titlul executoriu.
Drept urmare, relativ la solicitarea de anulare a formelor de executare, Curtea a apreciat că este o cerere accesorie cererii principale, pentru care s-a uzat de forma de procedură a contestaţiei la titlu, situaţie în care, în privinţa regulilor de competenţă, au fost operante prevederile art. 17 C. proc. civ., text care dă în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, şi soluţionarea cererilor accesorii sau incidentale formulate în aceeaşi cauză.
Curtea a apreciat asupra caracterului accesoriu al cererii privind anularea formelor de executare dispuse în dosarul constituit la BEJ R.G. sub nr. 137/2007, întrucât, dacă s-ar fi constatat caracterul întemeiat al contestaţiei la titlu şi în consecinţă, s-ar fi lămurit dispozitivul sentinţei, în sensul că obligaţia executorie din conţinutul acestuia nu priveşte (în tot sau în parte) şi imobilul ocupat de apelanţii contestatori, unei asemenea constatări, nu i s-ar fi putut da eficienţă decât prin anularea formelor de executare dispuse, prin ipoteză, asupra unei părţi din imobilul pentru care intimata reclamantă nu deţinea un titlu executoriu.
Se constată din conţinutul sentinţei civile nr. 9015 din 19 septembrie 2000 că cererea de chemare în judecată a fost formulată de intimata reclamantă, S.C.A.G. în contradictoriu nu numai cu apelanţii contestatori M.F. şi M.S., ci şi cu pârâţii T.A. şi G., M.A.G., Primăria Municipiului Bucureşti şi SC A. SA.
Obligaţia executorie, şi deci, aptă de a fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este cea prin care pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 850 mp şi construcţii corp A şi B (cu individualizarea structurii corpului A pentru fiecare nivel al acestuia).
În consecinţă, această dispoziţie executorie a fost opozabilă fiecăruia dintre pârâţi, numai în ce a privit partea de imobil deţinută de fiecare dintre ei, nefiind necesar ca dispozitivul să individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare dintre pârâţii persoane fizice, aspect care se desprinde din cercetarea conţinutului fiecărui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contractul apelanţilor contestatori, fiind cel cu nr. N 02532 din 10 februarie 1997; în plus, valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare al fiecăruia dintre pârâţi, deci şi a celui al apelanţilor, a făcut de asemenea obiect de analiză în cauza finalizată prin pronunţarea titlului executoriu reprezentat în sentinţa civilă nr. 915 din 19 februarie 2000.
Prin urmare, faţă de cele anterior expuse, Curtea a apreciat că prima instanţă în mod legal şi temeinic a dezlegat această susţinere a contestatorilor privind presupusa lipsă de identitate dintre imobilul a cărui structură a fost descrisă în dispozitivul sentinţei sub aspectul construcţiilor şi cel dobândit de apelanţi prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat.
Nefondată a fost şi afirmaţia apelanţilor că asupra acestui imobil deţin un titlu de proprietate valabil, deoarece urmare a admiterii acţiunii în revendicare şi împotriva lor, s-a constatat ineficacitatea acestuia, prin mecanismul comparării titlurilor opuse de fiecare dintre părţi, conform regulilor presupuse de soluţionarea cererilor în revendicare.
Împrejurarea că prin aceeaşi sentinţă, s-a respins cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare al apelanţilor, a fost relevantă doar sub aspectul modalităţii de soluţionare a cererii în revendicare, menţinerea valabilităţii titlului lor, lăsându-i în poziţia unor posesori neproprietari care opun spre comparare un titlu provenind de la un autor diferit decât cel al intimatei reclamante, împrejurare de fapt utilă instanţei ce a soluţionat fondul cauzei, pentru determinarea corectă a soluţiei juridice de rezolvare a cererii în revendicare.
Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că titlul executoriu nu conţine dispoziţii care au nevoie de lămuriri suplimentare pe calea contestaţiei la titlu, formulate în baza art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 400 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, s-a respins apelul ca nefondat, în baza art. 296 C. proc. civ.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii M.F. şi M.S. care au susţinut că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanţa nu a făcut o apreciere justă a prevederilor legale în analizarea lămuririi înţelesului, titlului executoriu, în raport de contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532 din 10 februarie 1997.
Se susţine că, din conţinutul dispozitivului titlului executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 915 din 10 septembrie 2000, rezultă că, sub aspectul existenţei dreptului de proprietate, relevant este titlul de proprietate pe care ei îl deţin, şi anume contractul de vânzare-cumpărare nr. N 02532/1997 ce nu a fost anulat de instanţă.
Se mai consideră că se impune pe fond admiterea contestaţiei şi anularea tuturor formelor de executare, dispuse în dosarul nr. 137 din 12 septembrie 2007 al Biroului de Executori Judecătoreşti R.G.
Recursul declarat de contestatorii M.F. şi M.S. este nefondat pentru considerentele ce succed:
Acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect contestaţia la titlu reprezentată de sentinţa civilă nr. 915 din 19 septembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, prin care pârâţii au fost obligaţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 850 mp şi construcţii corp A şi B, identificate şi individualizate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Criticile recurenţilor nu pot fi primite, instanţa de apel a procedat la o justă interpretare şi aplicare a art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 400 C. proc. civ., reţinând că dispoziţia executorie a sentinţei civile este opozabilă fiecăreia dintre părţi, numai în ce priveşte partea de imobil deţinută de fiecare dintre pârâţi, nefiind necesar ca dispozitivul sentinţei să individualizeze apartamentul cumpărat de fiecare pârât. De asemenea, s-a considerat că legal prima instanţă a apreciat că titlul executoriu nu conţine dispoziţii ce au nevoie de lămuriri suplimentare pe calea contestaţiei la titlu, dezlegându-se şi susţinerea contestatorilor privind lipsa de identitate dintre imobilul identificat prin dispozitivul sentinţei şi cel dobândit prin contractul de vânzare nr. N 02532 din 10 februarie 1997.
Nu este deci incident motivul de modificare a deciziei, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii M.F. şi M.S. împotriva deciziei nr. 155 A din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2045/2010. Civil → |
|---|
