ICCJ. Decizia nr. 2150/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2150/2010
Dosar nr.3255/90/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 05 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în dosarul nr. 3255/90/2008, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenta-pârâtă SC P. SA în contradictoriu cu intimatul-reclamant P.I.M.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, este inadmisibilă prin prisma cerinţelor art. 29 din Legea nr. 47/1992, sens în care a reţinut următoarele:
Modificarea Legii nr. 47/1992 prin Legea nr. 138/1997 a introdus noţiunea de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prin art. 29 alin. (6), atunci când se constată de către instanţă neîndeplinirea anumitor condiţii impuse de lege.
Cauzele de inadmisibilitate determină limitele legale ale controlului pe cale de excepţie, ele au caracter imperativ, sunt de ordine publică, aşa încât nici părţile şi nici instanţa nu pot trece peste existenţa lor.
Una din aceste cauze este reprezentată de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cu care nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Aparent, interpretând per a contrario aceste dispoziţii legale, ar rezulta că o excepţie respinsă de către Curtea Constituţională nu ar fi inadmisibilă.
Însă, Curtea Constituţională a formulat încă înainte de momentul modificării legii sale organice un set de reguli privind reiterarea excepţiei de neconstituţionalitate respinsă. În temeiul principiului autorităţii de lucru judecat şi a siguranţei şi stabilităţii circuitului civil, o excepţie de neconstituţionalitate respinsă nu poate fi reiterată.
Temeiul acestei soluţii constante în jurisprudenţa Curţii Constituţionale îl constituie dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi cele ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cu care deciziile curţii sunt general obligatorii. De aceea, Decizia de respingere a unei excepţii este obligatorie cât timp motivele care au dus la această respingere subzistă.
În speţa dedusă judecăţii, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Deciziile nr. 254 din 24 februarie 2009 şi nr. 494 din 11 noiembrie 2004 în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (2) şi art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile legale pretins neconstituţionale reprezintă, în realitate, norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, se stabilesc prin lege.
Reglementarea competenţei materiale şi teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cadrul conflictelor de muncă nu reprezintă instituirea unor privilegii şi discriminări şi nici nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
De asemenea, s-a reţinut că prin invocarea acestei excepţii se pune în discuţie, de fapt, modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum şi raportul dintre legea specială şi dreptul comun în materia dreptului muncii.
Or, toate aceste aspecte invocate ţin, în realitate, de aplicarea legii, atribuţie ce revine în mod exclusiv instanţei de judecată şi nu Curţii Constituţionale, situaţie faţă de care s-a constatat excepţia ca inadmisibilă şi a fost respinsă ca atare.
Întrucât prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta-pârâtă a invocat aceleaşi motive ca şi cele avute în vedere la pronunţarea deciziilor Curţii Constituţionale menţionate anterior, curtea de apel a reţinut că prin promovarea acestei cereri, recurenta-pârâtă urmăreşte în realitate tergiversarea nejustificată a soluţionării cauzei în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind termenul rezonabil.
Împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs pârâta, care a reluat în totalitate susţinerile din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa Curţii de Apel Piteşti.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă C. muncii, recurenta-pârâtă susţine că modul în care este concepută norma este de natură să încalce principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare şi a efectelor abrogării, principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincţie între o normă validă în vigoare prin existenţa ei în sistem şi una abrogată şi o normă nevalidă prin existenţa ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/tehnică legislativă.
Astfel, norma conţine o prevedere generică de tipul "pe data intrării în vigoare a codului se abrogă orice alte dispoziţii contrarii", care ar include şi dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, preexistente la data apariţiei Codului muncii - 2003.
Or, această consecinţă ar fi nelegală, deoarece sunt încălcate regulile care guvernează concursul dintre legea generală şi legea specială, precum şi regulile de tehnică legislativă regăsite în Legea nr. 24/2000, care stipulează obligativitatea de a determina expres actele normative care se abrogă, aşadar nu mai permite abrogarea implicită ce exista în reglementarea anterioară a Decretului nr. 16/1976.
Recurenta-pârâtă a făcut referire şi la principiul efectivităţii juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care implică obligaţia legiuitorului de a asigura adoptarea unor dispoziţii legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii acestora, în sensul că acestea trebuie să fie coerente.
În raport de asemenea argumentare, instanţa de recurs a constatat în mod corect că excepţia, deşi invocată prin raportare la o serie de texte constituţionale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unor dispoziţii cuprinse într-o altă lege. Nu mai puţin se relevă necesitatea conturării unei jurisprudenţe unitare şi a adoptării de către Parlament a unor dispoziţii eficiente din punctul de vedere al aplicabilităţii.
În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, corect relevată de către instanţa de recurs în cauză, s-a conturat, în aplicarea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, practica de respingere, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate care vizau o pretinsă neconformitate cu actul fundamental a interpretării legii de către instanţe, greşita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele.
De asemenea, Curtea Constituţională a precizat că, în ceea ce priveşte coroborarea sau corelarea diverselor acte normative inferioare Constituţiei, coordonarea legislativă ţine de competenţa puterii legiuitoare, aspectele sale tehnice fac parte din atribuţiile Consiliului Legislativ, iar coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situaţie dată ţine de competenţa instanţei de judecată, care are atribuţia interpretării şi aplicării legii.
Mai mult, s-a format deja o jurisprudenţa a Curţii Constituţionale chiar pe aspectul vizat de excepţia invocată în cauză, respectiv neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 raportat la prevederile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României (de exemplu, Decizia nr. 1036 din 09 iulie 2009, publicată în M. Of. nr. 654/02.10.2009).
În acord cu practica anterioară în materie de admisibilitate a sesizării sale, şi în acest cadru instanţa de control constituţional a arătat că toate aspectele invocate de parte ţin de modul de aplicare a legii şi de stabilirea unei interpretări unitare a actelor normative, prerogative ce nu intră în competenţa sa, ci a instanţelor de judecată, respectiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
În contextul arătat, este corectă aprecierea instanţei de recurs în sensul că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Curţii Constituţionale, aceea ca excepţia invocată să se circumscrie limitelor competenţei instanţei de control constituţional.
Chiar dacă atare condiţie nu este prevăzută expres în art. 29 din Legea nr. 47/1992, ea poate fi conturată prin interpretarea per a contrario a acestei norme, interpretare ce aparţine înseşi Curţii Constituţionale, după cum reiese din jurisprudenţa sa.
Rezultă că, în măsura în care sesizarea vizează modul de interpretare şi aplicare a legii într-o situaţie dată, la latitudinea exclusivă a instanţei de judecată, sesizarea este inadmisibilă, aşa cum, în mod corect, a constatat instanţa de recurs în cauză.
Drept urmare, nu sunt întrunite cerinţele motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA - membru O. Grup împotriva Încheierii din 05 iunie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2010.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... | ICCJ. Decizia nr. 2131/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
