ICCJ. Decizia nr. 2188/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2188/2010
Dosar nr. 5410/2/2007
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 101 din 8 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului C.E.P., a fost respinsă contestaţie formulată de acesta împotriva dispoziţiei nr. 2040 din 10 decembrie 2003 emisă de Primarul General al municipiului Bucureşti, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, a fost admisă în parte, contestaţia formulată de contestatorul C.C. împotriva aceleiaşi decizii, a fost obligat intimatul să emită în favoarea acestuia dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, constând în acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, la valoarea de 6.489.452.141 lei, corespunzătoare cotei de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, sectorul 2, reprezentând teren în suprafaţă de 3.953 mp nerestituit şi construcţii demolate şi a fost menţinută dispoziţia emisă de primarul general cu privire la măsura restituirii, în natură, către contestatorul C.C. a terenului în suprafaţă de 230 mp situat la aceeaşi adresă.
Apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva sentinţei tribunalului a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 38 din 7 februarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul formulat de contestatorii C.C. şi C.E.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată, în parte, în sensul că a fost obligat intimatul să emită în favoarea contestatorului C.C. dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, la valoarea de 7.215.592.539 lei, corespunzătoare dreptului de proprietate asupra imobilului, compus din teren în suprafaţă de 16.505 mp nerestituit şi construcţii demolate şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a pronunţat Decizia nr. 964 din 2 februarie 2007, prin care au fost admise recursurile declarate de contestatorul C.C. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general, a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 331 din 15 mai 2009, prin care a fost respins apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva sentinţei tribunalului, a fost admis apelul declarat de contestatorii C.C. şi C.E.P. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului C.E.P., a fost admisă în parte contestaţia formulată de ambii contestatori, s-a constatat că aceştia sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent în sumă de 7.215.592.539 ROL, pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren nerestituit în suprafaţă de 16.505 mp şi construcţii demolate şi a fost modificată dispoziţia contestată, în sensul restituirii către ambii contestatori, în natură, a terenului în suprafaţă de 230 mp, situat la aceeaşi adresă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorul C.C. şi pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General.
Recurentul contestator a susţinut, în esenţă, prin recursul declarat că nu are calitate procesuală activă C.E.P., că poate fi restituit în natură terenul în suprafaţă de 5437 mp (lot 1, 2 şi 3) deoarece este liber şi că se impune stabilirea valorii despăgubirilor raportat la data executării deciziei irevocabile.
Prin recursul său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a susţinut că nu are calitate procesuală activă contestatorul C.E.P., care nu a formulat notificare şi că doar Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este competentă să stabilească valoarea acestora, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Contestatorii C.C. şi C.E.P. sunt fraţi şi au calitatea de moştenitori ai defunctului C.G., în cote egale, de câte ½ din masa succesorală.
Este adevărat că notificarea aflată în copie la filele 10 – 12 din dosarul tribunalului a fost formulată de contestatorul C.C., însă în cuprinsul notificării, acesta a menţionat că are calitate de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii şi fratele său, C.E.P., fiind precizate atât numărul certificatului său de naştere, cât şi al buletinului de identitate.
Din probele administrate în cauză rezultă existenţa unui contract de mandat prin care C.E.P. l-a împuternicit pe C.C. să formuleze notificarea şi în numele său.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel a administrat şi proba cu martori, probă admisibilă, deoarece notificarea, astfel cum a fost formulată constituie un început de dovadă scrisă, conform art. 1197 C. civ., în sensul că există acest înscris, care emană de la partea căreia îi este opus şi care este de natură a face demn de crezut faptul pretins.
Proba testimonială era admisibilă în prezenta cauză şi pentru că, având în vedere gradul de rudenie al contestatorilor, a existat o imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris, între contestatori existând raporturi de încredere la data încheierii contractului de mandat.
Martora G.E.M., audiată cu ocazia rejudecării cauzei la curtea de apel (fila 257) a declarat că a participat, cu ocazia decesului tatălui contestatorilor, la o discuţie între cei doi fraţi, care s-au înţeles în sensul ca formalităţile pentru retrocedarea terenului să fie făcute de C.C. în numele ambilor moştenitori, situaţie în care, acestuia urma a-i reveni partea din apartament ce se cuvenea fratelui său.
Această declaraţie se coroborează cu certificatul de moştenitor nr. 51 din 30 aprilie 2001 emis de Biroul notarului Public A.A., privitor la succesiunea defunctului C.G., tatăl contestatorilor, conform căruia întregul apartament ce face parte din masa succesorală i-a revenit, numai contestatorului C.C.
Probele la care s-a făcut referire sunt în concordanţă şi cu alte împrejurări de fapt, respectiv formularea contestaţiei şi a apelului de către ambii contestatori.
Aşa fiind, se constată că în mod corect a procedat instanţa de apel respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorului C.E.P.
Terenul în suprafaţă de 5437 mp nu poate fi restituit în natură, cele trei loturi la care face referire recurentul-contestator fiind ocupate cu organizare de şantier pentru un complex rezidenţial şi parte din parcul Plumbuita.
Cum recurentul contestator nu a formulat motiv de apel privind data la care urmează a fi stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, nu poate fi analizată această critică invocată pentru prima dată în recurs.
Întrucât dispoziţia contestată a fost emisă la data de 10 decembrie 2003, anterior Legii nr. 247/2005, se constată că este nefondată şi critica formulată de recurentul-pârât, vizând necompetenţa instanţei de a stabili cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent.
În consecinţă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respinse ambele recursuri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul C.C. şi de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 331 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2189/2010. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 2187/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
