ICCJ. Decizia nr. 2221/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2221/2010
Dosar nr.572/95/2008
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 572/95/2008 la Tribunalul Gorj, reclamantul I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC C.E.T. şi E.M.C Jilţ Mătăsari, solicitând instanţei obligarea acestora la plata estimativă a sumei de 200.000 RON, reprezentând dreptul de autor pe perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, solicitând totodată plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al autorului I.G., ce a realizat invenţia "cupă pentru excavator" alături de alţi doi colaboratori, iar potrivit înţelegerii autorilor invenţiei din data de 26 octombrie 2001, tatălui său îi reveneau 70% din drepturile băneşti rezultate din exploatarea invenţiei.
S-a arătat că la data de 19 mai 1999, între fosta CNL Oltenia în calitate de cesionar şi autorii invenţiei în calitate de cedenţi s-a încheiat contractul de cesiune nr. 3333/1999 în care autorii transmiteau dreptul de eliberarea brevetului de invenţie şi folosirea exclusivă a invenţiei de către CNLO.
Reclamantul a mai susţinut că încă din anul 2000, CNL Oltenia a folosit invenţia la o serie de exploatări miniere, obţinând eficienţă economică, dar a refuzat să acorde drepturile de autor, în procent de 30% în primul an de folosire al invenţiei şi de 20% în următorii ani.
Pârâta SC C.E.T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.E.T. SA, formulând totodată cerere de chemare în garanţie a SC M. SRL Craiova, SC U. SA Rovinari.
Prin Sentinţa nr. 221 din 14 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 572/95/2008 s-au respins excepţiile invocate de parata SC C.E.T., s-a admis acţiunea reclamantului şi cererile de intervenţie şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a SC M. SRL Craiova şi SC U. SA Rovinari; a fost obligată pârâta către reclamant la 386.130 RON reprezentând drepturi patrimoniale şi la dobânda legală pentru această sumă, de la data introducerii acţiunii până la plata efectivă; a obligat pârâta către intervenienţi la câte 82742 RON drepturi patrimoniale şi la dobânda legală pentru aceste sume de la data introducerii cererii până la plata efectivă a sumei; a fost obligată pârâta la 17.339 RON cheltuieli de judecată către reclamant, la 12.901 RON cheltuieli de judecată către fiecare dintre intervenienţi.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 123 din 8 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de pârâtele SC C.E.T. S.A şi SC C.E.T. S.A - E.M.C Jilţ împotriva Sentinţei civile nr. 221 din 14 noiembrie 2008 ; s-a admis în parte cererea intimatului-reclamant I.G.D. şi au fost obligate apelantele la 2000 RON cheltuieli de judecată către intimat; au fost obligaţi apelanţii către intimaţii-intervenienţi la câte 2000 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut cele ce urmează.
Din raportul de expertiză şi din răspunsul la obiecţiunile formulate de pârâte la acest raport a rezultat că pârâtele au folosit cupe identice cu cele din soluţia brevetată conform brevetului de invenţie nr. RO 116822B1 ai căror coautori sunt autorul reclamantului şi intervenienţii.
Expertul tehnic a demonstrat în mod convingător folosirea de către pârâte a tipului de cupe brevetat - invenţie a autorului reclamantului şi intervenienţilor.
Calculul eficienţei economice s-a făcut corect prin luarea în considerare doar a consumului efectiv de cupe reparate (72+72) comunicat de pârâtă cu adresa nr. 10731 din 9 iulie 2008, consumul efectiv fiind raportat la norma de consum de cupe clasice de la momentul implementării invenţiei aşa cum s-a prevăzut de altfel şi în convenţia părţilor.
Critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale (în condiţia actualizării drepturilor cuvenite) este neîntemeiată.
Natura juridică a dobânzii legale este diferită de actualizarea sumei cu indicele de inflaţie întrucât dobânzile reprezintă daune moratorii care, potrivit art. 1088 C. civ. se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica vreo pagubă şi se datorează din ziua cererii de chemare în judecată, pe când actualizarea reprezintă daune compensatorii şi acoperă prejudiciul datorat inflaţiei.
Prima instanţă în mod corect a soluţionat şi cererea de chemare în garanţie întrucât reclamantul şi intervenienţii au solicitat drepturile convenite cu antecesoarea pârâtei prin contractul de cesiune şi nu s-a demonstrat că pârâta ar fi transferat, către chematele în garanţie, obligaţiile decurgând din acest contract.
De altfel pârâta nu a făcut dovada că, în anul 2007, a folosit cupe livrate de chematele în garanţie, depunând la dosar doar contractul nr. 757 din 2 octombrie 2007 încheiat pentru aprovizionarea cu cupele necesare în anul 2008.
Nu se impune schimbarea sentinţei nici sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora plata experţilor şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Prin urmare, instanţa nu poate cenzura onorariilor experţilor.
Cât priveşte onorariile avocaţilor, alin. (3) al art. 274 prevede dreptul judecătorilor de a le mări sau micşora potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Din text a rezultat că această cenzurare este atributul exclusiv al judecătorului ce pronunţă hotărârea şi oricum faţă de valoarea litigiului în speţă se justifică onorariile apărătorilor achitate în prima instanţă.
Instanţa a apreciat că suma de 5000 RON achitată în apel este disproporţionat de mare în raport de muncă îndeplinită de avocat şi a admis doar în parte, în limita sumei de 2000 RON, cererea intimatului reclamant pentru acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
A admis în totalitate şi cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimaţii intervenienţi prin care au fost obligate apelantele către intimaţii intervenienţi la câte 2000 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul I.G.D. şi pârâta S.C C.E.T. S.A
Prin recursul său, reclamantul, critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată în totalitate.
Onorariile se stabilesc liber între avocat şi clientul sau, iar stabilirea lor ţin cont de mai multe elemente cum ar fi dificultatea şi amploarea cazului, timpul şi volumul de muncă solicitat în vederea executării mandatului primit, importanţa intereselor în cauză, vechimea în muncă, reputaţia şi experienţa avocatului, avantajele obţinute pentru profitul clientului şi nu în ultimul rând situaţia financiară a acestuia.
Cu privire la prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia instanţa are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, instanţa supremă a considerat că acestea sunt inaplicabile, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995, "contractul dintre avocat şi clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 94, alin. (2) - (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere, fiind totodată exclusă obligaţia avocatului de a justifica sumele cuvenite în acest titlu, convenite cu clientul sau; prin art. 95 din Statutul profesiei de avocat s-a statuat ca reclamaţiile şi contestaţiile privind onorariile şi cheltuielile făcute în interesul clientului se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 27, alin. (2) din Legea nr. 51/1995, adică de Consiliul Baroului, iar Decizia acestuia poate fi atacată cu plângere la Comisia permanentă, a cărei soluţie este definitivă.
Formularea întâmpinărilor la apelurile declarate de pârâte a necesitat un volum mare de muncă fiind dificilă şi meticuloasă, pârâţii-apelanţi invocând numeroase excepţii la care s-a răspuns punct cu punct.
De asemenea, nu poate fi pusă la îndoiala complexitatea cauzei având în vedere că au fost formulate în cauză cereri de chemare în garanţie, cereri de intervenţie, a fost efectuată o expertiza tehnică de specialitate, au fost invocate numeroase excepţii şi au fost formulate apeluri şi întâmpinări.
2. Recurenta-pârâta SC C.E.T. SA critică Decizia recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Pentru că s-a arătat că unitatea nu foloseşte un model de cupă care este identic cu modelul brevetat de reclamanţii-intimaţii I.Gr.D., P.C.I. şi S.N., se impunea efectuarea unei noi expertize tehnice pentru a se demonstra că, modelul de cupă folosit de recurenta CE Turceni prezintă caracteristici diferite, mai mult, revendicările din brevetul de invenţie al intimaţilor reclamanţi nu se regăsesc asupra modelului de cupă pentru excavator folosit de pârâta, instanţa respingând în mod nelegal apelul.
Prin cele expuse prin motivele de apel s-au arătat diferenţele clare, constructive şi funcţionale ale cupelor utilizate de pârâta:
- pasul de montaj al dinţilor pe acelaşi tip de cupa este variabil în varianta cupelor folosite de E.M. Jilţ, în timp ce, pentru varianta brevetata pasul este constant;
- pasul (distanţa dintre dinţii centrali) la cupa încărcătoare este L=220 mm şi pasul la cupa tăietoare este Ll=250mm, deci L este mai mic decât LI pentru cupele folosite de E.M. Jilţ, contrar revendicării nr. 2 din brevet, conform căreia distanţa este inversă adică Ll este mai mic decât L.
Lucrul cel mai important, care duce la incapacitatea de a utiliza în producţie cupa în forma brevetată de reclamanţi este valoarea unghiului de aşchiere al acesteia care este de 0 - 5 grade, ceea ce nu permite practic, a fi utilizată, probabil cupa a fost brevetată fără a fi probată în prealabil, faţă de valoarea de aproximativ 39 grade cât măsoară cupa folosită de E.M. Jilţ.
2. În ceea ce priveşte calculul eficienţei economice s-a arătat că acesta este greşit deoarece la nivelul unităţii pârâte nu se mai aplică valoarea normelor de consum stabilite de către fosta CNLO Tg-Jiu, normele de consum fiind date în prezent de orele de funcţionare pe care le oferă furnizorul de cupe, chemat în garanţie.
Experţii au luat în calcul şi cupe noi, pe care nu le-a folosit în anul 2007, ori eficienţa economică se calculează raportat la ceea ce s-a utilizat efectiv, la numărul de ore de funcţionare, creându-se un prejudiciu foarte mare prin calcule eronate.
Normele de consum erau valabile la momentul implementării, însă în prezent acestea se exprimă în ore de funcţionare.
3. Potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., în recurs nu se pot face probe noi, cu excepţia înscrisurilor, astfel că s-a invocat proba nouă, adresa nr. 205052 din 05 mai 2009 a OSIM Bucureşti, din care rezultă că brevetul RO nr. 116822 este decăzut de la data de 22 iunie 1999 pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare conform legii.
Pârâta invocă excepţia lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor cât şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, deoarece contractul invocat de reclamanţi nu mai este valabil încă din anul 1999 întrucât a fost încheiat în baza unui brevet care, ulterior nu a mai fost protejat de lege, invenţia fiind liberă şi putând să fie utilizată de oricine. Mai mult decât atât, nu se poate invoca că s-au preluat drepturile şi obligaţiile fostei CNLO Tg-Jiu prin efectul HG nr. 103/2004, deoarece contractul nu mai putea produce efecte juridice datorită decăderii din drepturile izvorâte din brevet, neexistând obligaţii legale care să fie preluate în urma reorganizării, nemaiexistând un contract valabil.
Nu s-a făcut dovada că autorii au devenit titulari de brevet, dovadă care să fie publicată în BOPI, conform art. 47 din Legea nr. 64//1991.
În mod greşit s-au respins cererile de chemare în garanţie, instanţa contrazicându-se în soluţionarea acestora, nedând dovadă de rol activ.
Pe cale de consecinţă, şi obligarea la plata unor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, precum şi a cheltuielilor de judecată mari sunt nelegale.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.
1. Este adevărat că, în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind angajarea şi exercitarea profesiei de avocat "contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului". Numai că, în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească nici nu stânjeneşte executarea contractului de asistenţă juridică şi nici nu îl controlează direct sau indirect. Cu alte cuvinte raportul juridic generat de încheierea contractului de asistenţă juridică se menţine în integralitatea lui.
Consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului cuvenit prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse este necesară întrucât onorariul urmează a fi suportat de partea potrivnică ce a căzut în pretenţii, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care învestită cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare în limita unui cuantum rezonabil.
Aprecierea instanţei asupra dimensiunii cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de partea care a căzut în pretenţii reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi analizate în recurs faţă de dispoziţiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, reţinând că motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
2.1. Înscrisuri noi sunt toate actele scrise-emanate de la părţile din proces sau de la un terţ, care ar fi putut înrâuri soluţia cauzei dacă ar fi fost folosite la prima instanţă.
În cauza de faţă, recurenta invocă ca probă nouă adresa nr. 205052 din 5 februarie 2009 a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci din care ar rezulta că brevetul RO nr. 116822 nu mai este în vigoare de la 22 iunie 1999 pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare a legii.
O atare probă nu a fost însă administrată de recurent, în condiţiile art. 306 C. proc. civ., existenţa ei rămânând o simplă aserţiune.
Inexistenţa acestei probe determină şi caracterul nefondat al criticilor referitoare la lipsa calităţii procesuale atât a reclamanţilor cât şi a pârâtei precum şi cele referitoare la preluarea drepturilor şi obligaţiilor fostei CNX.O.-Târgu Jiu prin efectul HG nr. 103/2004 cât timp contractul este valid.
2.2. În cazul unui litigiu ce pretinde plata drepturilor băneşti cuvenite ca urmare a aplicării invenţiei, ceea ce trebuie lămurit, este dacă pârâtul utilizează sau nu invenţia, astfel cum a fost brevetată.
În funcţie de probele administrate se poate ajunge la concluzia că invenţia este utilizată - şi aceasta chiar dacă se aduc anumite modificări care nu alterează obiectul protecţiei - sau, dimpotrivă, se poate ajunge la concluzia că modificările sunt atât de substanţiale încât este utilizat un alt produs ori procedeu decât cel pentru care s-a obţinut protecţia.
Pentru a se putea considera că pârâta nu utilizează invenţia astfel cum a fost brevetată nu este suficient să se constate că pârâta a modificat un anumit element, deoarece, potrivit doctrinei echivalenţelor, transpusă în art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, invenţia este protejată în esenţa sa, iar pentru aceasta se iau în considerare elementele echivalente celor specificate în revendicare.
În speţă, pârâta a susţinut că nu există identitate între cupa brevetată şi cupa folosită de recurentă. Or, acest lucru nu a fost confirmat de proba ştiinţifică, expertul demonstrând că diferenţele sunt nesemnificative pentru a personaliza alt tip de cupă decât cea brevetată.
Recurenta formulează şi o serie de critici referitoare la greşita respingere a cererilor de chemare în garanţie, lipsa rolului activ, plata unor sume cu indicele de inflaţie şi dobânda legală precum şi cheltuielile de judecată foarte mari.
Deşi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu a avansat vreo critică concretă şi efectivă în a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei curţii de apel în sensul de a indica care sunt dispoziţiile de drept material ori procesual aplicate greşit de instanţă.
Pârâta se limitează a enumera nemulţumirile sale, nesocotind caracterul de cale extraordinară de atac a recursului.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursului ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul l.G.D. şi pârâta SC C.E.T. SA împotriva Deciziei nr. 123 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2220/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
