ICCJ. Decizia nr. 2236/2010. Civil. Obligaţie de a face. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2236/2010
Dosar nr. 8999/1/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Deliberând, asupra cererii de revizuire de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată şa Curtea de Apel Ploieşti la 22 iunie 2009 SC C.H. Dâmboviţa SA a solicitat revizuirea deciziei 909 formulată la 26 mai 2009 în dosarul nr. 1039/315/2007 al Tribunalului Dâmboviţa pentru motivele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia 737 din 19 octombrie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având în vedere că hotărârile pretinse a fi contrare aparţin Tribunalul Dâmboviţa şi Curţii de Apel Ploieşti, situaţie care potrivit art. 323 alin. (2) atrage competenţa instanţei superioară faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
Prin cererea de revizuire introdusă în termen, la data de 22 iunie 2009 s-a solicitat anularea deciziei 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmboviţa aflată în contradicţie cu Decizia 1414/2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti precum şi Decizia 289/2006 a Tribunalului Dâmboviţa.
Potrivit art. 322 alin. (1) pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire trebuie să privească o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
La aceste criterii se mai adaugă cerinţele impuse de motivul de revizuire, în cauză pct. 7 al art. 322 şi anume hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
În cauză acţiunea de a face (obligaţia de demolare a unor construcţii efectuate în temeiul unei autorizaţii de construire) intentată de SC C.E.R.A. SRL împotriva pârâtelor SC C.H. Dâmboviţa şi consiliul local al municipiului Târgovişte a fost soluţionată prin sentinţa civilă 786 din 20 februarie 2006 a Tribunalului Dâmboviţa.
Această soluţie a fost menţinută prin Decizia 289 din 20 iunie 2006 (de respingere a apelului împotriva sentinţei civile 786/2006) şi irevocabilă prin Decizia 1414 din 8 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti (de respingere a recursurilor formulate împotriva deciziei 289 din 20 iunie 2006).
Într-un alt dosar 6262/2007 la 13 februarie 2007 SC C.H. Dâmboviţa SA în calitate de reclamant a formulat o contestaţie la executare silită pornită în temeiul titlului executor reprezentat de sentinţa civilă 786 din 20 februarie 2006 definitivă şi irevocabilă, solicitând lămurirea interesului şi întinderii titlului executor.
Această nouă acţiune a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2307 din 12 mai 2008 a Judecătoriei Târgovişte (prin care s-a admis contestaţia la executare şi s-a lămurit întinderea şi înţelesul sentinţei civile 786/2006 în sensul că s-a înlăturat din dispozitivul sentinţei civile 786/2006, demolarea stâlpilor din ţeavă 0,219 de la construcţia hotelului din Târgovişte).
Această sentinţă a fost modificată în tot prin Decizia 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmboviţa care a admis recursul împotriva sentinţei civile 2307/2008 în sensul că s-a respins contestaţia cu privire la înţelesul dispozitivului sentinţei civile 786 din 20 februarie 2006.
O primă constatare este aceea potrivit căreia hotărârile pretinse a fi contrare sunt date în cauze diferite.
Decizia 909 din 26 mai 2009 a soluţionat un recurs împotriva unei sentinţe dintr-o cauză al cărei obiect a fost constatare la executare silită – pentru lămurirea şi întinderea dispozitivului sentinţei civile 786 din 20 februarie 2006.
Decizia 1414 din 8 noiembrie 2006 a soluţionat recursurile împotriva unei decizii date în apel îndreptată la rândul ei împotriva unei sentinţe 786 din 20 februarie 2006 prin care s-a soluţionat o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.
Nici poziţia pârâţilor nu a fost identică – din perspectiva obiectului celor două cauze – deşi părţile au fost prezente în ambele procese.
Cauzele au fost şi ele diferite, prima acţiune s-a întemeiat pe dispoziţiile "art. 399 C. proc. civ. şi celelalte prevederi legale în vigoare", iar a doua acţiune pe dispoziţiile Legii nr. 50/1991 şi a normelor metodologice nr. 26/2005 de aplicare a acestei legi.
Se constată aşadar, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile imperativ prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 pentru a primi revizuirea hotărârii 909 din 26 mai 2009, pentru contrarietatea cu hotărârile invocate, având în vedere că nu s-a realizat tripla identitate de cauză, obiect şi părţi.
De altfel finalitatea ambelor hotărâri pretinse a fi potrivnice este una singură, aceeaşi, menţinerea soluţiei pronunţate prin sentinţa civilă 786/2006 atât pe calea căilor ordinare de atac (1414/2006) cât şi pe calea unor contestaţii la executarea titlului executor (909/2009).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 909 din 26 mai 2009 a Tribunalului Dâmboviţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 222/2010. Civil → |
|---|
