ICCJ. Decizia nr. 229/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 229/2010
Dosar nr. 20743/3/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2008, reclamanta G.C. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a apartamentului nr. 230, liber, situat în Bucureşti, sector 6.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că bunul menţionat, proprietatea sa şi a lui G.E., în temeiul contractului de construire nr. 180/7 din 14 februarie 1975 şi a procesului-verbal de predare-primire a locuinţei din 8 august 1975 încheiat cu I.C.V.L., a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1975, prin Decizia nr. 40 din 12 ianuarie 1982, urmare a plecării acestora în Canada.
Deşi a solicitat prin notificarea nr. 147 din 22 ianuarie 2002 restituirea bunului menţionat în procedura Legii nr. 10/2001 pârâtul, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, nu a soluţionat cererea reclamantei până la data promovării cererii dedusă judecăţii.
Prin sentinţa nr. 32 din 9 ianuarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie motivată de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 6.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul a nesocotit prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prescriu obligaţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a proceda la soluţionarea acesteia în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii.
Conduita imputată pârâtei justifică temeinicia acţiunii, pârâtului întrucât reclamanta a depus toate actele necesare soluţionării sale şi a făcut dovada dreptului pretins ca şi a îndreptăţirii de a obţine restituirea bunului în natură (neexistând impedimente la restituire), încă de la momentul formulării notificării, motiv pentru care şi în aplicarea dispoziţiilor deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a dispus admiterea cererii dedusă judecăţii.
Apelul declarat de pârât împotriva susmenţionatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 329 A din 25 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în contextul datelor cauzei, nesoluţionarea cererii reclamantei timp de aproximativ 7 ani de la momentul formulării notificării, atrage sancţiunea dispusă de prima instanţă şi soluţionarea fondului solicitării reclamantei pe cale jurisdicţională.
Invocata prorogare a termenului de soluţionare a notificării nu a fost primită de instanţa de apel, atât în raport de natura termenului stipulat de dispoziţiunile art. 23 din Legea nr. 10/2001 (termen imperativ) cât şi caracterul său nefondat, justificat de conduita pârâtului care a pretins necesitatea completării dosarului administrativ în cursul dezbaterii judiciare (adresa nr. 22260 din 31 martie 2009) şi care nu este de natură să îl absolve de răspunderea în soluţionarea pretenţiilor solicitate în justiţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti reprezentat prin Primarul General care, în dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că termenul de 60 de zile prevăzut de legea specială pentru soluţionarea notificării, este unul de recomandare ş i nu imperativ şi că începe să curgă de la data depunerii actelor doveditoare privind dreptul de proprietate care, în raport de datele speţei, nu s-a împlinit încă.
Faptul că inclusiv în cursul soluţionării prezentei cauze a solicitat depunerea unor noi înscrisuri privind situaţia juridică a bunului pretins în cauză demonstrează justeţea atitudinii sale de nesoluţionare a notificării până la data sesizării instanţei şi denotă în acelaşi timp pasivitatea notificatoarei care trebuia să facă diligenţele necesare în vederea completării dosarului administrativ potrivit celor solicitate în corespondenţa purtată cu reclamanta.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, în acelaşi termen este obligată să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent [art. 26 alin. (1)].
Din prevederile legale citate rezultă că termenul de 60 de zile nu are nicidecum natura juridică a unui termen de recomandare, cum greşit susţine recurenta, ci este un termen imperativ, care consacră o obligaţie ce decurge din lege şi care face parte dintr-o procedură administrativ – jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
Nu există nici un temei legal pentru care, considerând (în etapa judiciară a procedurii) că actele depuse de reclamantă nu sunt suficiente, pârâtul să refuze sine die soluţionarea notificării şi, în această manieră, nefinalizarea procedurii prescrise de legea specială la 10 ani de la adoptarea sa.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat iar recurentul care a căzut în pretenţii va fi obligat, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la cheltuielile de judecată efectuate de intimată cu judecarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 329 A din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2311/2010. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 2287/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
