ICCJ. Decizia nr. 2186/2010. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2186/2010
Dosar nr. 28/306/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
Prin acţiunea formulată la 2 decembrie 2004, Municipiul Sibiu, prin Primar, a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA – să stabilească linia de hotar între imobilul proprietatea sa (teren în suprafaţă de 27.997 mp, înscris în C.F. Sibiu 48346, nr. top 4252/1/1/1/1/3, amplasat în Municipiul Sibiu, zona Târgul de Vite) şi terenul de 40.905 mp înscris în C.F. Sibiu nr. 15765, nr. top 4252/2, ca fiind proprietatea pârâtei.
Totodată, reclamanta a solicitat şi rectificarea suprafeţei înscrisă în C.F. 15765 Sibiu, nr. top 4252/2, de la 40.905 mp, la suprafaţa de 17.200 mp, cât a avut acest nr. top, de la constituirea lui şi până în prezent, urmând a se constata şi nulitatea parţială a încheierii de intabulare nr. 2885/1998, cu privire la suprafaţa reală a terenului înscris în C.F.
Printr-un ultim petit al cererii introductive, s-a solicitat ca pârâta să fie obligată a restitui, toată suprafaţa de teren „uzurpată" din proprietatea reclamantei, cu nr. top 4252/1/1/1/1/3 şi de a se abţine de la orice tulburare a acesteia, pentru viitor.
Prin cererea formulată la 2 februarie 2005, pârâta SC I. SA, a chemat în garanţie Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, A.V.A.S. şi Ministerul Economiei şi Comerţului, solicitând instanţei ca, în cazul admiterii acţiunii, aceştia să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 3.692.698.313 ROL, reprezentând valoarea estimată a suprafeţei de 23.705 mp în litigiu.
Investită în primă instanţă, Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 4787 din 31 octombrie 2006, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de chematul în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu, reţinând că valoarea de circulaţie a terenului în litigiu este de 40.247.680.000 lei vechi, ROL.
Prin sentinţa nr. 596 din 12 aprilie 2007, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a respins acţiunea, precum şi excepţiile ridicate de către pârâtă.
A respins totodată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC I. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că terenul în litigiu, revendicat de către reclamant – în suprafaţă reală de 22.868 mp – figurează în prezent, conform identificării din expertizele topografice efectuate în cauză, atât în proprietatea reclamantului, cât şi în proprietatea pârâtei, sub numere topografice diferite.
Ca atare, se mai arată, util cauzei este a se analiza care din înscrierile din cartea funciară este preferabilă şi constituie dovada dreptului de proprietate.
Cum pârâta a dobândit imobilul de la Statul Român, prin intermediul Ministerului Industriei şi Comerţului, în baza Legii nr. 115/1990 şi a HG nr. 834/1991, fiind emis în acest sens certificatul nr. 3810 cu seria M 03, iar dreptul său a fost înscris în cartea funciară, prin dezmembrarea parcelei de 23075 mp (proprietatea Statul Român) şi alipirea ei, la parcela de 17.200 mp, titlul astfel obţinut, nefiind atacat, acesta este preferabil, conchide instanţa fondului, titlului reclamantei.
S-a apreciat că rectificarea suprafeţei ce figurează la nr. top. 4252/2, în proprietatea pârâtei nu este posibilă, întrucât dobândirea acestui drept s-a făcut în baza unui titlu valabil şi opozabil reclamantei, neexistând motive de rectificare, câtă vreme actul în baza căruia s-a făcut înscrierea, nu a fost anulat.
Ca o consecinţă a respingerii cererii de rectificare, s-a respins şi cererea de anulare a încheierii de intabulare, concluzionându-se că dintre cele două înscrieri în cartea funciară, numai cea a pârâtei poate prezenta eficienţă juridică.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 87/A din 24 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar şi de pârâta SC I. SA Sibiu.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, în mod judicios tribunalul a procedat la compararea de titluri şi a dat preferinţă titlului pârâtei.
Astfel, constatându-se că ambele părţi au dobândit dreptul de proprietate de la Statul Român, proprietar tabular, întietate are cel care a fost mai întâi înscris în cartea funciară, respectiv pârâta, al cărei drept de proprietate este opozabil reclamantului.
Cum, se mai arată, excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei – invocată în cursul judecării apelului – a fost respinsă irevocabil, hotărârile pronunţate în contenciosul administrativ, vin să întărească soluţia primei instanţe, care a dat preferinţă titlului pârâtei, iar nu celui al reclamantului, cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a dezmembrărilor ulterioare şi a înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că fiind vorba despre un singur imobil – numai sub aspect scriptic apărând două corpuri funciare – în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 584 C. civ., privind grăniţuirea.
Cât priveşte apelul pârâtei, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a obligat reclamantul să plătească pârâtei numai cheltuielile de judecată ocazionate de promovarea acţiunii principale, în condiţiile în care nu se poate reţine vreo culpă procesuală în sarcina acestuia, în ce priveşte cererea de chemare în garanţie, deoarece raportul juridic procesual în această cerere s-a „legat" între pârâtă şi chemaţii în garanţie.
De altfel, formularea unei asemenea cereri este facultativă, pentru cel ce o promovează existând riscul de a nu-şi recupera cheltuielile, în situaţia respingerii ei.
În cauză, au declarat recurs atât Municipiul Sibiu, prin Primar cât şi pârâta, SC I. SA.
Recursul pârâtei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează greşita respingere a cererii având ca obiect acordarea tuturor cheltuielilor, ocazionate de judecata în fond şi apel, în condiţiile în care, se arată, reclamanta – care a declanşat prezentul litigiu – a căzut în pretenţii, încercând să evingă pârâta printr-o acţiune în revendicare şi una în grăniţuire, ceea ce a determinat şi formularea cererii de chemare în garanţie.
În recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar, critică hotărârile date în cauză, după cum urmează:
- în mod greşit, instanţele au dat eficienţă titlului pârâtei, nesocotind dispoziţiile legale ce vizează întietatea dobândirii dreptului de proprietate. Astfel, probele administrate atestă că terenul în litigiu a fost intabulat în favoarea reclamantei, încă din anul 1937, prin încheierea nr. 9342/1937 şi înscris pe numele acesteia, în C.F. 9811, sub B + 1.
- prin dezmembrări succesive, Statul Român a dobândit, la nivelul anului 1969, dreptul de proprietate doar asupra imobilului cu nr. top. 4252/2, pentru terenul nr. top 4252/1 situaţia juridică rămânând aceeaşi în sensul că nu s-a transferat dreptul de proprietate, de la Municipiul Sibiu, în favoarea unei terţe persoane, fizică sau juridică.
- prin încheierea nr. 2885/din 5 martie 2008, s-au executat o serie de operaţiuni nelegale, în sensul de a se unifica două suprafeţe de teren aparţinând unor proprietari diferiţi, fără ca această alipire să fie operată în „foaia mamă", respectiv în C.F. 9811 Sibiu.
- în timp ce titlul reclamantului a fost obţinut nemijlocit, în condiţiile legii, titlul pârâtei a fost dobândit prin fraudă la lege, cu încălcarea HG nr. 834/1991 şi Legii nr. 15/1990, în certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind înscris şi un teren ce nu era proprietatea Statului Român.
- instanţele au ignorat probele care atestă că aceeaşi suprafaţă de teren, în mod nelegal inclusă în certificatul de atestare al dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei, apare ca fiind trecut în domeniul public al Municipiului Sibiu, prin HG nr. 978/2002, publicat în M.Of., partea I-a nr. 689 bis din 19 septembrie 2002.
Examinând cererile de recurs, prin prisma dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ., se constată că recursul pârâtei SC I. SA a fost formulat cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Astfel, potrivit textului de lege mai sus citat, termenul de recurs, este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., constituie deci în afara unor excepţii expres prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.
În speţă, Decizia pronunţată în apel a fost comunicată pârâtei la 25 mai 2009, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare – f. 129, dosar nr. 28/306/2004 al Curţii de Apel Alba Iulia – iar recursul a fost depus, prin poştă, la 11 iunie 2009, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege. (a se vedea şi f. 25 – dosar nr. 28/306/2004 al Î.C.C.J., secţia civilă).
Pe cale de consecinţă, cum recursul pârâtei a fost formulat cu neobservarea susmenţionatei dispoziţii legale, acesta urmează a fi respins, ca tardiv.
Cât priveşte recursul declarat, în termen legal, de reclamantul Municipiul Sibiu, prin Primar, acesta se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Particularitatea litigiului de faţă este dată de împrejurarea că terenul în suprafaţă de 27.997 mp ce face obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamant, este întabulat, în două cărţi funciare diferite, atât în favoarea reclamantului (C.F. nr. 48346 Sibiu, nr. top 4252/1/1/1/1/3 cât şi în favoarea pârâtei (C.F. 15765 Sibiu, nr. top 4252/2) ca efect al emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 03 nr. 3810 din 26 noiembrie 1997.
Procedând la compararea titlurilor exhibate de părţi, instanţele au pornit de la premise greşite, omiţând totodată a lua în discuţie aspecte care sunt de esenţa litigiului.
Astfel, contrar probelor administrate, instanţa fondului reţine că titlul pârâtei a fost înscris în cartea funciară înainte ca Municipiul Sibiu să devină proprietar, situaţie în care îi este opozabil acestuia din urmă, fiind preferabil.
Or, din actele cauzei rezultă că terenul în litigiu a fost întabulat în favoarea Municipiului Sibiu prin încheierea 9342/1937, înscrisă în C.F. 9811, sub B + 1 (a se vedea f. 209 şi 249 dosar nr. 11303/2004 al Judecătoriei Sibiu – expertizele B. şi B.).
Ulterior, asupra imobilului s-au operat dezmembrări succesive, prima, în anul 1969 (a se vedea încheierea nr. 1430/1969) care desparte nemişcătorul în două corpuri funciare, unul din acestea revenind în proprietatea Statului Român, care l-a înscris sub nr. top 4252/2, dreptul de administrare fiind transferat apoi în favoarea fostei U.I. Sibiu.
Actele cauzei nu atestă că şi imobilul cu nr. top. 4252/1/1/1/1/3 ar fi intrat în proprietatea Statului Român, pentru ca ulterior acesta să-l fi putut transmite pârâtei, în procesul privatizării.
Din această perspectivă, pe parcursul soluţionării apelului, reclamantul a invocat – în contradictoriu cu pârâta SC I. SA Sibiu, A.V.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M 03 emis de Ministerul Industriei şi Comerţului sub nr. 3810 din 26 noiembrie 2007, excepţie respinsă prin sentinţa civilă nr. 109/F/CA din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, hotărâre rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4328 din 26 noiembrie 2008 a Î.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pe aceste hotărâri date în contencios administrativ, instanţa de control judiciar şi-a fundamentat soluţia respingerii apelului formulat de reclamant, reţinând că ele vin să întărească hotărârea primei instanţe care a dat preferinţă titlului pârâtei şi nu celui al reclamantului.
Or, din cuprinsul celor două hotărâri pronunţate în soluţionarea cererii formulată potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, rezultă că instanţele nu au examinat, excepţia pe fond, soluţia vizând imposibilitatea cenzurării, fără limită în timp, a actelor administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinându-se că aceste dispoziţii (care au fost înlăturate) contravin unor principii convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În acest context, revine instanţei civile obligaţia de a asigura verificarea efectivă a mijlocului de apărare constând în invocarea ilegalităţii actului administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în situaţia în care (cazul în speţă) jurisdicţia administrativă nu a rezolvat chestiunea prejudicială, pe fond.
Astfel, în lipsa unei soluţionări, pe fond, a excepţiei de nelegalitate, nu se poate vorbi de autoritatea hotărârii instanţei de contencios administrativ în faţa jurisdicţiei civile care, poate analiza actul administrativ pe care una din părţi şi-a întemeiat pretenţiile căci, în atare situaţie, judecătorul acţiunii este şi judecătorul excepţiei, potrivit principiului qui potest majus potest et minus.
Chiar dacă excepţia de nelegalitate astfel analizată, nu poate conduce la desfiinţarea actului administrativ, ea este un mijloc de apărare ce are ca scop legitim cenzurarea acestui act chiar de către instanţa în faţa căreia excepţia s-a invocat şi declararea lui, ca inoperant în cauză şi cu privire la o anumită parte.
Cu prilejul rejudecării, instanţa fondului va analiza şi incidenţa HG nr. 978/2002 care, în anexa nr. 2, la poziţia nr. 130, evidenţiază terenul în litigiu ca făcând parte din domeniul public al Municipiului Sibiu, apartenenţă stabilită în procedura Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul reclamantului urmează a se admite, cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva deciziei nr. 87/A din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva aceleiaşi decizii.
Casează Decizia precum şi sentinţa nr. 596 din 12 aprilie 2007 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare, la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2136/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2105/2010. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... → |
|---|
