ICCJ. Decizia nr. 2257/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2257/2010
Dosar nr. 41680/3/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 26 noiembrie 2007 sub nr. 41680/3/2007, reclamantul M.R.S. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, solicitând să se constate că i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de art. 3 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi să fie obligate pârâtele la plata sumei de
4 milioane Euro, reprezentând despăgubiri civile şi daune morale ca urmare a încălcării acestor drepturi. Ulterior reclamantul a precizat acţiunea în sensul că daunele morale solicitate sunt în cuantum de 14.000.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 1767 din 10 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a dispus anularea ca insuficient timbrată a cererii formulată de reclamant.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în raport de temeiul juridic al acţiunii, respectiv art. 998-999 C. civ., se impune timbrarea cererii la valoarea indicată, punând în vedere reclamantului să timbreze acţiunea cu suma de 143.186 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar şi că reclamantul nu a îndeplinit obligaţia legală de plată a taxei judiciare de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod eronat s-a apreciat că în cauza supusă analizei taxa judiciară de timbru trebuie achitată la valoare, întrucât dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 146/1997 prevăd că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la stabilirea şi acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 şi art. 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 447 din 29 septembrie 2009, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza pentru continuarea judecăţii.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost delimitat de reclamant îl reprezintă constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale reglementate de art. 3 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu consecinţa obligării Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală şi Informaţii şi Protecţie Internă la plata sumei de 14.000.000 lei despăgubiri civile pentru suferinţele morale cauzate ca urmare a încălcării acestor drepturi.
Invocarea atingerilor aduse vieţii personale şi socio-profesionale, protejate de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin pretinsa activitate de filaj şi interceptare a apelantului-reclamant, de către agenţii statului, poate determina includerea cererii reclamantului în sfera de reglementare a art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 – republicată, care prevede scutirea de plata taxei de timbru a unor astfel de cereri.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Apelul formulat de reclamant a fost depus la instanţa competentă cu depăşirea termenului imperativ de decădere, impus de art. 284 C. proc. civ.
- Cu privire la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, se susţine prin motivele de recurs că nu poate fi admisă similitudinea constatată de instanţă între prevederile art.8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi dispoziţiile art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997, apreciere ce a condus la exonerarea reclamantului-intimat de la plata taxei de timbru.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:
Recurentul Ministerul Administraţiei şi Internelor, reprezentat prin Direcţia Juridică cu sediul în Bucureşti, sector 1, critică hotărârea recurată sub două aspecte: apelul formulat de reclamant a fost depus cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., iar al doilea aspect vizează inaplicabilitatea în speţa supusă analizei a dispoziţiilor art. 15 lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările şi completările ulterioare.
Cu privire la primul motiv de recurs – tardivitatea declarării apelului – contrar celor susţinute prin motivele de recurs, apelul formulat de reclamant a fost înregistrat la instanţa competentă cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ., întrucât, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, reclamantul la data de 10 decembrie 2008, a depus la dosarul cauzei o cerere de angajare apărător, indicând în acelaşi timp şi noua sa adresă pentru comunicarea actelor de procedură.
Prevederile art. 98 C. proc. civ., arată că schimbarea domiciliului uneia din părţi, în timpul judecăţii trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Dacă partea se conformează obligaţiei menţionate ea va fi citată în continuare la noul domiciliu.
Având în vedere cele sus menţionate de textul de lege, este cert că reclamantul a respectat întocmai dispoziţiile art. 98 C. proc. civ., indicând în scris noul domiciliu (fila 59 dosar fond) iar instanţa era obligată să comunice actele de procedură la noua adresă.
Drept urmare, cererea de apel a fost depusă de reclamant cu respectarea dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs – inaplicabilitatea în speţa supusă analizei a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. f) 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, este tot nefondat, întrucât, aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, reclamantul prin cererea de chemare în judecată pretinde încălcarea cumulativ a dispoziţiilor art. 3 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că activităţile de filaj şi interceptare video, la care a fost supus de autorităţile statului reprezintă un tratament inuman şi degradant şi o atingere adusă vieţii personale şi socio-profesionale protejate de art. 8 din C.E.D.O.
Este suficient ca prin cererea de chemare în judecată să se pretindă încălcarea dispoziţiilor art. 3 din C.E.D.O. pentru a fi incidente dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, urmând ca pe parcursul judecării cauzei, instanţa să aprecieze dacă motivele expuse de reclamant pot constitui un tratament degradant în sensul art. 3 din C.E.D.O.
În baza principiului disponibilităţii, partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acţiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.
În acest scop, partea este obligată ca, prin cererea de chemare în judecată să determine obiectul acţiunii, în cadrul căreia urmează a se soluţiona litigiul, instanţa neputând să depăşească aceste limite.
Obligaţia instanţei de a se pronunţa numai cu privire la obiectul acţiunii constituie, corelativ, garanţia aplicării principiului disponibilităţii recunoscut părţii reclamante.
Astfel că, faţă de cele sus arătate, în mod corect s-a dispus admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii, întrucât trebuie respectat principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, reprezentată de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 447 A din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2259/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2252/2010. Civil → |
|---|
