ICCJ. Decizia nr. 2275/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2275/2010
Dosar nr. 8665/118/2007
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, reclamantele L.V., M.A. şi Z.D. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Constanţa, reprezentat de primar, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 791,95 mp, situat în Constanta, şi prin echivalent a diferenţei de 1100 mp teren, afectată de construcţii, situată la aceeaşi adresă.
În motivarea acţiunii, reclamantele au precizat că temeiul juridic îl constituie Legea nr. 10/200, şi au arătat că sunt moştenitoarele defunctului V.G.I., care a fost proprietarul imobilului situat în Constanţa.
Primarul municipiului Constanţa, deşi a fost notificat, nu a răspuns la cererea de restituire. Imobilul compus din teren în suprafaţă totală de 1955,30 mp, 4 construcţii şi 2 fabrici de ulei, a fost trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948, iar, în anul 1975, construcţiile au fost demolate, ridicându-se pe teren blocuri de locuit. In prezent, este liberă suprafaţa de 791,95 mp teren, nefiind afectată de construcţii.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 780 din 17 iunie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor L.V. şi M.A., şi a respins acţiunea formulată de acestea; a admis acţiunea formulată de reclamanta Z.D. şi a constatat că aceasta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul-teren în suprafaţă de 1955,50 mp, situat în Constanţa, reprezentând careul 278 bis, loturile 18 şi 19.
A fost obligat pârâtul să acorde reclamantei, pentru terenul în suprafaţă de 1955,50 mp, în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, faptul că terenul nu poate fi restituit, fiind ocupat în prezent, astfel că s-a apreciat că se impune acordarea de măsuri reparatorii.
Prin Decizia civilă nr. 34/C din 5 februarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul formulat de apelantul-pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins contestaţia, ca nefondată şi a obligat pe intimaţi, către apelant, la 357 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că autorul reclamantelor, V.G.I., a cumpărat, prin acte autentice, de la numiţii R.M. şi H.H. suprafaţa de 300 mp teren, ce făcea parte din lotul 19, careul 278 bis, situată în Constanţa (act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3087 din 27 septembrie 1928). Pe acest teren a construit în baza autorizaţiilor de construcţie nr. 22191/1936 şi nr. 172/1928, trei clădiri. De la aceeaşi proprietari, autorul a cumpărat, tot prin act autentic, contractul de vânzare-cumpărare nr. 3776 din 1 noiembrie 1928, restul suprafeţei de teren ce face parte din lotul 19, careul 278 bis. De la Primarul municipiului Constanţa, acelaşi autor a mai cumpărat şi suprafaţa situată în lotul 18, careul 278 bis (act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1100/27), pe care a edificat o construcţie în baza autorizaţiei de construcţie nr. 14508/32.
Toate bunurile autorului au fost trecute în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.
Prin notificarea trimisă de moştenitori autorului V.G.I. Primăriei Constanţa, aceştia au solicitat restituirea suprafeţei de teren de 1955,30 mp şi 2 corpuri de casă situate în Constanţa, în baza Legii nr. 10/2001.
Din acţiunea introductivă formulată de reclamantele L.V., M.A. şi Z.D., rezultă că au solicitat instanţei obligarea pârâtului Municipiul Constanţa, prin primar, la restituirea în natură a imobilului - teren în suprafaţă de 791,95 mp situat în Constanţa, şi obligarea pârâtei la restituirea prin echivalent a diferenţei de teren în suprafaţă de 1100 mp situat în Constanţa, afectată de construcţii.
Din actele de proprietate depuse la dosar de reclamante, rezultă că autorul acestora a cumpărat cu acte autentice de la R.M. şi H.H. diferite suprafeţe de teren situate în Constanţa, fără să se menţioneze adresa acestora. Autorizaţiile de construcţie depuse la dosar au fost eliberate pentru ridicarea unor construcţii pe str. din Constanţa, însă aceste acte nu reprezintă titlu de proprietate.
S-a concluzionat, că reclamantele aveau obligaţia să depună titlul de proprietate al autorului pentru terenurile şi construcţiile ridicate în Constanţa, având în vedere că cel care revendică trebuie să aibă, în afara capacităţii şi calităţii procesuale, un titlu legal care să-l îndreptăţească să stea în proces, fapt nedovedit de acestea.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Z.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
În dezvoltarea criticilor formulate, a arătat că instanţa de apel a apreciat că nu deţine un titlu de proprietate cu privire la imobilul situat in Constanta, a cărui restituire a solicitat-o prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 si prin acţiunea de faţă.
În mod corect, Tribunalul Constanta, prin sentinţa civila nr. 780 din 17 iunie 2008, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită de a beneficia de masurile reparatorii dispuse de Legea nr. 10/2001, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) si art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Autorul său, V.G.I., căsătorit cu M.I., a cumpărat, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3087 din 27 septembrie 1928, de la R.M. si H.H. suprafaţa de 300 mp ce făcea parte din lotul nr. 19, careul 278 bis. Pe acest teren, autorul V.G.I. a edificat trei construcţii, aşa după cum rezulta din autorizaţiile de construcţie nr. 22191 din 14 august 1936 si nr. 172 din anul 1928.
De la aceiaşi vânzători, autorul V.G.I. a mai cumpărat si suprafaţa de 683,30 mp, reprezentând restul terenului ce compunea lotul nr. 19, careul nr. 278 bis, potrivit actului autentificat sub nr. 3776 din 01 noiembrie 1928.
Autorul V.G.I. a cumpărat şi suprafaţa de 972,20 mp teren de la Primarul municipiului Constanta, suprafaţă ce reprezenta lotul nr. 18 din careul nr. 278 bis, potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 1100 din 9 aprilie 1927.
Pe loturile nr. 18 si 19 V.G.I. a mai edificat un corp de construcţie conform autorizaţiei nr. 14508/1932.
Toate aceste acte de proprietate ale autorului V.G.I. se află la dosarul cauzei şi atestă dreptul de proprietate al recurentei, în calitate de unică moştenitoare a acestuia, asupra imobilului-teren si construcţii, situat în str. Bucureşti nr. 2-4, identic cu cel achiziţionat de autorul său.
Instanţa de apel nu a reţinut nici unul dintre aceste acte in motivarea hotărârii atacate, ci a apreciat că nu s-a dovedit că terenul revendicat este situat in Constanta. Or, din toate actele aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că titlurile de proprietate ale autorului V.G.I. au ca obiect imobilele-teren si construcţii, situate astăzi în Constanta.
La momentul achiziţionării, aceste imobile se aflau situate pe str. la nr. 2-4, care ulterior a devenit str. ..., aşa cum rezultă din adresa nr. 103 din 20 martie 2000 a Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanta.
Cu privire la motivul de apel vizând lipsa calităţii de persoana îndreptăţită a numitei Z.D., se arată că nu a fost analizat de instanţa de apel şi solicită respingerea acestuia ca nefondat, întrucât este moştenitoarea autorului V.G.I., astfel că are calitate de persoană îndreptăţită, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 si urmează a beneficia de masurile reparatorii prevăzute de acest act normativ.
S-a mai arătat, că susţinerea pârâtului potrivit căreia anterior naţionalizării din 1948 terenul în suprafaţă de 1955 mp si doua construcţii, au fost trecute de către autorul V.G.I. în proprietatea fiului său, I.C., nu este reală, deoarece nu exista nici un act de proprietate care sa ateste acest transfer al dreptului de proprietate intre tata si fiu.
In realitate, singurul proprietar al terenului din str. ... de la nr. 2-4 a fost V.G.I., care a permis ca bunurile sale sa fie folosite de către întreprinderea fiului său, fără ca să înstrăineze aceste imobile către acesta.
Procesul-verbal de preluare, întocmite în baza Legii nr. 119/1948, atesta doar cine folosea parte din imobil la data preluării nu cine era proprietarul acestuia, iar faptul că toate aceste construcţii aparţineau la momentul preluării abuzive lui V.G.I. şi nu fiului acestuia, rezultă tocmai din înscrisul invocat de apelanţi în care se menţionează în mod expres că o anumită parte din imobil "era ocupată de fiul proprietarului", în sensul că era folosită de acesta, menţiuni ce se regăsesc şi în adresa nr. 17289 din 6 mai 1991 eliberată de către Administraţia Financiară Constanţa.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta "nu a făcut dovada proprietăţii lui V.G.I. asupra bunurilor în litigiu la momentul preluării, ci cu peste 20 ani anterior".
Or, dacă se acceptă această teză, înseamnă că dreptul de proprietate ar trebui atestat numai printr-un înscris datat din anul in care s-a realizat această preluare, ceea ce ar însemna o restrângere nejustificată şi ilogică a sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
S-a concluzionat, că singurul proprietar al imobilelor situate în str. ... a fost V.G.I., a cărui unică moştenitoare este recurenta.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a reţinut că intimata-reclamantă are calitatea de moştenitoare a autorului V.G.I.; că acesta a fost proprietarul următoarelor imobile: 300 mp teren, ce face parte din lotul 19, careul 278 bis, situat în Constanţa, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3087 din 17 septembrie 1928, pe care a construit, în baza autorizaţiilor de construcţie nr. 22191/1936 şi nr. 172/1928, trei clădiri; al diferenţei de tren ce face parte din lotul 19, careul 278 bis, dobândită prin actul autentificat sub nr. 3776 din 1 noiembrie 1928, cumpărată de la aceeaşi proprietari, R.M. şi H.H., precum şi al suprafeţei de teren cumpărată de la Primarul municipiului Constanţa, situată în lotul 18, careul 278 bis, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1100/27, pe care a edificat o construcţie în baza autorizaţiei de construcţie nr. 14508/32, imobile ce au trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 119/1948.
S-a mai reţinut, că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1955,30 mp şi două corpuri de casă, situat în Constanţa, iar prin acţiunea introductivă formulată de reclamante s-a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Constanţa, prin primar, la restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 791,95 mp situat în Constanţa, şi la restituirea în echivalent a diferenţei de teren în suprafaţă de 1100 mp, situată în Constanţa, afectată de construcţii.
Motivul pentru care s-a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins contestaţia ca nefondată, l-a reprezentat faptul că „recurentele aveau obligaţia să depună titlu de proprietate al autorului, pentru terenurile şi construcţiile ridicate în Constanţa, având în vedere că cel ce revendică trebuie să aibă, în afara capacităţii şi calităţii procesuale, un titlu legal care să-l îndreptăţească să stea în proces, fapt nedovedit de acestea".
Motivând astfel, instanţa de apel, implicit, a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar a autorului său, V.G.I., asupra bunurilor a căror restituire a solicitat-o, în condiţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Or, prin considerentele deciziei recurate, chiar instanţa de apel a reţinut că autorul V.G.I. a fost proprietarul terenului în suprafaţă totală de 1955,50 mp situat în lotul 18 şi 19, careul 278 bis Constanţa şi al construcţiilor edificate pe acestea, conform autorizaţiilor de construcţie nr. 22191/1936, nr. 172/1928 şi nr. 14508/1932, ce au trecut în proprietatea statului abuziv, în temeiul Legii nr. 119/1948. Aceste imobile erau situate, la data încheierii actelor de vânzare-cumpărare, (filele 45, 46 şi 47dosar fond).
Conform planului cadastral din anul 1936-1938 al Municipiului Constanţa, ulterior terenul a figurat ca fiind situat în str. ..., fără număr, desfiinţată, iar în prezent este situat in str. ... nr. 4 (fila 57 dosar fond).
Reclamanta Z.D. este moştenitoarea legală a fostului proprietar, V.G.I., conform certificatului de moştenitor nr. 1144 din 21 noiembrie 1985 (fila 55 dosar fond), situaţie în care aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, se constată că reclamanta a făcut dovada preluării abuzive a imobilului în litigiu de către stat, în temeiul Legii nr. 119/1948, a dreptului de proprietate al autorului său V.G.I., cu acte de proprietate, conform art. 23.1 din HG nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, asupra imobilului în litigiu, astfel că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind prezumţia relativă a dreptului de proprietate al fostului proprietar ce ar rezulta din actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Aşa fiind, se constată că Decizia recurată s-a dat cu aplicarea greşită a prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a prevederilor art. 23 din acelaşi act normativ, iar motivul de recurs formulat de reclamanta Z.D., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiat.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Z.D., va casa Decizia recurată şi, rejudecând apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta Z.D. împotriva deciziei nr. 34/C din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, pe care o casează.
Respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 780 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2264/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
