ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2299/2010
Dosar nr. 4273/1/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2665 din 3 iunie 2003, Judecătoria Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele G.D. şi G.D.L. împotriva pârâţilor Primăria municipiului Arad, prin primar, în reprezentarea Statului Român, C.M., I.D., S.I., A.I. şi B.I. şi s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de închiriere încheiate între pârâţi.
S-a respins în rest acţiunea reclamantelor şi cererea Consiliului local al municipiului Arad pentru introducerea forţată în cauză a SC R.T. SA, SC E. SA şi SC D.N. SA.
Prin Decizia nr. 689/A din 6 noiembrie 2003, Tribunalul Arad, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în totalitate acţiunea şi a dispus eliberarea şi predarea terenului evidenţiat în C.F. 14519 Arad, nr. top. 3918/16/b/2/l şi 3918/16/b/2/2, prin evacuarea garajelor proprietatea pârâţilor de ordin 2-6.
A respins cererile de intervenţie forţată a S.N.T. R.T. SA şi RA A.C. Arad şi cererile de intervenţie în nume propriu formulate de SC E. SA şi SC D.N. SA.
Prin Decizia nr. 356/R din 3 februarie 2005, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de Consiliul local Arad împotriva deciziei şi sentinţei, care au fost casate, iar cauza a fost trimisă pentru competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Arad.
Curtea de apel a constatat că, în mod greşit, cauza a fost judecată în primă instanţă de judecătorie, deoarece obiectul litigiului îl constituie un teren care a fost expropriat, iar conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine tribunalului.
După rejudecare, prin sentinţa nr. 1045 din 20 septembrie 2005, Tribunalul Arad, secţia civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantelor.
Tribunalul a reţinut că prin decretul nr. 381/1972 s-a dispus exproprierea din proprietatea foştilor proprietari tabulari G.G. şi G.M., antecesorii reclamantelor, suprafaţa de 595 mp teren, fără a se identifica suprafaţa topografică preluată de stat, specificându-se doar scopul exproprierii, respectiv construirea unor blocuri de locuinţe, a unei policlinici şi a unui punct termic.
In cartea funciară a fost operată numai parcela în suprafaţă de 289 mp teren, diferenţa fiind preluată şi închiriată unor persoane fizice pentru edificarea unor garaje.
Tribunalul a constatat că reclamantele nu mai au calitatea de proprietar asupra întregii suprafeţe de teren care a făcut obiectul exproprierii, astfel că nu au temei juridic de a cere evacuarea pârâţilor persoane fizice, demolarea garajelor şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de închiriere.
Prin Decizia nr. 41 din 2 februarie 2006, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă la Judecătoria Arad.
Instanţa de apel a constatat că, din punct de vedere al evidenţelor funciare, terenul nu a fost niciodată expropriat, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine judecătoriei.
Prin Decizia nr. 2771 din 7 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâţi, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului Curţii de Apel Timişoara.
Instanţa de recurs a constatat că, prin Decizia nr. 356/R din 3 februarie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a trimis cauza spre competentă judecată în primă instanţă Tribunalului Arad, iar această hotărâre irevocabilă are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor, ca fiind expropriate, şi competenţa materială de a judeca pricina în primă instanţă.
Reinvestită cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 17/A din 2 februarie 2009, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamante.
Curtea de Apel a reţinut că terenul ce face obiectul litigiului a fost expropriat pentru realizarea unor amenajări de utilitate publică. Pe acest teren s-au edificat blocuri de locuinţe, cu toate amenajările de cartier (căi de acces, alei, reţele de gaz, telefonie, electrice), astfel încât susţinerile reclamantelor privind dreptul lor de proprietate tabulară nu sunt întemeiate.
Neoperarea în cartea funciară a actului de expropriere asupra parcelei în litigiu este irelevantă, deoarece, conform art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, în astfel de situaţii, proprietatea se dobândeşte chiar şi fără intabularea în cartea funciară.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că terenul în litigiu este proprietatea sa tabulară şi este ocupat de şase garaje, drumuri de acces la blocuri şi reţele.
Garajele sunt construcţii provizorii de tablă, care pot fi demolate, iar accesul la blocuri se poate realiza prin construirea unui alt drum.
Contractele de închiriere încheiate de primărie cu persoane fizice sunt nelegale, deoarece primăria nu este proprietara imobilelor, exproprierea din anul 1972 fiind nelegală, din moment ce nu s-au acordat despăgubiri.
Au mai arătat recurentele, că parte din teren este liber de construcţii sau amenajări, dar acest lucru trebuia clarificat prin efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat eliberarea şi predarea terenului evidenţiat în C.F. 14519 Arad cu nr. top. 3918/16/b/2/l şi 3918/16/V2/2, invocând dispoziţiile art. 480 C. civ.
La termenul din 12 decembrie 2002, la Judecătoria Arad, reclamantele şi-au precizat acţiunea, arătând că nu au promovat acţiune în revendicare, ci o acţiune nepatrimonială, respectiv evacuare şi „obligaţia de a face", obiectul fiind parcela cu nr. top. 3919/1/1 din C.F. 9894 Arad.
Faţă de obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizat şi completat, în dovedirea temeiniciei acţiunii lor, reclamantele trebuie să dovedească că deţin dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu sau un alt drept real care le poate îndreptăţi să ceară ridicarea construcţiilor sau amenajărilor realizate fără acordul său.
Reclamantele susţin că sunt proprietare tabulare ale terenului, dar aceste susţineri nu sunt fondate, astfel cum în mod corect a constatat instanţa de apel.
Astfel, prin Decretul de expropriere nr. 381 din 6 octombrie 1972, de la autorii reclamantelor, G.G. şi G.M., a fost expropriată suprafaţa de teren de 595 mp, situată în municipiul Arad.
Chiar dacă în cartea funciară statul şi-a intabulat dreptul de proprietate doar pentru suprafaţa de 289 mp teren, el a devenit proprietar, în virtutea actului de expropriere, care a fost pus în aplicare şi pentru diferenţa de teren, ce face obiectul prezentului litigiu.
Dreptul de proprietate al statului îşi are temeiul în dispoziţiile art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, conform cărora, „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzaresilită, şi expropriere;titularulnu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea".
Aşadar, în regimul de carte funciară, exproprierea este una dintre excepţiile care face ca transferul dreptului de proprietate să opereze chiar şi atunci când nu a avut loc înscrierea. Sancţiunea neînscrierii în cartea funciară nu este inexistenţa proprietăţii, aşa cum susţin reclamantele, ci, conform textului de lege citat, faptul că cel care a dobândit proprietatea prin expropriere nu poate dispune de bun.
Este nereală şi susţinerea reclamantelor că preluarea s-a realizat fără plata despăgubirilor, deoarece autorii reclamantelor au primit despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată, la dosar aflându-se înscrisuri din care rezultă că valoarea despăgubirilor a fost stabilită şi încasată (fila 38 şi 39 din dosarul nr. 5856/2004 al Curţii de Apel Timişoara).
Cât priveşte criticile referitoare la posibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de teren afectată de utilităţi, nu se impune analiza acestora, din moment ce reclamantele nu au dovedit că deţin sau că au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de reclamante se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii A.I., B.I., G.M., I.D., S.S., în cuantumul dovedit prin înscrisurile aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele S. (fostă G.)D.L. şi G.D. împotriva deciziei nr. 17/A din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara , secţia civila.
Obligă pe recurente să plătească intimaţilor A.I., B.I., C.M., I.D., S.S. cheltuieli de judecată în cuantum de 357 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2300/2010. Civil. Contestaţie decizie de... | ICCJ. Decizia nr. 2284/2010. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
