ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2328/2010
Dosar nr. 20722/3/2007
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 06 iulie 2006 sub nr. 24536/3/2006, reclamanta L.G. a chemat în judecată pe pârâţii C.N.P. Bucureşti şi U.N.N.P.R., solicitând obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 1.400.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a discriminării pe criteriul vârstei şi repunerea în situaţia anterioară discriminării.
In motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 1996-2004 a desfăşurat activitate în mod neîntrerupt în domeniul notarial, ocupând la început un post de secretar în cadrul Biroului Notarial D.A. (până la decesul notarului şef, moment în care biroul a fost desfiinţat), iar după absolvirea facultăţii şi a examenului de licenţa a ocupat funcţia de consilier juridic în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi "M.P. si S.B.T.".
In luna martie 2003, a depus dosarul de înscriere la C.N.P. Bucureşti, în vederea participării sale la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, potrivit Legii Notarilor Publici, concurs ce urma să se desfăşoare în luna august 2003.
A menţionat că a depus toate diligentele întocmirii unui dosar corect si complet din punct de vedere legal.
La data de 10 iulie 2003, Colegiul Director al C.N.P. Bucureşti, a emis Decizia cu nr. 52 prin care primea aviz nefavorabil. In această decizie se invocă art. 48 din Statutul U.N.N.P.R., articol ce îi interzicea participarea la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, motivându-se ca a depăşit vârsta legală de a participa la acest examen, respectiv vârsta de 35 de ani.
Prin emiterea deciziei nr. 52 din 10 iulie 2003 emisă de Colegiul Director al C.N.P. Bucureşti, decizie ce i-a fost comunicată prin adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003 de abia în data de 14 iulie 2003, coroborată cu art. 48 din Statutul U.N.N.P.R. consideră ca pârâţii prin acestea i-au încălcat dreptul constituţional la munca, la pregătire şi promovare profesionala şi libera dezvoltare a personalităţii, valori supreme garantate de lege.
A mai arătat că în momentul depunerii dosarului respecta absolut toate condiţiile legale de participare la concurs în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 36/1995, Regulamentul de punere în aplicare a acesteia nr.710/c/1995 şi Regulamentul privind dobândirea calităţii de Notar Stagiar din anul 1995, care la art. 6 prevede: "Pot fi notari stagiari cei care: au cetăţenie romana şi domiciliul în România; au capacitate de exerciţiu a drepturilor civile; sunt licenţiaţi în drept - ştiinţe juridice; nu au antecedente penale; se bucura de o buna reputaţie; cunosc limba romana; sunt apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei; nu au depăşit 5 ani de la data obţinerii diplomei de licenţa".
In susţinerea cauzei sale s-a adresat şi Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, de unde a obţinut o Hotărâre prin care i se recunoaşte discriminarea pe criteriul vârstei făcută de pârâţi.
Noul Statut al U.N.N.P.R. din care a fost invocat art. 48 în Decizia nr. 52 din 10 iulie 2003 nu a fost publicat în Monitorul Oficial nici până în momentul de faţă, acesta nefiindu-i opozabil, C.N.P. aplicând acest statut în mod discreţionar, în funcţie de interese.
Toată această situaţie i-a adus grave prejudicii atât ei, cât si familiei sale.
Pârâţii au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare aşa cum a fost adoptată şi modificată de Legea nr. 48/2002; Legea nr. 36/1995 şi dispoziţiile art. 82, art. 83, art. 84 C. proc. civ.
Prin încheierea pronunţată la data de 09 octombrie 2006 Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă conflicte de muncă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti pentru repartizare aleatorie.
La data de 06 iunie 2007 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 20722/3/2007.
Având în vedere dispoziţiile art. 27 din OG nr. 137/2000, în cauză a fost citat şi Consiliul de Combatere a Discriminării.
Prin sentinţa civilă nr. 966 din 21 mai 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei L., a obligate pârâtele C.N.P. Bucureşti şi U.N.N.P.R., la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri; a respins cererea privind repunerea în situaţia anterioară discriminării, ca rămasă fără obiect luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotăra astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Reclamanta a depus în luna martie 2003 dosarul cu documentaţia pentru înscrierea la concursul ce se organiza pentru ocuparea postului de notar stagiar. Cu adresa nr. 2382 din 11 iulie 2003, C.N.P. Bucureşti - Colegiul Director i-a făcut cunoscut că prin Decizia nr. 52 din 10 iulie 2003, care nu i-a fost comunicată reclamantei, s-a avizat nefavorabil cererea de participare la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, având în vedere că nu îndeplineşte dispoziţiile art. 48 din Statutul Uniunii Notarilor Publici din România.
Conform acestor prevederi din Statutul menţionat „pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc expres condiţiile prevăzute de lege, fără a depăşi 5 ani de la obţinerea diplomei de licenţă şi cel mult vârsta de 35 ani.
Prin Hotărârea nr. 122 din 20 ianuarie 2004 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că faptele prezentate constituie fapte de discriminare, îngrădirea liberului acces la examenul de intrare în stagiul notarial, precum şi îngrădirea liberei exercitări a profesiei de notar public, constituie contravenţie, fiind sancţionată cu avertisment Uniunea Notarilor Publici.
Prin Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a Congresului al VI-lea al Notarilor Publici s-a hotărât completarea şi modificarea Statutului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în sensul că art. 48 va avea următorul cuprins - pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc condiţiile expres prevăzute de lege şi au mai puţin de 5 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridică.
De asemenea, prin Decizia nr. 2721 din 25 mai 2007, pronunţată de Curtea de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, au fost anulate deciziile administrative comunicate prin adresele nr. 2382/2003 emisă de C.N.P. Bucureşti şi nr. 2434 şi i-a fost recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar.
S-a reţinut că la data formulării cererii de înscriere la examenul pentru ocuparea unui post de notar stagiar, reclamanta îndeplinea toate condiţiile prevăzute la art. 20 din legea nr. 36/1995, iar prevederea din statut (art. 48), în temeiul căreia a fost respinsă cererea de participare la acest concurs, privind limitarea vârstei de 35 ani era discriminatorie şi adăuga la lege.
Prin crearea acestei discriminări vădite, drepturile reclamantei i-au fost vătămate, punând-o într-o situaţie de inferioritate faţă de ceilalţi candidaţi, creându-i acesteia un disconfort psihic, fiind nevoită ulterior să promoveze diverse acţiuni în justiţie, pentru a-i fi recunoscut dreptul său la libera exercitare a unei profesii, drept garantat şi ocrotit de Constituţia României.
Aşadar prejudiciul creat reclamantei prin adoptarea unei restricţii de natură discriminatorie în Statutul Uniunii Notarilor Publici, care i-a îngrădit dreptul acesteia la libera exercitare a profesiei de notar stagiar este mai mult decât evident, apărarea pârâtelor referitoare la faptul că hotărârea de constatare judiciară a violării unui drept al omului constituie, în sine o satisfacţie suficientă pentru prejudiciul moral încercat de cel vătămat, fiind neîntemeiată.
De asemenea, apărarea pârâtelor referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi suferit niciun prejudiciu, întrucât accesul în profesia de notar public nu este limitat, în sensul că, pentru a deveni notar public nu trebuie în mod obligatoriu să efectuezi un stagiu profesional existând şi. modalitatea accederii în profesie în urma susţinerii unui concurs în condiţiile art. 16 lit. g) teza finală din Legea nr. 36/1995, este neîntemeiată, deoarece nu poţi impune vreunei persoane calea pe care să o aleagă în exercitarea unei profesii, iar calea aleasă de către reclamantă nu a fost posibilă, datorită unei dispoziţii discriminatorii.
Sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, tribunalul a apreciat că suma de 10.000 lei, acordată prin hotărârea dată, reprezintă o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul suferit ca urmare a faptelor pârâtelor.
In ceea ce priveşte cererea de repunere în situaţia anterioară discriminării, s-a reţinut că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere, pe de o parte, Hotărârea nr. 4 din 02 iunie 2006 a Congresului al VI-lea al Notarilor Publici prin care s-a modificat art. 48 din Statut, dispoziţie care nu mai prevede niciun criteriu de vârstă pentru participarea la concursul de notari stagiari, iar pe de altă parte Decizia nr. 2721 din 25 mai 2007, pronunţată de Curtea de Casaţie şi Justiţie, prin care i-a fost recunoscut dreptul reclamantei de a participa la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel L.E.G. şi U.N.N.P.R., precum şi C.N.P. Bucureşti.
In apelul său, reclamanta apelanta L.E.G. a susţinut în esenţă că, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală cu privire la stabilirea despăgubirilor la suma de 10.000 lei, despăgubiri care sunt derizorii.
Aceasta întrucât nu a ţinut seama de suferinţele fizice, morale, personale şi ale familiei, de cheltuielile de spitalizare, că un membru de familie s-a îmbolnăvit de diabet şi a devenit dependent de insulina.
Totodată, instanţa nu a făcut nicio argumentaţie a categoriilor de daune suferite de apelantă, în funcţie de care a acordat despăgubirile, hotărârea fiind insuficient motivată (filele 9-13 dosar curte).
Pârâţii U.N.P.R. şi a C.N.P. din Bucureşti, au motivat apelul, în sensul că, simplul fapt al anulării unui act administrativ nu poate conduce la concluzia existenţei unei vătămări, deoarece dauna morală nu aduce nicio pierdere de ordin pecuniar.
Totodată (conform practicii C.E.D.O) aceste daune morale (transformate în bani) se acordă „dacă şi în măsura în care a putut să sufere un prejudiciu moral, a obţine din constatarea violării, o satisfacţie suficientă în această privinţă".
S-a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele acordării daunelor morale.
Prin Decizia civilă nr. 324 A din 21 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, instanţa reţinând următoarele:
Cu privire la apelul U.N.P.R. şi C.N.P. Bucureşti.
In examinarea acordării prejudiciului moral trebuia avute în vedere: prejudiciul, fapta ilicită, legătura între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia.
In apel se pun în discuţie prejudiciul şi legătura între fapta ilicită şi prejudiciu (implicit conturându-se, dar nu clar şi aspecte privind fapta ilicită şi vinovăţia).
Sub aspectul faptei ilicite şi a vinovăţiei corect, faţă de probele de la dosar, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
Legat de prejudiciu, apelanta nu-l leagă de prejudiciul patrimonial, arătând că sub aspect moral, acest prejudiciu nu ar exista.
Or, criteriul delimitării îl constituie posibilitatea unei evaluări băneşti directe a prejudiciului.
Distincţia nu are însă drept criteriu nici natura dreptului subiectiv vătămat, nici admisibilitatea reparării patrimoniale.
Prejudiciu este legat numai de persoana (victima) faptei ilicite, consecinţa negativă a acesteia.
Este clar şi corect argumentat de prima instanţă că prin măsura discriminatorie aplicată numitei L.E.G., în raport de ceilalţi candidaţi, a pus-o într-un disconfort psihic şi interzicerea de a participa la concurs întrunesc toate cerinţele răspunderii civile delictuale.
Susţinerea că simplul fapt al anulării unui act administrativ nu conduce la concluzia unei vătămări, nu a fost fi primită deoarece reclamantei L.E.G. i-au fost produse sub aspect psihic traume.
Ca atare, aşa cum au fost formulate, în integralitatea lor motivele de apel au fost găsite neîntemeiate, iar soluţia primei instanţe legală şi temeinică.
Şi sub aspectul cuantumului prejudiciului instanţa de apel a stabilit că este neîntemeiată critica.
Faţă de aspectul acestui gen aparte de prejudiciu, care la prima vedere nu poate fi direct evaluat în bani, cum în legislaţie nu există criterii clare sau orientative de acordarea lor, judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze victima faptei prejudiciabile, de aceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei ilicite.
Insă la aprecierea lor, nu poate să se ia în considerare factori arbitrari, ci, funcţie de situaţia de fapt, personalitatea victimei, urmările şi consecinţele avute asupra s-a care ar fi suma globală care (în parte) ar anula suferinţa suferită.
Or, sub acest aspect prima instanţă a căutat criterii în argumentarea sumei globale, criterii care sunt juste reţinute şi pe care Curtea le apreciază ca raţionale.
In ceea ce priveşte apelul formulat de reclamanta L.E.G., instanţa de apel a avut în vedere următoarele:
Stabilirea cuantumului sumei globale la suma de 10.000 lei reprezintă, faţă de gradul de vinovăţie, efectele ei asupra apelantei şi modalitatea de a repara prin mijloace băneşti suferinţa sumă ce a fost corect stabilită şi este echitabilă pentru apelantă.
S-a mai reţinut că prejudiciul moral se referă la persoana apelantă, nu şi la ceilalţi membri ai familiei ei, fiind de eventualul prejudiciu material (medicamente etc., ce putea fi cerut alături de cel moral, dar dovedit cu probe).
Faptul că un membru al familiei s-a îmbolnăvit de diabet, chiar dacă aparent ar avea un raport de cauzalitate, nu poate fi reţinut ca prejudiciu personal al apelantei.
De asemenea, argumentaţia acordării acestui prejudiciu moral stabilit global în bani s-a făcut de prima instanţă, neexistând în legislaţia noastră limite sau criterii orientative, acestea fiind apreciate de judecător în contextul situaţiei de fapt reţinute.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs , în termen legal, reclamanta L.E.G. precum şi U.N.P.R. şi C.N.P. Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) instanţa pronunţând o hotărâre fără temei legal şi cu încălcarea legii.
Astfel, în esenţă, motivează că din punct de vedere al cuantumului despăgubirilor există un grav dezechilibru, faţă de împrejurarea că notarii în anul 2007 au încasat 360 milioane de Euro doar din tranzacţii imobiliare iar aceasta doar o sumă de 3000 Euro în anul 2009.
A solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate şi pe fond modificarea sentinţei ataşate în sensul acordării de despăgubiri în valoare de 1.400.000 lei( 60.000 Euro).
In recursul lor, U.N.N.P.R. şi C.N.P. Bucureşti, au arătat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestor pârâte, şi în consecinţă că poate fi stabilit prejudiciul moral. Consideră că în cauză nu sunt îndeplinite cele 4 condiţii necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi implicit pentru acordarea despăgubirilor morale.
Analizând recursurile declarate, Înalta Curte, constată următoarele:
Recursul reclamantei L., va fi anulat ca netimbrat pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă L.E. nu a timbrat recursul, deşi a fost legal citată cu menţiunea îndeplinirii obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru şi a depunerii timbrului judiciar (fila 17 din dosar).
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată şi republicată, taxele de timbru şi timbrul judiciar se plătesc anticipat.
Cu totul excepţional, în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţele judecătoreşti pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din lege, dispoziţii incidente şi în cazul neaplicării timbrului judiciar.
Cum, în cauză, recurenta-reclamantă nu s-a conformat îndeplinirii obligaţiei de plată prevăzută de dispoziţiile legale mai sus-menţionate, recursul acesteia va fi anulat ca netimbrat.
In ceea ce priveşte recursul declarat de pârâţii C.N.P. Bucureşti şi U.N.N.P.R., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond şi de apel, au analizat rapoartele juridice dintre părţi prin prisma celor 4 condiţii legale ale răspunderii civile delictuale.
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispoziţiile art. 998 C. civ., în termenii precişi şi cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin aprecierea ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor legale, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.
In aceeaşi idee, este de reţinut că nici Curtea Europeană atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.
Or, faţă de cele expuse, stabilind suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa de apel şi de fond a făcut o aplicare corespunzătoare a criteriilor enumerate şi judecând în echitate, se constată că suma acordată reclamantei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit oferă o reparaţie completă pentru atingerile aduse drepturilor procesuale nepatrirnoniale.
Prin prisma celor expuse, criticile formulate de pârâtele C.N.P. Bucureşti şi U.N.P.R. circumscriu dispoziţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul acestor pârâte urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca ne timbrat recursul declarat de reclamanta L.E.G. împotriva deciziei nr. 324 A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii C.N.P. Bucureşti şi U.N.N.P.R. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2307/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 2301/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
