ICCJ. Decizia nr. 2308/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2308/2010
Dosar nr.3837/2/2009
Şedinţa publică din 16 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 223 din 7 februarie 2007 Judecătoria Bolintin Vale a admis acţiunea reclamanţilor P.E., M.C. şi C.Ş. în contradictoriu cu pârâtul C.G. A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 6.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pe ultimii trei ani a terenului în suprafaţă de 1.000 mp ocupat de acesta. A fost respinsă ca netemeinică cererea reclamanţilor prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din amânarea cu rea-credinţă a executării silite. A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 631 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că actele invocate de pârât: Sentinţa civilă nr. 92 din 20 ianuarie 2002 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 172 din 9 iunie 1994 a Tribunalului Giurgiu şi titlul de proprietate nr. 50088 din 22 iulie 1995 emis de Comisia judeţeană Giurgiu au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârilor prin care a fost comparat titlul reclamanţilor cu cel al pârâtului. S-a constatat în mod definitiv şi irevocabil calitatea reclamanţilor de unici proprietari asupra terenului. Despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a terenului au fost stabilite prin expertiză. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru paguba rezultată din amânarea cu rea-credinţă a executării, instanţa a reţinut că pârâtul şi-a exercitat drepturile procesuale şi procedurale admise de lege.
Împotriva acestei sentinţe pârâtul a declarat recurs susţinând că reclamanta P.E. nu deţine un act de proprietate legal în baza căruia să-şi dovedească dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 1.000 mp pentru care a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă. Titlul de proprietate nr. 50018/1995 a fost eliberat cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică din Legea nr. 18/1991. Probele administrate în cauză au fost încuviinţate de instanţă cu încălcarea procedurilor legale, la mai multe termene nu a fost citat (de exemplu când s-au încuviinţat şi probele), judecătorul care a judecat dosarul a fost recuzat şi nu s-a abţinut deşi a mai dat două sentinţe privind aceeaşi pricină.
Recursul a fost respins prin Decizia nr. 676 din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în ce priveşte dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp această chestiune a fost dezlegată în mod irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească anterioară stabilindu-se că reclamanţii sunt proprietarii terenului în discuţie, pe care pârâtul îl ocupă fără drept. În ce priveşte nelegala citare a pârâtului în momentul încuviinţării probatoriilor instanţa a reţinut că pârâtul avea termen în cunoştinţă. În fine, instanţa a mai reţinut că nu s-a făcut dovada că judecătorul primei instanţe era incompatibil.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat contestaţie în anulare, susţinând că instanţa a omis cercetarea calităţii procesuale active a reclamanţilor, cercetarea incompatibilităţii judecătorului fondului,a excepţiei puterii lucrului judecat şi nu s-a analizat oportunitatea suspendării judecării, respectiv nerespectarea dreptului la apărare. Contestaţia în anulare a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 233 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că la dezlegarea pricinii în recurs s-au cercetat toate motivele invocate şi s-a dispus asupra cererii pentru acordarea unui nou termen de judecată, respectiv pentru suspendarea judecării recursului conform dovezilor prezentate.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către pârâtul C.G., respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 1555 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu motivarea că acesta a fost declarat împotriva unei decizii irevocabile, care faţă de prevederile art. 299 C. proc. civ. nu este supusă recursului.
Împotriva acestei decizii pârâtul a formulat contestaţie în anulare, arătând că la termenul din data de 15 septembrie 2008 instanţa de recurs a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul a fost soluţionat la data de 27 octombrie 2008 fiindu-i încălcat dreptul la apărare. Contestaţia în anulare a fost admisă prin Decizia nr. 420 din 10 martie 2009 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Decizia a fost anulată şi s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului, care a fost respins ca inadmisibil prin Decizia civilă nr. 656 din 14 aprilie 2009 a acestei curţi de apel.
Prin Decizia civilă nr. 420 din 10 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit legii. Contestatorul la termenul din 15 septembrie 2008 a fost prezent personal iar instanţa a amânat cauza la data de 17 noiembrie 2008. Cu toate acestea recursul s-a judecat la data de 27 octombrie 2008 când contestatorul nu a fost prezent pentru că nu a fost citat.
Prin Decizia nr. 656 din 14 aprilie 2009 s-a reţinut că recursul este inadmisibil. Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive, date fără drept de apel sau date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională. În ce priveşte hotărârile pronunţate într-o contestaţie în anulare, acestea sunt susceptibile de recurs numai dacă şi hotărârile ce au format obiectul acestui mijloc procedural puteau fi atacate pe calea recursului or, în speţă recursul a fost promovat împotriva unei decizii prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare, care este o decizie irevocabilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu este supusă recursului.
Decizia nr. 656 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost atacată cu contestaţie în anulare de către pârât. C.C. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 656 din 14 aprilie 2009 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. 7064/2/2008, precizând la data de 23 iunie 2009 că o consideră fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, deoarece potrivit art. 24 C. proc. civ. judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o cauză nu mai poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel,recurs şi nici în rejudecare după casare.
Contestaţia în anulare a fost respinsă ca nefondată prin Decizia civilă nr. 1188 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că din actele şi lucrările dosarului rezultă că membrii completului de judecată care au pronunţat Decizia civilă nr. 656 din 14 aprilie 2009 sunt aceiaşi care au pronunţat Decizia civilă nr. 420 din 10 martie 2009. Susţinerile contestatorului în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică potrivit art. 24 C. proc. civ. sunt nefondate, deoarece aceste dispoziţii vizează situaţia în care judecătorul a pronunţat o soluţie pe fond într-o pricină şi nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel, recurs sau în caz de rejudecare după casare. Or prin Decizia nr. 420/2009 a fost admisă contestaţia în anulare şi s-a acordat termen pentru rejudecarea recursului, completul de judecată rămânând învestit cu soluţionarea recursului. Restul criticilor vizând aspecte legate de modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de recurs nu au fost analizate, deoarece calea contestaţiei în anulare nu să această posibilitate.
Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat prezentul recurs, care este inadmisibil pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 299 C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
În speţă este atacată cu recurs o hotărâre prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare a pârâtului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 320 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, or, hotărârea atacată fusese o decizie dată în recurs, care este irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
În atare situaţie şi hotărârea dată în contestaţia în anulare este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva sa, inadmisibil.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul C.C. împotriva Deciziei nr. 1188 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 aprilie 2010.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 2309/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2305/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
