ICCJ. Decizia nr. 2384/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2384/2010
Dosar nr. 4524/40/2007
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la secţia civilă a Tribunalului Botoşani, secţia civilă, sub nr. 4524/40 din 10 octombrie 2008, petenţii U.I. şi U.F. au atacat pentru netemeinicie şi nelegalitate dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007 emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de către Primarul municipiului Botoşani, prin care li s-a soluţionat notificarea înregistrată sub nr. 48/2002, cu referire la imobilul fost situat în municipiul Botoşani.
Contestatorii au arătat că, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 23920 din 12 iulie 1986, au cumpărat de la vânzătorul D.S. imobilul situat în Botoşani, compus din casă cu anexe şi cu un teren aferent împrejmuit de 2.884 mp, pentru care au plătit preţul de 146.000 lei; că în actul de vânzare menţionat s-a consemnat că terenul aferent construcţiei a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, iar că prin Decretul nr. 394/1988 s-a dispus exproprierea întregului imobil pentru cauză de utilitate publică, încât casa de locuit şi anexele au fost demolate, iar 1.450 mp din teren au fost ocupaţi de construcţii şi utilităţi publice.
Au mai susţinut contestatorii că sunt îndreptăţiţi să pretindă măsuri reparatorii pentru pierderea proprietăţii lor - casă cu anexe şi teren aferent de 2.884 mp - constând în restituirea în natură a terenului de 1.434 mp rămas neconstituit după expropriere şi în măsuri în echivalent pentru rest, cu luarea în considerare a faptului că au fost despăgubiţi la expropriere cu suma de circa 64.000 lei
Au pretins ca, prin echivalent, să primească în proprietate pe lângă imobilul situat în strada I.C. nr. 94 (clădire plus 742,31 m teren aferent) acordat prin art. 1 din dispoziţia atacată şi alte două imobile care se află în posesia lor, adică acela din Botoşani, strada P. nr. 39 (19) compus din locuinţă cu anexe şi 671 mp teren aferent, precum şi cel din Botoşani, strada S. nr. 6, compus din spaţiu atelier şi 600 mp teren.
Contestatorii au mai solicitat despăgubiri băneşti, până la echivalarea valorică raportată la întregul imobil fost situat în strada T. nr. 2, asupra căruia li s-a recunoscut îndreptăţirea prin sentinţa Tribunalului Botoşani dată în dosarele nr. 4629/C/2003 şi respectiv nr. 493/08 iulie 2004.
Prin sentinţa civilă nr. 1512 din 30 octombrie 2008, tribunalul Botoşani, secţia civilă, a admis în parte contestaţia petenţilor U.I. şi U.F., a obligat Primarul municipiului Botoşani să emită o dispoziţie de completare a art. 1 din dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, în limita diferenţei dintre valoarea clădirii din strada T. nr. 2, fostă proprietatea petenţilor şi valoarea imobilului din strada I.C. nr. 94 (art. 1 din dispoziţia nr. 6113/2007) plus valoarea sumei de 15.479,38 dolari, toate valorile menţionate fiind calculate în raport de data de 30 iunie 2007, corectată cu indicele de inflaţie de la momentul emiterii noii dispoziţii şi a respins, ca nefondată, cererea de acordare de despăgubiri pentru suprafaţa de 2884 mp fost situată în strada T. nr. 2, respectiv de anulare a art. 2 din dispoziţia nr. 6113/2007.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut ca fiind întemeiată în parte contestaţia formulată de petenţi. De asemenea, s-a mai reţinut că nu se poate susţine, întemeiat, faptul că exproprierea ulterioară, din anul 1988, i-a afectat pe dobânditorii U. şi în ce priveşte terenul aferent construcţiilor lor, câtă vreme la acel moment ei nu erau proprietari asupra acestui bun, încât ipoteza prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) Legea nr. 10/2001 nu a fost îndeplinită în speţă.
Astfel, în cauza de faţă, terenul de 2.884 mp rămâne supus incidenţei Legii nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce a fost supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum s-a stabilit prin pct. 1. 4. lit. c) prin HG nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
În consecinţă, instanţa a reţinut că orice pretenţie a contestatorilor cu privire la terenul de 2.884 mp fost situat în strada T. nr. 2, Botoşani, nu este întemeiată, încât se cuvine să fie respinsă.
În ceea ce priveşte restul pretenţiilor contestatorilor, Tribunalul a reţinut că poate exista o diferenţă consistentă între valoarea clădirii anexelor din strada T. nr. 2, preluate prin expropriere de la aceştia, stabilită în preţurile lunii iunie 2007 la suma de 127.681 lei prin expertiza inginer I.P. (fila 26 dosar) şi valoarea actualizată a despăgubirilor încasate cu acelaşi prilej, estimată la 15.479,38 dolari SUA prin expertiza G.R. (fila 149 dosar) - echivalentul în lei (RON) fiind aproximativ 45.000 lei, calculat prin aplicarea unui curs de 2,9 – 3,0 lei/ dolari SUA, la care se adaugă valoarea estimată pentru imobilul din str. I.C. nr. 94 acordat în compensare.
Într-un asemenea context, ce se cuvine a fi verificat explicit de Primarul municipiului Botoşani sesizat cu soluţionarea notificării petenţilor, prin evaluări concomitente pentru aceeaşi zi de 30 iunie 2007, contestatorii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii suplimentare, până la echivalarea integrală a prejudiciului suferit prin pierderea imobilului din strada T. nr. 2.
Drept urmare, instanţa a constatat că se impunea completarea corespunzătoare a art. 1 din dispoziţia nr. 6113 din 12 septembrie 2007, în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca acordarea acestora să poată viza imobilele strict solicitate de contestatori, numai în situaţia includerii lor în lista indicată de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi numai cu încadrarea valorică în eventuala diferenţă rămasă neacoperită conform dispoziţiei nr. 6113/2007.
Cu referire la dosarul nr. 4629/C/2003 al Tribunalului Botoşani, al cărui obiect este format de o solicitare anterioară bazată pe aceeaşi situaţie de fapt şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în forma iniţială, care a fost casat cu trimitere spre rejudecare prin Decizia nr. 894/7 11 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat că nu s-a invocat litispendenţa, câtă vreme acest dosar a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea prezentului dosar, sens în care au fost depuse extrase din evidenţele ecris.
Împotriva menţionatei sentinţe au declarat apel, în termen legal, petenţii U.I. şi U.F.. Prin Decizia civilă nr. 81 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, apelul.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, în raport de probele administrate în cauză, apelul este neîntemeiat, având în vedere că diferenţele de valoare rezultate din expertizele de specialitate efectuate în acest sens sunt semnificative. Mai mult, justa soluţionare a pretenţiilor reclamanţilor şi acoperirea integrală a prejudiciului suferit au impus stabilirea termenilor de comparaţie în raport de aceeaşi dată.
Faţă de împrejurarea că petenţii au solicitat ca pentru diferenţa de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluţia instanţei de fond de a nu indica în mod expres cuantumul şi forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora.
Cu referire la soluţia de respingere a cererii privind acordarea măsurilor reparatorii pentru terenul de 2880 mp expropriat, Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor şi aplicare a legii, în acord cu dispoziţiile pct. 1.4 din HG nr. 250/2007, de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Faţă de conţinutul concret al contractului de vânzare cumpărare încheiat în formă autentică (f. 13 dosar fond), în care s-a stipulat că „terenul aferent construcţiilor ce se înstrăinează trece în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974", susţinerile petenţilor potrivit cărora însuşi preţul achitat face dovada dobândirii şi a terenului aferent construcţiilor sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză, neputând fi cercetate în acest cadru procesual.
Împotriva menţionatei decizii au declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii-reclamanţi U.I. şi U.F., pentru motive de nelegalitate şi netemeinice întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanţa de apel nu a făcut decât să copieze motivarea instanţei de fond, fără o cercetare justă a motivelor de apel şi nu a soluţionat în mod efectiv contestaţia formulată, ci a lăsat la îndemâna organului administrativ, respectiv a primarului, de a efectua evaluări concomitente pentru aceeaşi zi de 30 iunie 2007 a imobilelor, respectiv atât al celui demolat, cât şi a celor două imobile solicitate a fi acordate în compensare, fără a impune o sancţiune primarului pentru nerezolvarea acestei obligaţii şi fără a impune un termen limită de soluţionare.
Astfel, prin soluţia dispusă de instanţa de fond, recurenţii sunt lăsaţi la îndemâna arbitrariului şi la îndemâna voinţei primarului, care, aşa cum se observă din întâmpinările şi răspunsurile la notificare, le-a negat acestora chiar dreptul pretins. Din acest motiv, recurenţii consideră nelegală şi nedreaptă soluţia instanţei de apel, cât şi a primei instanţe de fond, care, deşi au arătat că recurenţii îşi însuşesc rapoartele de expertiză în cauză, nu a soluţionat într-un mod fără echivoc modalitatea de a fi despăgubiţi şi nu au impus sancţiuni organelor administrative.
Recurenţii consideră că în mod judicios se impunea efectuarea expertizei judiciare care să stabilească preţul imobilelor la data de 30 iunie 2007, corectat cu indicele de inflaţie la momentul emiterii dispoziţiei, atât pentru imobilul demolat, cât şi pentru cele două imobile solicitate a le fi acordate în compensare, efectuarea acestor expertize trebuia să fie pusă în discuţia părţilor în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Totodată, arată recurenţii, era necesar a se rezolva şi situaţia suprafeţei de 2884 mp teren aferent casei de locuit din str. T. nr. 2, Botoşani şi a se stabili calitatea de proprietar prin martori şi acordarea de măsuri reparatorii raportat la actele normative în vigoare la data formulării notificării şi a Normelor metodologice anterioare celor prevăzute prin HG nr. 250/2007.
Astfel, nefiind administrate aceste probe şi lăsându-se la îndemâna pârâtei şi a primarului efectuarea acestor acte, le-a fost încălcat în mod grav dreptul la apărare, la un proces echitabil şi dreptul de proprietate, statuat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Analizând recursul declarat, în raport de criticile menţionate care se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Ambele instanţe de fond nu s-au preocupat de a afla adevărul în ceea ce priveşte posibilitatea acordării în compensare şi a celor două imobile pe care reclamanţii le deţin în prezent cu chirie, omiţând a pune în discuţie şi a administra probe cu privire la compensarea solicitată de reclamanţi.
Astfel, prima instanţă de fond a menţinut măsura dispusă prin dispoziţia atacată de acordare în compensare numai a unuia dintre cele trei imobile solicitate, cu motivarea că acordarea în compensare poate viza numai imobilele care se includ în lista indicată de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi numai dacă se încadrează valoric în eventuala diferenţă rămasă neacoperită conform dispoziţiei nr. 6113/2007. În apel s-a menţionat sub acest aspect că, faţă de împrejurarea că petenţii au solicitat ca pentru diferenţa de prejudiciu rămasă neacoperită să li se acorde, în compensare, alte imobile determinate, soluţia instanţei de fond de a nu indica în mod expres cuantumul şi forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea.
Înalta Curte consideră că o astfel de motivare încalcă şi dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., căci, deşi cele două imobile solicitate a fi acordate în compensare, nu făceau parte din lista bunurilor care puteau fi acordate în compensare, instanţa avea obligaţia de a verifica dacă şi acestea puteau fi acordate în natură contestatorilor din moment ce aceştia le deţin în prezent cu chirie de la primărie. Instanţa de apel, deşi a fost investită cu critici sub acest aspect, nu şi-a motivat soluţia de menţinere a neacordării acestei compensări, rezumîndu-se să aprecieze că soluţia instanţei de fond, de a nu indica în mod expres cuantumul şi forma măsurilor reparatorii, cu considerentele expuse, este una favorabilă acestora, ceea ce determină incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, este incident în cauză şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a dat dovadă de rol activ pentru a verifica posibilitatea prevăzută de art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001 de acordare în compensare a celor două imobile ocupate de recurenţi cu contracte de închiriere de la primărie, nefiind administrate probe sub aspectul argumentelor invocate de către primărie pentru care imobilele situate Botoşani, P. nr. 39 (19) compus din locuinţă cu anexe şi 671 mp teren aferent, precum şi cel din Botoşani, strada S. nr. 6, compus din spaţiu atelier şi 600 mp teren nu pot fi cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare în temeiul art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001.
De asemenea, aceste bunuri, în măsura în care se vor putea atribui în compensare, trebuie evaluate de către instanţă printr-o expertiză de specialitate, în scopul de a stabili limitele compensării, iar evaluarea lor nu trebuie lăsată la aprecierea primăriei, căci, faţă de obiectul cauzei, contestaţie la dispoziţia emisă în procedură administrativă, instanţa are plenitudine de competenţă în a verifica, atât sub aspectul temeiniciei, cât şi al legalităţii, acest act emis în procedura administrativă şi să dispună toate probele pe care le consideră necesare în acest scop.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita nerecunoaştere a dreptului de proprietate al recurenţilor asupra celor 2884 mp teren aferent casei de locuit din str. T. nr. 2 Botoşani şi neacordarea de măsuri reparatorii raportat la actele normative în vigoare la data formulării notificării şi a Normelor metodologice anterioare celor prevăzute prin HG nr. 250/2007, acestea nu pot fi primite.
Aceasta deoarece terenul aferent locuinţei cumpărate de contestatori rămâne supus Legii nr. 10/2001, care recunoaşte dreptul de proprietate în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii în proprietatea statului, deci în favoarea înstrăinătorului ce a fost supus rigorii Legii nr. 58/1974, astfel cum se reglementează fără echivoc în pct. 1.4. lit. c) din HG nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Faţă de împrejurarea că instanţa de judecată ar mai fi fost investită cu o pricină identică cu cea din prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că dosarul nr. 4629/C/2003 al Tribunalului Botoşani, purtând în prezent nr. 6207/1/2005 pe rolul Curţii de Apel Suceava a fost suspendat conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea prezentului dosar, după respingerea excepţiilor de litispendenţă şi conexitate cu dosarul din prezenta cauză, astfel cum rezultă din evidenţele ECRIS ataşate în recurs, astfel încât soluţionarea sa urmează a se realiza în raport de hotărârea pronunţată în prezenta cauză.
Pentru aceste argumente, constatându-se că se impune administrarea de probatorii care nu se poate realiza în faza procesuală a recursului, în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, casată Decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, cu recomandarea de a administra probe sub aspectul posibilităţii acordării în compensare şi a celorlalte două imobile pe care recurenţii le deţin cu chirie de la primărie, atât din punctul de vedere al înscrierii acestor bunuri în tabelul la care face referire art. 1 pct. 5 al Legii nr. 10/2001, cât şi în raport de valoarea despăgubirii ce trebuie acordată şi în limitele căreia se realizează compensarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de apelanţii-reclamanţi U.I. şi U.F. împotriva deciziei nr. 81 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2416/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2347/2010. Civil. Plângere împotriva... → |
|---|
