ICCJ. Decizia nr. 234/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 234/2010
Dosar nr. 694/44/2009
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 733 din 29 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a fost declinată competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de chematul în garanţie Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, împotriva sentinţei civile nr. 29 din 30 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
La termenul din 29 iunie 2009 instanţa de recurs a invocat excepţia necompetenţei sale materiale.
Astfel, obiectul recursului îl reprezintă sentinţa civilă nr. 29 din 30 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă de fond, conform art. 1 din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituţională a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 1 şi art. 11 din OUG nr. 75/2008.
Ulterior, OUG nr. 75/2008 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2009.
Consecinţă a evenimentelor legislative astfel intervenite în legătură cu aplicarea prevederilor OUG nr. 75/2008, nu a mai fost prevăzută instanţa competentă în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţă de curţile de apel, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile generale care reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti conform art. 4 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în condiţiile prevăzute de lege.
Competenţa curţilor de apel în materie este exclusă deoarece dispoziţiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ. vizează recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, precum şi în cazuri prevăzute de lege, sens în care au fost citate şi dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. muncii, care trimit la regulile generale de procedură civilă.
Tot astfel, art. 71 din Legea nr. 168/1989 privind soluţionarea conflictelor de muncă dispune că instanţele judecătoreşti competente să judece cereri referitoare la conflictele de drepturi se stabilesc prin lege.
În consecinţă, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a soluţiona prezentul recurs, conform şi art. 21 din Legea nr. 304/2004.
În raport cu hotărârea de declinare a competenţei materiale în privinţa judecării recursurilor declarate de Penitenciarul Brăila şi chematul în garanţie Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. I alin. (1) din OUG nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, cererile menţionate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte şi cele având ca obiect acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, erau soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Conform alin. (2) din textul de lege sus-menţionat, recursul împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de instanţa supremă, în mai multe dosare şi s-a constatat că dispoziţiile art. 1 şi art. 11 din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
Ulterior deciziei Curţii Constituţionale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea OUG nr. 75/2008, cu mai multe modificări şi completări, printre care şi abrogarea art. I din ordonanţă, text de lege care stabilea competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca atare, având în vedere declararea neconstituţionalităţii art. I din Ordonanţă, precum şi abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competenţă, în prezent, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, de curţile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este implicat personalul din justiţie, ca, de altfel, în nicio altă categorie de litigii de muncă.
Chiar dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au prevăzut şi norme tranzitorii, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în prima instanţă, de curţile de apel, având în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale în exercitarea controlului de constituţionalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că intenţia legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate în materia supusă discuţiei, în favoarea Înaltei Curţi.
O asemenea interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a OUG nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curţii Constituţionale, în loc să transpună concepţia, în materie, a instanţei constituante, în legătură cu degrevarea instanţei supreme de această categorie de litigii, faţă de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar şi de inexistenţa unei secţii specializate în materia conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
În esenţă, instanţa de drept comun, în materia soluţionării recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate, în primă instanţă, în domeniul litigiilor de muncă, este reprezentată de curţile de apel, care au secţii specializate în judecarea acestui tip de litigii, indiferent cărei instanţe aparţine sentinţa recurată.
Pentru aceste argumente, în baza art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a recursului declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Trimite cauza la Curtea de Apel Galaţi pentru soluţionarea recursurilor declarate de pârâtul Penitenciarul Brăila şi chematul în garanţie Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei nr. 29 F din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010
| ← ICCJ. Decizia nr. 2336/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2332/2010. Civil.. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
