ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2356/2010
Dosar nr. 1975/91/2007
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Reclamanta SC C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Garda Financiară Vrancea, D.G.F.P. Vrancea, C.C., G.C., Comisia de Evaluare şi Valorificare din cadrul D.G.F.P. Vrancea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, C.C., J.D., P.C., M.N. şi P.N., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi la plata sumei de 700.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale, cuantum ce urma a fi precizat pe parcursul judecării cauzei.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că în mod abuziv, Garda Financiară Vrancea i-a confiscat la data de 7 mai 2004, cantitatea de 407.400 tone păcură.
Prin sentinţa nr. 184 din 4 martie 2008, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a fost constatat prescris dreptul la acţiune.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 167/A din 23 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta susţinând, în esenţă, că reprezentantul său este U.C. şi că dreptul la acţiune s-a născut la data de 18 aprilie 2006, când a fost cunoscută întinderea pagubei, deci greşit a fost admisă excepţia prescripţiei acestui drept.
Recursul este nefondat.
Instanţa de apel a stabilit corect faptul că pentru deplina capacitate de reprezentare era necesar ca procura de reprezentare să fie înscrisă la Oficiul Registrului Comerţului Vaslui.
Acest aspect este de fapt lipsit de relevanţă, având în vedere că prima instanţă, a cărei soluţie a fost confirmată de instanţa de apel, nu a respins acţiunea pentru acest motiv, ci a constatat că dreptul la acţiune era prescris.
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3 alin. 1 din acelaşi decret, text aplicabil în speţă, termenul de prescripţie este de 3 ani.
Or, chiar din motivarea acţiunii rezultă că reclamanta a cunoscut producerea prejudiciului la data de 7 mai 2004, când i-au fost confiscate 407.400 tone păcură, în raport de care era cunoscută şi întinderea acestuia.
Aşa fiind, făcând o corectă aplicare a legii, instanţele au stabilit că la data de 7 mai 2004 s-a născut dreptul la acţiune, care s-a stins la data de 7 mai 2007.
Cum acţiunea a fost introdusă la data de 12 iulie 2007, dreptul la acţiune era prescris, fiind depăşit termenul legal de 3 ani.
În consecinţă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de reclamanta SC C.I. SRL împotriva deciziei nr. 167 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2344/2010. Civil. Obligaţie de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2333/2010. Civil → |
|---|
