ICCJ. Decizia nr. 2329/2010. Civil.. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ.
Decizia nr. 2329/2010
Dosar nr. 40937/3/2007
Şedinţa publică din 19 aprilie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1588 din 14 octombrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul G.M., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar General.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, nu există dovezi că N.M., proprietarul imobilului din Bucureşti, preluat de stat în 1962, este una şi aceeaşi persoană cu M.G., tatăl reclamantului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 277 din 15 aprilie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul G.M., împotriva sentinţei civile nr. 1588 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că, nu s-a făcut dovada că G.M. este una şi aceeaşi persoană cu M.N. proprietar al terenului pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată, a declarat recurs reclamantul G.M., criticând-o ca fiind nelegală – invocând art. 304 pct. 9 cod.
- Instanţele de fond şi apel făcând o aplicare greşită a prevederilor art. 23.1 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, au respins contestaţia formulată şi în apel pe considerentul că nu s-a dovedit că reclamantul este fiul lui M.N. cel care a cumpărat terenul, în anul 1931.
- Certificatul de moştenitor nr. 395/1986 eliberat copiilor defunctului G.M. confirmă relatarea semnăturilor actului menţionat întrucât fiul lui G.M. este numit N.N., iar reclamantul, al doilea fiu este trecut sub numele de G.M.
S-a depus la dosarul cauzei – fără să fie luat în seamă de instanţe – certificatul emis în 1941 de Primăria comunei Tărtăşeşti, din care rezultă că fiul lui M.N.G., anume M., este una şi aceeaşi persoană cu N.M.G. şi N.M.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
În speţă, reclamantul G.M. a pretins că este moştenitorul numitului G.M., cunoscut şi cu numele de N.M., care a dobândit terenul în suprafaţă de 70 mp, teren rămas liber din suprafaţa totală de 456,50 mp, situat în Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 19778 din 8 iulie 1931.
Este adevărat că prin certificatul de moştenitor nr. 305 din 16 iunie 1986, s-a făcut dovada că reclamantul este moştenitorul defunctului G.M. - decedat la 8 februarie 1986, dar nu s-a făcut dovada că G.M. este una şi aceeaşi persoană cu M.N. proprietar al terenului pentru care se solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Actele pretins doveditoare, existente la dosarul cauzei, nu au nicio relevanţă juridică pentru stabilirea identităţii de persoană, deoarece acestea vorbesc de un anume M., fiul lui M.N.G., care ar fi una şi aceeaşi persoană cu N.M.G. şi N.M., în condiţiile în care proprietarul terenului se numeşte M.N.
Prin urmare, ceea ce trebuia să dovedească reclamantul era faptul că el este fiul numitului M.N. şi nu fiul lui M.N.G.
Actul de la fila 8 dosar apel de care se prevalează reclamantul, face vorbire despre un anume M., fiul lui M.N., însă formularea din cuprinsul acestuia duce la concluzia că fiul poartă numele de familie al tatălui, nefiind făcută în cuprinsul său menţiunea numelui de familie al fiului.
Declaraţiile autentificate ale unor persoane conform cărora N.M. şi G.M. sunt una şi aceeaşi persoană nu au forţa probantă, deoarece pe de o parte, principiul mijlocirii impune ca proba testimonială să fie adresată în faza instanţei de judecată, iar pe de altă parte, susţinerile martorilor nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.
Prin urmare, reclamantul nu a reuşit să dovedească în condiţiile art. 1169 C. civ., propunerea făcută înaintea judecăţii în sensul că G.M. este una şi aceeaşi persoană cu M.N. proprietar al terenului pentru care solicită măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi pe cale de consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr. 277 din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2325/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2283/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
