ICCJ. Decizia nr. 2371/2010. Civil. Drepturi băneşti. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2371/2010
Dosar nr. 477/64/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Revizuentul D.E.A. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 139/M din 09 februarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, susţinând că este potrivnică sentinţei nr. 1837/M din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.
Cererea de revizuire a fost tardiv formulată.
Conform art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) al art. 322 de la data pronunţării ultimei hotărâri.
Or, în prezenta cauză, ultima hotărâre, a cărei revizuire a fost solicitată, a fost pronunţată la data de 9 februarie 2009, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 30 iunie 2009, după expirarea termenului legal.
În consecinţă, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de D.E.A. împotriva deciziei nr. 139/M din 9 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2385/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2383/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
---|