ICCJ. Decizia nr. 2391/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2391/2010
Dosar nr. 1063/46/2009
Şedinţa publică din 21 aprilie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la 29 iulie 2009, B.G. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii M.G. şi M.E., cerere de revizuire a deciziei civile nr. 839/R din 5 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, susţinând că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 1412/R din 13 noiembrie 2008, pronunţată în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, tot de către Tribunalul Vâlcea.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, s-a susţinut că ultima decizie pronunţată în cauză contravine celei dintâi, încălcând autoritatea de lucru judecat a acesteia, ceea ce deschide calea revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti a pronunţat sentinţa nr. 110/F-CM din 30 septembrie 2009, prin care a respins revizuirea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit deciziei nr. 839/R/2009 Tribunalul Vâlcea a respins recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 7274/2008 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. Anterior, prin Decizia nr. 1412/R din 13 noiembrie 2008 se admisese recursul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei civile nr. 2535 din 18 aprilie 2008 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, casată sentinţa şi cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
S-a apreciat, faţă de conţinutul dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., că rostul reglementării acestui caz de revizuire este acela al sancţionării încălcării autorităţii de lucru judecat, în acele situaţii în care, soluţionându-se separat două sau mai multe cauze şi, neobservându-se existenţa lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispoziţii nu se pot concilia şi nu pot fi aduse la îndeplinire simultan.
În speţă însă, nu există această contrarietate între dispozitive, câtă vreme prin Decizia nr. 1412/R din 13 noiembrie 2008 s-a dispus casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar prin Decizia nr. 839/R/2009 a fost respins recursul.
În realitate, după pronunţarea deciziei de casare, instanţa de trimitere nu a ţinut seama de îndrumările date de instanţa de control judiciar, de a reuni cauzele ce fuseseră disjunse, numai că această nemulţumire nu poate fi valorificată prin promovarea unei cereri de revizuire.
Stabilindu-se că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire a fost respinsă în consecinţă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs B.G., care a susţinut caracterul ei nelegal, întrucât cea de-a doua hotărâre, pronunţată în urma trimiterii spre rejudecare a nesocotit practic îndrumările instanţei de recurs privitoare la necesitatea reunirii pricinilor care fuseseră disjunse în mod artificial.
Ca atare, au rămas două hotărâri definitive date în una şi aceeaşi cauză care au dat rezolvări diferite aceleiaşi chestiuni.
Deşi instanţa de revizuire reţine că, într-adevăr, la rejudecare nu s-a ţinut seama de îndrumările deciziei de casare, în acelaşi timp, constată că nu se regăsesc elementele specifice pentru încălcarea lucrului judecat şi că ar exista doar o nemulţumire a revizuentului care nu poate însă, să fie îndreptată pe calea revizuirii, dar fără să se precizeze care ar fi calea de urmat.
În această modalitate, prin respingerea cererii de revizuire se încalcă ordinea de drept şi se nesocotesc hotărâri care se bucură de puterea lucrului judecat.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 C. proc. civ.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare în cauză, obligatorie în condiţiile art. 326 alin. (2) C. proc. civ.
Examinând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
Prin formularea cererii de revizuire întemeiată pe dispoz. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a pretins că a fost nesocotită puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1412/R/2008 a Tribunalului Vâlcea (prin care, admiţându-se recursul exercitat, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca la reluarea judecăţii să fie reunite cauze care fuseseră disjunse în mod artificial), prin pronunţarea deciziei nr. 839 din 5 iunie 2009 a aceleiaşi instanţe.
Or, această din urmă decizie respinge recursul exercitat de B.G. împotriva sentinţei nr. 7274 din 12 decembrie 2008 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, reţinând în considerente că motivele de nelegalitate invocate nu se încadrează în dispoz. art. 304 C. proc. civ., pentru a se putea exercita controlul în drept asupra soluţiei pronunţate. În plus, s-a reţinut, recurentul nu justifică o vătămare care să impună casarea sentinţei.
O asemenea soluţie, care nu face decât să constate că exercitarea căii de atac a recursului s-a făcut cu neobservarea prevederilor art. 304 C. proc. civ. care reglementează motivele de nelegalitate în limitele cărora poate fi cenzurată hotărârea de primă instanţă nu poate nesocoti şi încălca, aşa cum se pretinde, statuările deciziei anterioare (pronunţată în cadrul aceluiaşi proces), de trimitere a cauzei spre rejudecare.
Ceea ce a tranşat această a doua hotărâre împotriva căreia a fost îndreptată cererea de revizuire, solicitându-se anularea ei, nu a fost decât un aspect de ordin formal, procedural, respectiv, acela legat de posibilitatea încadrării criticilor în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
De aceea, o astfel de hotărâre, care în al doilea ciclu procesual a cenzurat hotărârea dată la momentul rejudecării doar sub aspect formal, procedural, nu poate încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare.
Ceea ce greşeşte în analiză instanţa de revizuire (conform hotărârii atacate cu prezentul recurs) este faptul că se bucură de autoritate de lucru judecat numai dispozitivele hotărârilor, iar cazul de revizuire prev. de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ar fi incident doar în situaţia în care hotărârile ar conţine dispoziţii de neconciliat, care nu se pot executa simultan.
Or, în egală măsură cu dispozitivul, intră în autoritate de lucru judecat considerentele necesare ale hotărârii, cele care explică şi sprijină soluţia din dispozitiv.
În speţă însă, aşa cum s-a menţionat, considerentele pentru care s-a respins cel de-al doilea recurs nu sunt de natură să contrazică soluţia din Decizia de casare, pentru a fi deschisă astfel, calea revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru toate aceste argumente, care vin să suplinească în parte, considerentele din sentinţa atacată, recursul a fost apreciat ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de revizuentul B.G. împotriva sentinţei nr. 110/F-CM din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 27/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 237/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
