ICCJ. Decizia nr. 2552/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2552/2010
Dosar nr.7233/3/2007
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 801 din 31 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1391 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că esenţa problemei de drept în cauză o reprezintă dacă o hotărâre adoptată de Adunarea generală a membrilor fostei Camere de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti este un act constitutiv sau translativ de proprietate, respectiv transmiterea dreptului de proprietate de la aceasta, fostă persoană juridică, la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, mai ales în condiţiile în care lucrul ce a făcut obiectul dreptului de proprietate se află în patrimoniul unei alte persoane care deţine un titlu de proprietate.
Sub aspectul caracterului constitutiv de drept nu există nici un temei de drept în baza căruia o hotărâre a membrilor unei organizaţii neguvernamentale să constituie temeiul constituirii unui drept de proprietate. De asemenea, sub aspectul transmiterii dreptului de proprietate, nu există nici un temei de drept în baza căruia să se recunoască calitatea de act juridic prin care are loc transmiterea dreptului de proprietate.
Atâta timp cât apelanta nu a produs nici un act translativ de proprietate, în mod corect instanţa de fond a reţinut că o hotărâre de guvern poate legitima un transfer de proprietate şi deci poate fi considerat un act translativ de proprietate în condiţiile respectării dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece din probe rezultă că intimata deţine un titlu de proprietate pentru imobilul revendicat.
2. Recursul
2.1. Motive
Apelanta reclamantă a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., criticile vizând, în esenţă, următoarele aspecte:
În mod nelegal instanţa de apel a decăzut-o pe apelantă din dreptul de a-şi administra probatoriul, şi i-a restituit actul depus la dosar, întrucât prin cererea de apel a solicitat şi administrarea probei cu înscrisuri.
Argumentarea instanţei de apel referitor la necesitatea existenţei unui act translativ de proprietate este un plus de dovadă din care rezultă că instanţa de apel nu a înţeles aspectele juridice deduse judecăţii. Nu se pune problema unui act translativ de proprietate între Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi orice altă persoană, câtă vreme imobilul în litigiu a fost naţionalizat de stat prin Decretul nr. 74/1949.
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti nu a preluat imobilul situat în sectorul 3 în baza Hotărârii Adunării Generale a comercianţilor din 15 aprilie 2005, iar abrogarea art. 2 din HG nr. 709/2005 nu produce nici un efect asupra drepturilor patrimoniale dobândite de către Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Adunarea Generală Extraordinară a Membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti întrunită la 15 aprilie 2005 doar a luat act de deciziile Comitetului Executiv.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul este întemeiat, şi va fi admis pentru următoarele considerente:
La termenul din 31 octombrie 2008, instanţa de apel a respins administrarea probei cu înscrisuri solicitată de către apelantă, în aplicarea prevederilor art. 295 „raportat la art. 292 C. proc. civ., nefiind cerută în cererea de apel". Din această motivare rezultă că, practic, instanţa a decăzut-o pe apelantă din dreptul de administrare a probatoriului solicitat, fără să observe că aceasta a respectat cerinţele art. 292 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Câtă vreme în considerentele sentinţei ce fusese atacată cu apel s-a reţinut că nu există nicio dovadă din care să rezulte că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a ieşit din patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi a intrat în patrimoniul reclamantei, deşi înscrisul a cărui administrare fusese solicitată nu era de natură a proba - doar prin el însuşi - existenţa, în patrimoniul apelantei reclamante, a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, coroborarea lui cu alte dovezi putea conduce la o concluzie contrară celor reţinute de prima instanţă.
În aceste condiţii, nesocotirea de către instanţa de apel a „formelor legale" înscrise în art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a fost de natură să provoace apelantei o vătămare procesuală care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, astfel încât criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Este întemeiată şi critica vizând modul în care instanţele de fond au apreciat calitatea procesuală a reclamantei.
În considerentele Deciziei nr. 3108 din 28 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, faptul că imobilul situat în Bucureşti, sector 3 „a intrat în mod legal în patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti şi, ulterior, a fost preluat abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 74/1949".
În aceleaşi considerente, se vorbeşte despre actul prin care reclamanta din acel litigiu - Camera de Comerţ şi Industrie a României – a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din sectorul 3, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1943. Or, în temeiul acestui contract, a cumpărat Camera de Comerţ şi Industrie din Bucureşti iar nu Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Mai mult, faptul că reclamanta din prezentul litigiu, şi nu Camera de Comerţ şi Industrie a României, este recunoscută drept proprietară a imobilului ce a format obiectul dosarului finalizat prin Decizia nr. 3108/2004, rezultă şi din protocolul de predare-primire a acestui imobil, încheiat între Consiliul Local Sector 3 şi Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 4388 din 5 mai 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a stabilit, pornind tot de la nesocotirea Deciziei nr. 3108/2004, faptul că se impune admiterea recursului declarat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti şi continuat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, întrucât în mod nelegal instanţele inferioare consideraseră că această parte nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că prin HG nr. 1187 din 4 octombrie 2007 a fost abrogat art. 2 din HG nr. 709/2005 privind recunoaşterea înfiinţării Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, nu poate conduce la concluzia lipsei de calitate procesuală a reclamantei în acţiunea în revendicare a imobilului în litigiu, câtă vreme acest imobil nu a fost dobândit în temeiul Statutului Camerei adoptat de Adunarea generală a comercianţilor din 15 aprilie 2005. Prin Decretul nr. 74/1949 au fost desfiinţate camerele de comerţ şi industrie, cu excepţia Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, parte în contractul de vânzare-cumpărare din 21 decembrie 1943. Or, din succesiunea actelor normative adoptate în privinţa acestei persoane juridice rezultă că reclamanta este continuatoarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, înfiinţată în anul 1868.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că instanţele de fond au pronunţat o soluţie nelegală atunci când au apreciat că reclamanta nu are calitate procesuală activă, astfel încât criticile formulate întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi admis şi hotărârea instanţei de apel va fi casată în sensul că apelul va fi admis iar sentinţa va fi desfiinţată, cu trimiterea cauzei la acelaşi tribunal spre judecarea fondului acţiunii în revendicare.
Având în vedere că soluţia dată cererii de chemare în garanţie a avut drept justificare admiterea excepţiei lipsei de calitate procesuală activă, ceea ce a dus la respingerea cererii incidentale pentru lipsa interesului, cu ocazia rejudecării va fi analizată şi această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 801 din 31 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi în consecinţă:
Casează Decizia şi admite apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 1391 din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 2556/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2553/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
