ICCJ. Decizia nr. 2556/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2556/2010
Dosar nr.29906/3/2007
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 864 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţii M.I.E. şi K.I.A. împotriva Sentinţei civile nr. 715 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, faţă de art. 161 C. proc. civ., şi faţă de existenţa împuternicirii avocaţiale ataşate la cererea de chemare în judecată, avocat L.P. avea calitatea de reprezentant al reclamanţilor.
Este adevărat că din împuternicirea avocaţială, care are efectele unui mandat, nu rezultă dreptul avocatului de a semna cererea de chemare în judecată pentru reclamanţi, dar la fel de adevărat este că împuternicirea respectivă conferă avocatului calitatea de reprezentant.
Sunt fără nicio reflectare în realitatea scriptică aprecierile tribunalului conform cărora procura dată de reclamanţi avocatei a fost dată exclusiv pentru obţinerea restituirii în natură sau prin echivalent, şi nu pentru introducerea acţiunii în revendicare.
Prin Procura nr. 2707 din 30 octombrie 2007 reclamanţii îşi însuşesc inclusiv faptul semnării cererii de chemare în judecată de către mandatar.
2. Recursul
2.1. Motive
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel a admis greşit apelul reclamanţilor pe considerentul că aceştia au împuternicit-o pe doamna L.P. prin procură, fără să aibă în vedere că în cazul reprezentării părţii de către avocat, activitatea de reprezentare se determină în baza contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client.
În speţă există doar o împuternicire notarială care, într-adevăr era dată în faza procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Nejustificarea calităţii de reprezentant duce la anularea cererii.
În mod greşit s-a considerat că cererea de chemare în judecată a fost legal semnată.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
În condiţiile art. 131 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat din 25 septembrie 2004, contractul de asistenţă juridică prevede în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială.
Prima filă din dosarul primei instanţe este împuternicirea avocaţială nr. 332466 prin care, în baza contractului de asistenţă juridică având acelaşi număr, reclamanţii îi împuterniceau pe mai mulţi avocaţi, inclusiv pe L.P., să redacteze şi să introducă acţiuni şi să îi reprezinte în instanţă.
O dovadă în plus a faptului că avocatul care a introdus şi semnat cererea de chemare în judecată a avut, încă de la momentul sesizării instanţei, calitatea de reprezentant al reclamanţilor, o constituie procura specială autentificată sub nr. 2707 din 30 octombrie 2007, şi prin care reclamanţii şi-au însuşit toate actele de procedură săvârşite de avocat în cauză.
Drept urmare, instanţa de apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor privitoare la reprezentarea prin mandatar avocat şi a pronunţat o soluţie legală atunci când a reţinut aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 161 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti împotriva Deciziei nr. 864 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 2557/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2552/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
