ICCJ. Decizia nr. 2592/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2592/2010
Dosar nr. 8291/117/200.
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 281 din 21 mai 2008 Tribunalul Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.S. şi C.E. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca, a constatat că suprafaţa de 720 mp teren situat în Cluj Napoca, parte din parcela înscrisă în C.F. Cluj nr. 14421 nr. top 18646 a fost preluată abuziv, a dispus anularea parţială a dispoziţiei nr. 2880 din 31 august 2006 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie de restituire în natură a terenului menţionat.
In motivarea sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 2880 din 31 august 2006 emisă de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a respins notificarea reclamantului C.S. reţinându-se că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.
În procesul-verbal de preluare nr. 730 din 12 iunie 1971 încheiat de I.L.L. Cluj, s-a făcut menţiunea că preluarea imobilului în suprafaţă de 720 mp având destinaţia de teren, situat în Cluj-Napoca, identificat în C.F. nr. 14421 Cluj, s-a făcut de la petiţionarul C.S., în baza deciziei nr. 8842 din 9 iunie 1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Cluj.
Este adevărat că în C.F. nr. 14421 Cluj erau menţionaţi numiţii B.S. şi G.M. ca proprietari tabulari ai imobilului cu nr.top 18646, însă reclamanţii au dovedit cu înscrisuri, şirul transmisiunilor dreptului de proprietate până la ei. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 decembrie 1961, B.S. şi G.M. le-au vândut numiţilor T.K. şi T.P., O.A. şi O.E., suprafaţa de 1443 mp din imobilul cu nr.top 8646. Din declaraţiile martorilor T.P. şi T.E., a rezultat că cele două familii de cumpărători şi-au împărţit în două parcele terenul cumpărat. Apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 1967, familia O.A. şi O.E., le-a vândut petiţionarilor parcela lor de teren pe care edificaseră şi o casă de locuit.
In actul de preluare a fost menţionat reclamantul C.S., ceea ce conduce la prezumţia că acesta a deţinut imobilul sub nume de proprietar.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca susţinând că terenul a fost preluat prin Decizia nr. 519 din 6 septembrie 1971 împreună cu alte terenuri deţinute de diferiţi proprietari, iar proprietarii deposedaţi au primit apartamente în schimb. In această decizie s-a prevăzut la art. 1 că imobilul s-a preluat de la V.S. şi V.V. În speţă nu s-a dovedit transferul de proprietate de la numiţii B. la numiţii O. şi nici dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 276 A din 17 octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul reţinând că s-a dovedit transferul de proprietate asupra imobilului.
Aşa după cum a reţinut corect prima instanţă, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 decembrie 1961, B.S. şi G.M. le-au vândut numiţilor T.P. şi T.E., împreună cu O.A. şi O.E., terenul în suprafaţă de 443 mp din C.F. nr. 14421 Cluj-Napoca, nr.top 18646 f.99 dos. tribunal. Ulterior, prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 aprilie 1967, numiţii O.A. şi O.E. le-au vândut reclamanţilor C.S. şi C.E., terenul şi casa, pentru preţul de 16.000 lei, f.5 acelaşi dosar. Aşadar, casa exista pe teren la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, chiar dacă nu a fost evidenţiată în cartea funciară.
S-a mai reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare reclamanţii au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea în natură.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca susţinând că nu s-a făcut dovada transferului de proprietate de la numiţii B. la numiţii O., că dreptul de proprietate al reclamanţilor nu a fost niciodată înscris în cartea funciară, iar instanţa a încălcat dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar numai în absenţa unor probe contrare.
Recurentul nu a indicat temeiul juridic al recursului, însă analiza criticilor formulate permite încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 10/2001 în art. 24 arată în mod expres că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Alin. (2) al acestui articol prevede că în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar
Or, în actul de preluare, respectiv procesul-verbal nr. 730 din 12 iunie 1971, este menţionat reclamantul C.S. Acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei cu patru ani înainte de expropriere, de la familia O. conform contractului de vânzare-cumpărare din 5 aprilie 1967 depus la fila 5 a dosarului de fond. De remarcat este faptul că recurentul nu a produs nici o probă contrară în combaterea prezumţiei instituite de textul menţionat, iar simplele comentarii ale recurentului nu pot constitui o astfel de probă.
In speţă, s-a dovedit şi transferul proprietăţii imobilului între familiile B. şi O. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 decembrie 1961.
Împrejurarea că dreptul de proprietate al reclamanţilor nu s-a transcris în cartea funciară nu are nici o repercusiune asupra dreptului în sine, întrucât această înscriere are un pur efect de opozabilitate faţă de terţi, permiţând titularului să dispună de bunul său şi nu produce nici un efect constitutiv de drepturi.
Faţă de aceste considerente recursul este nefondat şi se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 276 A din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2571/2010. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 2538/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
