ICCJ. Decizia nr. 2601/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.2601/2010
Dosar nr. 48543/31/2008
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 667 din 8 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta I.H. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general şi a dispus restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren, situat în Bucureşti, sector 3.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, notificarea pe care reclamanta a transmis-o Primăriei municipiului Bucureşti, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, nu a fost soluţionată.
Absenţa răspunsului persoanei juridice deţinătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii, supus cenzurii instanţei de judecată.
Reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, respectiv că este moştenitoarea autorului său, fostul proprietar al imobilului.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul poate fi restituit în natură, pentru că nu a fost înstrăinat, el fiind doar închiriat unei terţe persoane.
Prin Decizia nr. 482A din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul este în culpă, deoarece notificarea reclamantei nu a fost soluţionată mai mult de 7 ani, ceea ce echivalează cu un refuz de restituire.
Termenul de 60 de zile, reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată şi caracterul său de recomandare nu este de natură a justifica nesoluţionarea notificării.
Instanţa de apel a mai reţinut că, prin înscrisurile aflate la dosar, reclamanta a făcut dovada calităţii de moştenitor şi a dreptului de proprietate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că termenul de 60 de zile, reglementat de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată este de recomandare, iar nu imperativ, soluţionarea notificării fiind condiţionată de completarea dosarului administrativ cu toate actele solicitate în mod oficial.
Reclamanta, însă, nu a depus înscrisurile care i-au fost solicitate, motiv pentru care pârâtul nu a avut culpă în nesoluţionarea notificării.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Este nefondată susţinerea pârâtului că nu avea obligaţia legală de a răspunde în termen de 60 de zile, deoarece termenul este de recomandare.
In cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în raportul juridic dintre notificator şi notificat, primului îi revine obligaţia de a respecta condiţiile impuse de lege cu privire la modalitatea de transmitere a notificării şi de depunere a actelor doveditoare, iar persoana juridică notificată are obligaţia legală de a emite în termenul stabilit de lege o dispoziţie sau decizie motivată.
Faptul că legea nu instituie o sancţiune pentru actul emis după expirarea acestui termen, nu are semnificaţia că unităţile deţinătoare sunt exonerate de obligaţia de a emite în termen decizie sau dispoziţie motivată şi nu poate împiedica persoana îndreptăţită să-şi valorifice în instanţă drepturile la care legea o îndreptăţeşte.
O altfel de interpretare ar goli de conţinut dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată şi ar fi în contradicţie cu voinţa legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancţiuni contravenţionale pentru tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării persoanei îndreptăţite.
Termenul de emitere a deciziei sau dispoziţiei curge de la data depunerii notificării, atunci când aceasta a fost însoţită de acte doveditoare şi nu cuprinde menţiunea că urmează a fi depuse şi alte înscrisuri şi de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când notificatorii fac menţiunea că, ulterior, se vor depune şi alte acte doveditoare.
De altfel, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007 cuprind prevederi lămuritoare clare, în sensul că „In cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înţelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Insă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora".
In cauză, dosarul administrativ ataşat în copie probează că reclamanta a depus actele doveditoare de care a înţeles să se folosească, inclusiv declaraţiile de notorietate şi fotocopia paşaportului, pe care pârâtul pretinde că notificarea nu le-a depus.
Prin urmare, în lipsa unei menţiuni în notificarea iniţială, în sensul că s-ar mai depune şi alte acte doveditoare şi în condiţiile în care unitatea notificată nu a emis o dispoziţie nici după ce reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, în mod corect instanţele au constatat că pârâtul este culpabil pentru nesoluţionarea notificării şi au analizat pe fond cererea de restituire.
Faţă de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general împotriva deciziei nr. 482A din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2596/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2571/2010. Civil. Revizuire → |
|---|
