ICCJ. Decizia nr. 2608/2010. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2608/2010

Dosar nr. 611/107/200.

Şedinţa publică din 28 aprilie 2010

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, revizuentul I.T.G.C. Blaj a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 4 din 8 ianuarie 2008 a Tribunalului Alba invocând prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. In motivare a susţinut că soluţia adoptată de instanţa de recurs este contrară deciziei civile nr. 454/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Tribunalul Alba, prin Decizia civilă nr. 170 din 29 februarie 2008 a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la termenul de la 19 noiembrie 2008 judecarea cererii a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu au solicitat judecarea în lipsă şi nici nu s-au prezentat la strigarea cauzei.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen pentru astăzi 28 aprilie 2009.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

Aşadar, perimarea sancţionează neglijenţa manifestată prin abandonarea procesului.

În speţă, revizuentul, deşi legal citat nu s-a prezentat în instanţă la termenul din data de 29 noiembrie 2006, fixat pentru soluţionarea cererii.

Întrucât nici intimata nu au fost prezentă la strigarea cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea soluţionării cererii, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

Cum dosarul a fost lăsat în nelucrare mai mult de un an din culpa părţilor, conform art. 248 alin. (1) şi art. 252 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata perimarea cererii de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire a deciziei nr. 4 din 8 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia civilă, formulată de I.T.G.C. Blaj.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2608/2010. Civil