ICCJ. Decizia nr. 2632/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 2632/2010

Dosar nr. 2648/117/2008

Şedinţa publică din 29 aprilie 2010

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 586 din 31 octombrie 2008, Tribunalul Cluj a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta C.D.F. în contradictoriu cu pârâta SC T. Cluj SA.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1087 din 6 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Cluj, pârâta S.C. SC T. Cluj SA a fost obligată să emită în favoarea reclamantei decizie motivată cu privire la notificarea formulată pentru imobilul casă, compusă din 2 încăperi, iar Primăria comunei Călăţele, prin primar, a fost obligată la emiterea unei dispoziţii motivate cu privire la terenul în suprafaţă de 4.000 mp, situat în comuna Călăţele.

După pronunţarea sentinţei examinate, la data de 12 iunie 2007, pârâta SC T. Cluj SA a emis Decizia nr. 211, prin care s-a restituit în natură în favoarea reclamantei imobilul construcţie, în suprafaţă de 65 mp, condiţionat de plata unei despăgubiri în valoare de 12.385 Ron, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.

Pârâta a emis şi ofertă de restituire a imobilului construcţie remiză – ifron, în suprafaţă de 78 mp, condiţionat de plata unei despăgubiri în valoare de 4.692 Ron, în termen de 30 de zile de la comunicarea ofertei.

Cum pârâta a emis Decizia pentru soluţionarea notificării, a reţinut tribunalul, cererea reclamantei este lipsită de obiect.

Prin Decizia nr. 174 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.D.F.

Instanţa de apel, calificând drept apel calea de atac de care reclamanta a făcut uz, a reţinut că Decizia nr. 211 din 12 iunie 2007 a fost comunicată reclamantei, conform înscrisurilor aflate la dosar.

Instanţa de apel a mai constatat că tribunalul a reţinut în mod legal că cererea reclamantei este lipsită de obiect şi de interes, în condiţiile în care pârâta a emis Decizia nr. 211 din 12 iunie 2007, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. 1087 din 6 decembrie 2006 a Tribunalului Cluj.

Pe de altă parte, reclamanta a formulat plângere împotriva deciziei nr. 211 din 12 iunie 2007, care formează obiectul dosarului nr. 2879/117/2008 al Tribunalului Cluj, legalitatea deciziei urmând a fi cenzurată în cadrul acestui dosar de către tribunal, raportat la motivele invocate de reclamantă.

Mai mult decât atât, ulterior pronunţării hotărârii atacate, la data de 23 decembrie 2008, părţile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 542 din 23 decembrie 2008, având ca obiect construcţia în suprafaţă de 65 mp şi a remizei ifron magazie în suprafaţă de 78 mp, înscrisă în inventarul vânzătoarei pentru preţul de 12.385 lei şi, respectiv 4.495 lei, încasat de pârâtă conform chitanţei din 23 decembrie 2008.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.

Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat că Primăria Călăţele a emis Decizia, obligând pe reclamantă să plătească valoarea construcţiei edificate de SC T., ceea ce reprezintă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001, deoarece a plătit contravaloarea construcţiei edificată fără forme legale şi nu au fost achitate despăgubirile pentru construcţia demolată.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta C.F.D. a formulat „plângere împotriva tergiversării emiterii de către SC T. SA Cluj Napoca privind aplicarea sentinţei nr. 1087 din 6 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Cluj.

În cauză, prin hotărârea primei instanţe, menţinută de Curtea de Apel Cluj, contestaţia reclamantei a fost respinsă, cu motivarea că pârâta a emis Decizia pentru soluţionarea notificării, aşa cum a fost dispusă prin sentinţa civilă anterioară.

Prin urmare, în condiţiile în care obiectul cererii cu care a fost investită instanţa nu vizează aspecte legate de cuantumul şi natura măsurilor reparatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 10/2001, ci neîndeplinirea obligaţiei pârâtei de a se conform dispoziţiei instanţei de judecată, criticile referitoare la faptul că nu s-au achitat despăgubirile stabilite sunt nefondate.

Pe cale de consecinţă şi în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta C.F.D. împotriva deciziei nr. 174/A din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2632/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs