ICCJ. Decizia nr. 2690/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2690/2010
Dosar nr. 38422/3/2008
Şedinţa publică din 3 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9221 din 18 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii E.D.A., A.R.M., M.M.A. şi O.C.I., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către Municipiul Bucureşti, prin Primarul General sau despăgubiri acordate în condiţiile stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren de 2262 mp şi două construcţii demolate, urmând ca pârâtul să emită dispoziţie în acest sens; a respins cererea principală privind stabilirea cuantumului despăgubirilor ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile legii speciale, pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din 2262 mp şi construcţii demolate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 536 din 29 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva sentinţei civile nr. 922 din 18 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi, E.A.A., A.R.M., M.M.A. şi O.C.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, au calitatea de moştenitori ai autorilor S.G. şi S.S., S.A.V., în calitate de fiică şi nepoţi de fiică M.M.A., E.D., A.C.I.
S-a mai reţinut că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează doar procedura depunerii notificării în temeiurile şi în condiţiile prevăzute de lege, constatarea de către unitatea deţinătoare a calităţii notificatorilor de persoane îndreptăţite la restituirea în natură a imobilului în litigiu s-au acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi a cererii de restituire în natură şi, de asemenea, procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor şi a plăţii efective a acestora fiind una reglementată de Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin primarul General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece :
- Termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. Deci termenul este de recomandare.
- Actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi în cazul moştenitorilor cele ce atestă această calitate, trebuiau depuse odată cu notificarea. Termenul de 60 de zile a fost prelungit de legiuitor de mai multe ori tocmai cu scopul acordării unui interval de timp suficient notificatorului pentru depunerea actelor necesare.
Recursul nu este fondat.
În condiţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanţii A.R.M., M.M.A., E.D.A. şi O.C.I., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să se emită dispoziţie prin care să se propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în municipiul Bucureşti, sector 2, compus din teren în suprafaţă de 2262 mp şi două construcţii demolate.
Unitatea deţinătoare, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General avea obligaţia ca în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 să se pronunţe prin dispoziţie motivată sau decizie asupra notificării.
Cum unitatea deţinătoare nu s-a conformat temeiului mai sus menţionat, reclamanţii s-au adresat instanţei de judecată, respectiv Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru notificarea persoanei juridice deţinătoare este un termen de decădere, şi nu de recomandare cum susţine recurentul, Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Spre deosebire de termenele de prescripţie extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase, nesusceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.
Termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituţia repunerii în termen.
Raţiunea pentru care a fost instituit ca fiind termen de decădere rezultă din preocuparea legiuitorului de a dinamiza procedurile de punere în aplicare şi finalizare a operaţiunilor de retrocedare în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau în orice mod de aceştia.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va reţine că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi în consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 536 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2743/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2686/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
