ICCJ. Decizia nr. 2774/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2774/2010
Dosar nr. 409/99/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 22 ianuarie 2007 reclamanţii P.D.A.C. şi P.B.C.P. contestă dispoziţia nr. 3544 din 4 decembrie 2006 dată de Primarul Municipiului Iaşi prin care:
- respinge cererea de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat iar terenul ocupat parţial (106.833 mp) de cimitirul „Sf. Petru şi Pavel", iar pentru suprafaţa de 3.167 mp a fost emis titlu de proprietate unei alte persoane".
- respinge cererea de acordare de despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001, republicată, nu prevede această formă de despăgubire;
- se propune acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafaţa de 11 ha teren şi pentru construcţiile demolate, în cote egale de câte ½ d-nei P.B.C.P. şi d-lui P.D.C.A., reprezentaţi prin B.V.
Reclamanţii solicită restituirea în natură a suprafeţei de 125.000 mp teren intravilan situat în Iaşi, obligarea Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentru acordarea titlurilor de despăgubiri – capăt de cerere la judecata căruia a renunţat, constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 186.530 din 5 august 2003 emis în favoarea lui P.A.F. la judecata căruia a renunţat (art. 246 C. proc. civ.).
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr. 1573 din 16 octombrie 2008 în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. ia act de renunţarea reclamanţilor P.D.A.C. şi P.B.C.P. la judecarea cererii în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor şi cu pârâtul P.A.F.
Ia act şi de renunţarea reclamanţilor la judecarea capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 186530 din 5 august 2003 emis în favoarea pârâtului P.A.F. şi respectiv obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei prin care să se dispună titluri de despăgubiri pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea Statului conform Legii nr. 83/1949 şi ulterior demolate, situate în Iaşi.
Respinge contestaţia reclamanţilor P.D.A.C. şi P.B.P.C., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Iaşi, pe care o menţine.
Pentru a pronunţa hotărârea instanţa de prim grad a constatat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite conform art. 3 lit. a) şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, că imobilul în suprafaţă de 11 ha situat în Iaşi, a fost preluat abuziv de stat în baza Legii nr. 83/1949, construcţiile demolate, terenul ocupat în cea mai mare parte de Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel", o altă suprafaţă fiind atribuită prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 unei persoane fizice.
Reţine tribunalul că restituirea în natură nu este posibilă, însuşindu-şi concluziile expertizei tehnice prin care s-a stabilit că suprafaţa de 10,68 ha aparţine domeniului public al Municipiului Iaşi, fiind ocupată de cimitir 104557,13 mp; 184,66 mp reprezintă intrarea principală la Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel" Iaşi; 874,69 mp reprezintă parcare; 86,65 mp este ocupată de intrarea secundară; 377,42 mp, spaţiu verde. Acordarea de teren în compensare nu este posibilă; terenurile deţinute de Primărie sunt de utilitate publică şi fac obiectul altor cereri de retrocedare, formulate de persoane fizice sau juridice.
Prin Decizia civilă nr. 100 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţii P.C.A.D. şi P.B.C.P., prin sentinţa civilă nr. 1573 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului nu sunt contestate, imobilul fiind preluat abuziv prin Decretul-lege nr. 85/1949 dat în completarea Legii nr. 187/1945.
Cu probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertiză tehnică s-a identificat amplasamentul fostei proprietăţi, din care 3.167 mp sunt în proprietatea lui P.F., atribuit prin titlul de proprietate nr. 186.530/2003 conform Legii nr. 18/1991, terenul nu aparţine domeniului privat al Municipiului Iaşi.
Contestatorii au renunţat la judecată în capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii titlului de proprietate, terenul se afla în proprietatea unei persoane fizice la data judecării apelului.
În aplicarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 restituirea în natură poate fi dispusă, în speţă, numai în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ teritoriale, condiţie ce nu este îndeplinită pentru suprafaţa de 3.167 mp În măsura în care terenul solicitat se suprapune cu cel care face obiectul titlului de proprietate pentru care nu s-a constatat nulitatea absolută, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Suprafaţa de 106833 mp aparţine domeniului public fiind deţinut în totalitate de Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel" unele suprafeţe de teren sunt libere de construcţii, având destinaţia de spaţiu verde, intrări şi parcare.
Pentru imobile, modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent are caracterul unei norme speciale aplicabilă şi preluărilor abuzive în forma exproprierii.
Faptul că expertiza atestă existenţa unor parcele neconstruite nu impune restituirea în natură, suprafeţele fiind fireşti şi necesare funcţionalităţii terenului cu destinaţia de cimitir.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
La data adoptării Legii nr. 247/2005 şi a modificării Legii nr. 10/2001, notificarea nu era soluţionată, instanţa fiind competentă numai în a stabili dacă este posibilă restituirea în natură, ori pot fi acordate în compensare bunuri sau servicii. Într-adevăr, acordarea în compensare de bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă reparaţia este condiţionată de existenţa în patrimoniul entităţii respective a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare. În apel, instanţa, în aplicarea art. 294 şi art. 295 C. proc. civ. verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Prin cererea de apel contestatorii nu au solicitat probe şi interpelaţi de instanţă au declarat că nu au cereri de formulat.
Curtea a solicitat unităţii administrativ teritoriale să identifice bunuri de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici, pentru a se stabili dacă pot fi acordate în compensare.
Primarul Municipiului Iaşi a comunicat cu adresa nr. 445.383/2009 că Municipiul nu are în proprietate bunuri şi cu atât mai puţin terenuri care să poată fi oferită în compensare pentru imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi care în prezent sunt sistematizate. Legile proprietăţii sunt în curs de aplicare şi orice suprafaţă de teren poate face obiectul unei cereri de restituire formulată de fostul proprietar, acesta având prioritate la restituirea în natură.
În soluţionarea notificărilor şi stabilirea măsurilor reparatorii în modalitatea în natură sau prin bunuri în compensare persoanele îndreptăţite sunt egale în drepturi, legea nu stabileşte „o prioritate" aşa cum s-a invocat prin motivele de apel.
Restituirea în natură se face de regulă pe acelaşi amplasament, iar atribuirea de bunuri în compensare numai în măsura în care, unitatea administrativ teritorială le deţine şi fără ca prin acestea să se încalce dreptul altor persoane îndreptăţite.
Curtea constată că terenurile din extravilanul Municipiului Iaşi pentru care sunt emise titluri de proprietate persoanei juridice – Consiliul Local al Municipiului (f. 156 – 164) în temeiul Legii nr. 18/1991 nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001 pentru a fi atribuite în compensare şi nici cele care aparţin domeniului public al Municipiului (HG nr. 1354/2001).
Pentru considerentele expuse, Curtea reţine că instanţa de prim grad a aplicat corect dispoziţiile legale la situaţia de fapt dovedită, restituirea în natură nu este posibilă şi nici acordarea de bunuri în compensare.
Cum prin dispoziţia contestată s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru teren şi construcţiile demolate [art. 16 alin. (2) Titlul VII din Legea nr. 247/2005] nu este întemeiat motivul de apel prin care s-a cerut acordarea de teren în compensare cu valoare echivalentă cu a celui preluat abuziv şi a construcţiilor demolate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii P.D.A.C. şi P.B.C.P. care au învederat următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel, deşi lasă impresia unei motivări ample şi de substanţă, enumeră doar câteva raţionamente juridice.
Pe de altă parte, hotărârea pronunţată este dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 teza finală) şi anume art. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 261 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, deoarece în mod incorect s-a apreciat că Municipiul Iaşi nu ar avea în patrimoniu bunuri ce ar putea fi oferite în compensare.
Se conchide că instanţa de apel ar fi trebuit ca prin toate mijloacele să se asigure de respectarea legii, solicitându-se schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii contestaţiei şi anularea dispoziţiei nr. 3544 din 4 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi şi obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii -, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legal incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefundat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia recurată, a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1573 din 16 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, considerând că nici calitatea de persoană îndreptăţită, nici întinderea dreptului de proprietate nu sunt contestate, imobilul fiind preluat abuziv în baza Decretului-ege nr. 85/1949 dat în completarea Legii nr. 187/19445. De asemenea, s-a reţinut că suprafaţa de 106833 mp aparţine domeniului public fiind deţinută în totalitate de Cimitirul „Sf. Petru şi Pavel", unele suprafeţe de teren având destinaţia de parcare, intrare şi spaţiu verde.
Criticile recurenţilor – reclamanţi nu pot fi primite Decizia civilă cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 26 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse atât considerentele de fapt, cât şi cele de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile pentru restituire.
Pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat şi interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente, atât art. 21 alin. (4) Legea nr. 10/2001, cât şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. reţinând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 21 alin. (4) pentru suprafaţa de 3.167 mp teren.
Critica recurenţilor – reclamanţi privind aprecierea eronată a lipsei din patrimoniul Municipiului Iaşi de bunuri ce ar putea fi acordate în compensare nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate deoarece instanţa a constatat inexistenţa unor astfel de terenuri în patrimoniul unităţii pârâte.
Faţă de prevederile art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constând în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii şi propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligaţie a unităţii deţinătoare, însă o astfel de reparaţie nu depinde numai de voinţa unităţii notificate şi a notificatorului, ci şi de existenţa în patrimoniul localităţii a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.
Nici susţinerea recurenţilor – reclamanţi privind neasigurarea de către instanţă a respectării legii nu poate constitui un motiv de nelegalitate ce ar atrage incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a se dispune modificarea deciziei civile în sensul admiterii contestaţiei, instanţa de apel aplicând şi interpretând în mod just dispoziţiile legale incidente.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.C.A.D. şi B.P.C.B. împotriva deciziei civile nr. 100 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2755/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
