ICCJ. Decizia nr. 2743/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2743/2010
Dosar nr. 718/99/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, la data de 12 februarie 2008, reclamanta I.F. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Iaşi, obligarea acesteia la restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori împreună cu toate accesoriile sale, ce a aparţinut autorului său, defunctul S.C., situată în jud. Iaşi.
Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta a arătat că tatăl său a avut în proprietate o moară ce a fost preluată în anul 1957 de către Statul Român, fără acordarea de despăgubiri, aflată în prezent, conform adresei nr. 6199 din 07 noiembrie 2001, în proprietatea SC M.P. SA Iaşi.
Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta şi-a întregit actul de învestire în ce priveşte participanţii la proces, solicitând citarea, în calitate de pârâţi, a SC M.I. SA Iaşi şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 349 din 4 martie 2009, Tribunalul Iaşi, secţia civilă a respins cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 formulată de pârâta SC M.I. SA Iaşi; a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a D.G.F.P. Iaşi pentru pârâtul Statul Român prin M.E.F. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Iaşi; a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Statul Român şi pe cea a prematurităţii invocată de SC M.I. SA Iaşi; a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâţii SC M.P. SA şi SC M.I. SA Iaşi, prin lichidator E.L. I.P.U.R.L., pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi, acordând termen de judecată la data de 25 martie 2009.
Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 29 aprilie 2009, s-a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea căii de atac exercitată împotriva hotărârii de fond.
Pentru a hotăra în acest sens, prima instanţă a reţinut că suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este inaplicabilă faţă de obiectul prezentei cauze, şi anume, restituirea în natură sau în echivalent bănesc a unei mori, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar D.G.F.P. Iaşi a fost împuternicit de Statul Român, prin M.E.F., de a-1 reprezenta în judecată, conform mandatului nr. 118938 din 13 octombrie 2008 şi în temeiul dispoziţiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu prevederile HG nr. 386/2007 şi OMFP nr. 1227/2006.
Tribunalul a mai reţinut că, în raport de respectarea întocmai, de către reclamantă, a tuturor condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 privind procedura de restituire referitoare la termenul legal de notificare, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului solicitat şi valoarea estimată a acestuia, nu se pot reţine nici excepţiile de inadmisibilitate sau prematuritate a acţiunii, formulate de pârâţii Statul Român, prin M.E.F. şi SC M.I. SA Iaşi.
Instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC M.I. SA Iaşi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 27 şi art. 28 din Legea nr. 10/2001, aspect faţă de care a devenit inutilă analizarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de obiect, invocate de această parte.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Iaşi, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de faptul că din actele şi lucrările dosarului a rezultat că bunul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea SC M.P. SA, iar Statul Român are calitate procesuală în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001, doar în situaţia în care nu se cunoaşte deţinătorul bunului revendicat.
De asemenea, faţă de răspunsul formulat de Primăria Prisăcani şi comunicat cu adresa nr. 1846 din 10 noiembrie 2005, a solicitat să se constate ca prescris dreptul la acţiune al reclamantei.
Prin Decizia nr. 159 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iaşi, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu această parte.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 doar în situaţia de excepţie reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv, atunci când unitatea deţinătoare nu poate fi identificată, or, în cauză, nici reclamanta şi nici celelalte părţi nu au pretins că deţinătorul bunului este necunoscut, unitatea deţinătoare nefiind cu certitudine stabilită datorită neexercitării rolului activ de către instanţa de fond.
Cu referire la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantei, instanţa de apel a arătat că adresa Primăriei Prisecani nu echivalează cu dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât accesul la justiţie al persoanei îndreptăţite nu poate fi obstrucţionat, această critică fiind înlăturată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.F., formulând următoarele critici:
I.Greşita reţinere, de către instanţa de apel, a faptului că nici reclamanta, nici celelalte părţi nu au pretins că deţinătorul bunului este necunoscut.
În acest sens, arată că la termenul din 7 octombrie 2009, la solicitarea instanţei de a se preciza deţinătorul actual al bunului în litigiu, recurenta a învederat că, deşi a depus diligente deosebite pentru a afla cine este în prezent titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, nu a reuşit să obţină aceste informaţii;
II. Lipsa de rol activ a instanţei de apel care, deşi apreciază că instanţa de fond nu a stabilit entitatea deţinătoare a bunului în litigiu, nu procedează la îndreptarea acestei erori, perpetuând astfel greşelile de judecată ale primei instanţe;
III. Încălcarea dispoziţiilor art. 44 pct. 2 şi art. 21 din Constituţie, atât prin admiterea excepţiilor calităţii procesuale pasive a tuturor persoanelor pe care recurenta le-a chemat în judecată, blocându-se astfel judecata fondului cauzei, cât şi prin lipsa demersurilor necesare aflării proprietarului actual al bunului în discuţie;
IV. Nelegala citare a pârâtei SC M.P. SA , despre care se susţine că ar fi titulara dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, parte care, datorită acestor vicii de procedură, nu s-a prezentat în proces şi nu a formulat apărări ce ar fi putut fi utile soluţionării cauzei.
Recursul nu a fost încadrat în drept.
Analizând critici le formulate din prisma aspectelor de ne legalitate invocate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a admite recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei legi, cu respectarea termenului de depunere prevăzut de lege, trebuie să cuprindă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia, iar potrivit art. 28 din aceeaşi lege, dacă persoana îndreptăţită nu cunoaşte deţinătorul bunului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, primăria fiind obligată ca în termen de 30 de zile să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice persoanei îndreptăţite elementele de identificare ale acesteia.
În speţă, reclamanta a sesizat cu notificare formulată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege Primăria comunei Pnsecani, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori ce a aparţinut defunctului său tată S.C., moară situată în judeţul Iaşi, comuna Prisecani, singurul răspuns primit de notificatoare fiind consemnat în adresa nr. 1846 din 10 noiembrie 2005, prin care i s-au solicitat acte care să ateste faptul că moara respectivă a fost preluată abuziv.
Întrucât reclamanta nu a depus acte doveditoare, notificarea sa a fost respinsă.
Chiar dacă din modalitatea de sesizare a primăriei rezultă că reclamanta nu cunoştea entitatea deţinătoare a bunului în litigiu, totuşi aceasta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în contradictoriu cu pârâta SC M.P. SA, acţiune care ulterior a fost precizată prin solicitarea de introducere în cauză a pârâţilor SC M.I. SA Iaşi şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice (fila 18 dosar fond), astfel încât reclamanta a dovedit că şi-a îndeplinit obligaţia de a face demersurile necesare privind indicarea deţinătorului bunului.
În acest sens, în urma adresei nr. 4199 din 07 noiembrie 2001 emisă de SC M.I. SA Iaşi (fila 3 dosar fond), din care rezulta că bunul revendicat se afla în proprietatea SC M.P. SA, reclamanta a notificat, fără răspuns, această societate şi a depus la dosarul cauzei atât dovada sediului pârâtei SC M.P. SA (fila 10 dosar fond), cât şi dovada sediului pârâtei SC M.I. SA Iaşi (fila 34 dosar fond), depunând toate diligentele pentru a identifica deţinătorul bunului.
Astfel, cu privire la prima critică a recurentei, referitoare la greşita reţinere, de către instanţa de apel a faptului că părţile litigante ar fi susţinut că entitatea deţinătoare nu este cunoscută, instanţa o va găsi întemeiată, întrucât din cele arătate anterior rezultă că reclamanta a indicat în această calitate, iniţial, pe pârâta SC M.P. SA, (pârâtă care nu a fost prezentă la nici un termen de judecată, în nici o fază a procesului, pentru a da lămuriri cu privire la aspectele deduse judecăţii), iar ulterior, pe pârâţii SC M.I. SA Iaşi şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice (în cadrul precizărilor la acţiune de la fila 18 dosar fond).
În contextul arătat şi a doua critică, vizând lipsa de rol activ, urmează a fi găsită întemeiată, întrucât instanţa de apel avea obligaţia, conform art. 129 pct. 5 C. proc. civ., de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi a aplicării corecte a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, cu atât mai mult cu cât chiar în considerentele deciziei recurate s-a concluzionat că „...instanţa de fond nu a exercitat rol activ şi nu a determinat cu certitudine, în urma probatoriului administrat, unitatea deţinătoare ca titulară de obligaţii în posesia căreia se află moara în litigiu...".
Alături de soluţionarea cu celeritate a cauzelor, în conţinutul principiului rolului activ al judecătorului se regăsesc aspecte privind obligaţia instanţei de a ordona, din oficiu, probele pe care le consideră necesare şi de a pune în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ce ar putea conduce la dezlegarea cauzei, ordonarea, din oficiu, a dovezilor considerate necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc, ori posibilitatea de refacere sau completare a probelor administrate în primă instanţă.
Este adevărat că aplicarea principiului rolului activ nu trebuie să suplinească pasivitatea părţilor din proces ori să aducă atingere principiului disponibilităţii, însă în cauză s-a dovedit că reclamanta a făcut toate demersurile necesare aflării entităţii deţinătoare, iar împrejurarea că acestea demersuri nu s-au finalizat în sensul identificării respectivei entităţi nu îi este imputabilă.
In această situaţie revenea instanţei de judecată rolul de a complini eforturile părţilor şi de a lua măsurile necesare stabilirii cadrului procesual corect şi complet, în aplicarea efectului devolutiv al apelului şi a plenitudinii de jurisdicţie în virtutea căreia se poate substitui unităţii notificate în soluţionarea cererii de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel s-a limitat la a constata deficienţele hotărârii de fond, fără a dispune remedierea acestora şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în contextul în care nu a stabilit entitatea deţinătoare a bunului litigios, deşi pe parcursul soluţionării cauzei au fost indicate în acest sens diverse societăţi comerciale , faţă de care, în final, nu s-a putut stabili cu certitudine dacă au sau nu calitatea de entitate deţinătoare.
Pentru a se aprecia asupra calităţii procesuale a pârâţilor din prezenta cauză, era imperios necesar a se stabili care dintre aceştia are calitatea de unitate deţinătoare a bunului revendicat de reclamantă în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel avea de stabilit, pe baza unor dovezi certe, căreia dintre persoanele juridice notificate sau chemate în judecată îi revine calitatea de deţinător în sensul Legii nr. 10/2001, prin deţinător înţelegându-se fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul litigiului, fie instituţia cu personalitate juridică ce are bunurile înregistrate în patrimoniul său, aspectele referitoare la calitatea procesuală pasivă fiind subsecvente rezolvării acestei probleme.
In aceste condiţii, reţinând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului.
În rejudecare, în funcţie de stabilirea şi determinarea deţinătorului legal conform celor arătate, instanţa va examina şi calitatea procesuală pasivă a pârâţilor SC M.P. SA, SC M.I. SA şi a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
In analizarea aspectelor arătate, se va avea în vedere şi împrejurarea învederată de Cabinet individual de practician de insolvenţă „C.E." la fila 26 dosar apel, conform căreia pârâta SC M.P. SA a fost dizolvată în temeiul art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmând a se dispune administrarea dovezilor necesare pentru clarificarea regimului juridic al acestei societăţi şi a reprezentării sale legale.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, casată Decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva deciziei nr. 159 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2755/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2690/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
