ICCJ. Decizia nr. 2775/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2775/2010
Dosar nr. 3018/107/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 3018/107/2007, contestatorul S.I.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia şi Primarul Municipiului Alba Iulia, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună modificarea în parte a dispoziţiei nr. 592/2007 emisă de Tribunalul Municipiului Alba Iulia, în sensul restituirii în natură a întregului teren înscris în C.F. 2339 Alba Iulia nr. top 2011/3/1, 2011/2/3/1 şi 2011/2/4/1.
În motivarea cererii se arată că prin dispoziţia a cărei anulare se solicită a fost respinsă cererea de restituire a întregului teren din C.F. 2339 Alba Iulia, pe motiv că este ocupat de parcare şi alei de acces.
Prin sentinţa civilă nr. 1633/2008 Tribunalul Alba a admis contestaţia, a modificat în parte art. 1 din dispoziţia nr. 592/2007 în sensul obligării pârâtului la restituirea în natură şi a parcelelor de teren cu nr. top 2011/2/1/2 loc de casă în suprafaţă de 246 mp; nr. top 2011/2/3/1/2 loc de casă în suprafaţă de 78 mp şi nr. top 2011/2/4/1/2 loc de casă în suprafaţă de 27 mp, înscrise în C.F. 2339 Alba Iulia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut în esenţă că, o parte din imobilul în litigiu este ocupat de parcări betonate şi zona verde, dar parcările betonate au caracter provizoriu.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii care au susţinut că hotărârea a fost pronunţată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia care nu are calitate procesuală pasivă în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001 şi că în mod eronat s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu întrucât restituirea în natură nu poate avea loc atâta timp cât pe teren se află amenajată o parcare betonată şi un trotuar ce aparţin domeniului public.
Curtea de Apel Alba Iulia prin Decizia civilă nr. 97/A/2009 a respins ca nefondat apelul pârâţilor.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că art. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către Statul Român iar împrejurarea că terenul în litigiu face parte din domeniul public nu impietează asupra restituirii în natură. S-a mai reţinut de asemenea că nu există contradicţie între hotărârea judecătorească pronunţată în procedura judiciară stabilită de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părţile din proces.
Recurentul-reclamant S.I.M. critică hotărârea numai cu privire la cheltuielile de judecată din apel, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine recurentul-reclamant că, instanţa de apel a respins eronat cererea prin care a solicitat cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, pe motiv că bonul fiscal nu reprezintă dovada acestor cheltuieli.
Recurenţii-pârâţi critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Consiliul Local Alba Iulia nu are calitate pasivă în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001.
- Greşit s-a dispus restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 2339 Alba Iulia de către cele două instanţe având în vedere că pe acest teren este amenajată o parcare betonată şi un trotuar care aparţin domeniului public şi că soluţia pronunţată este în contradicţie cu sentinţa civilă nr. 373/2008 pronunţată de Tribunalul Alba.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte a constatat:
Referitor la recursul reclamantului:
Recurentul-reclamant critică hotărârea numai sub aspectul respingerii cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
A cădea în pretenţii înseamnă a pierde procesul.
În speţa supusă analizei, într-adevăr în calea de atac a apelului, pârâţii au căzut în pretenţii având în vedere că soluţia a fost de respingere a apelului declarat de aceştia.
Dar, cheltuielile de judecată se acordă numai în măsura în care au fost dovedite.
Sub acest aspect, reclamantul susţine că înscrisul depus la fila 34 din dosarul aflat în apel, a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmau a fi acordate de instanţă.
Contrar celor susţinute de recurent, instanţa de apel, corect a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât înscrisul aflat la fila 34 din dosar nu lămureşte că suma înscrisă, în cuantum de 1785 lei, a fost achitată de reclamant în dosarul instrumentat pe rolul instanţei, atâta timp cât acest înscris nu atestă nici numele reclamantului şi nici numărul dosarului, aşa cum prevăd dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Cheltuielile de judecată nu pot fi acordate nici pentru motivul susţinut de reclamant, în sensul că în calea de atac a recursului a depus contractul de asistenţă juridică care atestă că, onorariul achitat de reclamant a fost în cuantum de 1785 lei, aşa cum atestă „bonul" aflat la fila 34 din dosar, pe motiv că la contractul de asistenţă juridică depus, drept dovadă concludentă a pretenţiilor solicitate nu este ataşată şi chitanţa eliberată în acest sens pe numele reclamantului care să confirme achitarea onorariului de avocat pentru a putea fi restituită.
Referitor la recursul pârâţilor:
Contrar celor susţinute de pârâţi, în sensul că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată, precizează că pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, se restituie în natură în condiţiile legii speciale.
HG nr. 498/2003 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 modificată, pct. 8.1. prevede că „restituirea în natură a terenurilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil.
Din reproducerea normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă că se impun trei condiţii pentru aplicarea legii: terenul să fie intravilan, să fi fost preluat abuziv de stat şi să nu fi fost restituit.
În speţa supusă analizei, dispoziţiile legale sus menţionate erau îndeplinite şi drept urmare în mod corect s-a dispus restituirea în natură a parcelelor în suprafaţă de 246 mp, 78 mp şi 27 mp.
Expertiza tehnică şi de construcţii efectuată în cauză a stabilit irevocabil că platforma betonată are caracter provizoriu, această lucrare nefiind cuprinsă în documentele primăriei care să ateste în ce lucrări extensive este cuprinsă această platformă.
Drept urmare nu sunt elemente care să impieteze restituirea în natură a terenului solicitat de reclamant.
Nu sunt fondate nici motivele de recurs ce vizează contradicţia existentă între hotărârea pronunţată de instanţa fondului şi sentinţa nr. 373/2008 pronunţată de Tribunalul Alba prin care s-a respins acţiunea având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului Local nr. 125/2007, având în vedere că nu s-a menţionat în ce constă această contradicţie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliului Local a se observa că instanţa de fond prin soluţia pronunţată a dispus măsuri numai în ceea ce priveşte actul administrativ emis de Primarul Municipiului Alba Iulia.
În concluzie, hotărârea recurată este legală şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.I.M. şi pârâţii Consiliul local al municipiului Alba Iulia şi Primarul municipiului Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 97 A din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2779/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2769/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
