ICCJ. Decizia nr. 2753/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2753/2010
Dosar nr. 2556/91/2009
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2009, reclamantul I.N.E.P. din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtei U.L. din Italia, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că măsura se justifică a fi dispusă întrucât pârâta, datorită comportamentului adoptat a fost expulzată de statul italian la data de 13 iulie 2009, prin Decretul Prefecturii provinciei Roma, decret prin care s-a dispus totodată şi măsura interzicerii de a se mai afla pe teritoriul acestui stat.
Prin sentinţa civilă nr. 673 din 16 octombrie 2008, Tribunalul Vrancea a respins cererea, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că prin dovezile administrate nu s-a făcut dovada că pârâta s-ar face vinovată de fapte de natură să se încadreze în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, anume de natură să afecteze grav interesele României sau relaţiile bilaterale dintre cele două state.
Instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune şi în raport de împrejurarea de fapt evidenţiată de reclamant, anume că pârâta ar fi fost condamnată pentru practicarea prostituţiei, împrejurare care, de altminteri, nu a fost dovedită în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 255/A din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamant, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
În motivarea deciziei instanţa de apel a reţinut şi că norma de drept intern prevede o categorie mai largă de situaţii în care s-ar putea restrânge dreptul la liberă circulaţie, fapt care contravine dispoziţiilor art. 27 din Directiva 2004/38/CE care permit o astfel restricţionare doar pentru motive de ordine publică, siguranţă sau sănătate publică.
Referitor la situaţia de fapt, instanţa de apel a conchis în sensul că, în mod corect prima instanţă a statuat în sensul că în cauză nu se evidenţiază aspecte de natură să conducă la convingerea că prezenţa pârâtei pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat, respectiv că persoana pârâtului ar constitui un pericol real pentru interesele fundamentale ale unei societăţi care ar justifica adoptarea unei măsuri de limitare a dreptului acestuia la liberă circulaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, fără a indica vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul reiterează aspectele de fapt ale cauzei referitoare la împrejurările pentru care pârâta a fost îndepărtată, conform decretului de expulzare, de pe teritoriul statului italian şi prezintă conţinutul dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 248/2005, precum şi pe cale ale art. 27 din Directiva 2004/38/CE şi art. 1 pct. 1 din Acordul dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1997, apreciind că raport de toate acestea, se impunea admiterea cererii deduse judecăţii.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde, în primul rând, de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris şi numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs, calea de atac este lovită de nulitate.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamantul nu formulează nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârilor instanţelor de fond ci se rezumă să prezinte anumite aspecte de fapt ale cauzei, care sunt lăsate de legiuitor la aprecierea judecătorilor de fond, şi să evidenţieze conţinutul unor texte de drept, fără a arăta în ce fel acestea ar fi fost aplicate greşit.
Aşa fiind, cum reclamantul nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi extraordinare de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. şi nu a formulat nici critici care să permită încadrarea lor din oficiu într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul legal sus-menţionat, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta D.E.P.A.B.D. din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei nr. 255/A din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2765/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2754/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
